Mauritius. Un continent mare cât o insulă de mic.

Nota lui Brad:

Medicul Florin Obrocea își continuă povestirile din vacanța pe care, inspirat de un articol Tedoo, a petrecut-o în insulele Oceanului Indian. După ce acum câteva săptămâni i-am citit cu emoție și curiozitate articolul dens, bine documentat și extrem de simpatic despre La Reunion, astăzi vă invit să vedeți ce-are de spus despre Mauritius. Mulțumim, stimate călător.

Text și fotografii de Florin Obrocea.

Mauritius. Un continent cât o insulă.

Nu e o glumă. Nici o metaforă. E doar aproape adevărat. “Aproape” pentru că nu găsești doar un continent aici. “Adevărat” dacă te gândești la Eurasia ca la un continent și te învecinezi cu Africa. “Aproape” fiindcă, dacă s-ar trage un drum drept dintr-un capăt al altul al insulei, un maratonist l-ar putea străbate într-un timp nu mai lung decât recordul personal la Olimpiadă. “Adevărat” pentru că ar fi ca și cum ar lua startul la Beijing și ar trece finișul la Londra via Java și Africa de Sud.

Există și o legendă.

Legenda continentului-insulă…

…spune că, la mult, mult timp după ce Dumnezeu a executat Facerea Lumii, după ce i-a creat și apoi izgonit din Rai pe Adam și Eva, după ce-a făcut greșeala de a le da Pământul spre stăpânire și mulțumire, la un moment dat au apărut pe lume niște arătări despre care Cel de Sud n-avea cunoștință să fi făcut parte din Plan.

Două mâini, două picioare, ca omul. Curioase și foșgăitoare mai mult decât acesta. Avide să vadă, să pipăie, să guste, să prăpădească evanghelii întregi de vorbe de dragul unei pietre, să bălească ceasuri întregi cu gâtul strâmbat după un fâlfâit de aripi, să uite din senin de numele Domnului din cauza unei zemi de plantă storcită și fermentată, masochiste, cu pielea arsă de soare sau dârdâind din toate mădularele, mai rău ca omul.

Și ce e înfricoșător e că aceste lighioane nu aveau nici un scop pentru toată această zbatere. Nu tu profit, nu tu putere, nu tu slavă Mântuitorului ba, culmea!, mai și plăteau pentru asta doar din vanitatea de a se da în stambă că au fost, că au văzut…Ca neomul!

O nouă specie.

Creatorul, în înțelepciunea Lui demiurgică, a strănutat a lehamite, s-a reculesc, le-a dat “bun de tipar” și le-a dat acestor creaturi un nume pe care toate neamurile Babilonului l-au putut pronunța fără să-l stâlcească prea tare: “turiști”.

Turistul s-a înmulțit apoi ca termita. Bogat la origine, i-a pervertit și pe alții, mai strânși la pungă, să tragă la jug un an întreg ca să poată ulterior să risipească agoniseala pe o rază de soare, pe o clipă de relaxare, cât să se hrănească mai târziu cu iluzii, să prindă puteri și s-o ia de la capăt. Pe seama turistului unii prind cheag, alții reușesc să pună masa de la o zi la alta, iar alții se fac la rândul lor turiști prin alte părți.

Turistul nu s-a hodinit nici în a șaptea zi, iar năravul său neostoit s-a întins și la neamurile zise “necredincioase”, închinătoare la alte fețe ale Stăpânului. Și Domnul a fost nemulțumit de asta. Nefiind momentan dispus să treacă încă odată prin efortul distrugerii unei Creații și edificării uneia noi, a luat alte măsuri: i-a convocat la un workshop pe Allah, Buddha, Shiva, Vishnu și tot alaiul lor și le-a grăit așa:

“Iată, copiii noștri cei mai neastâmpărați au cotropit Pământul și nu mai știm de ei, iar în curând n-or să mai știe nici ei de noi! Turiști le zice și împrăștie pretutindeni vorbe fără socoteală și copiii lor se lasă purtați pe aceleași căi nelegiuite. Haideți, dară, să ne unim, căci noi știm că suntem toți ca Unul. Să dăm fiecare măcar o fărâmă din tot ce avem mai bun prin parohiile noastre și să le punem laolaltă. Astfel o să strângem cât mai mulți grămadă, să se minuneze de lucrarea ce-am lucrat, să ne aducă slavă și să ne hrănim cu toții din bucuria lor!”

Și așa se făcu. Se despărți cerul de mări și oceane. Și se arătă pământul și se umplu de verdeață. Și apele, cerul și pământul mișunară de vietăți. Și urmașii lui Adam și ai Evei veniră să vadă minunea.

Marele Arhitect, sub multele Sale întruchipări, i-a văzut apoi desțelenind noi țarine, măcelărindu-se pentru deșertăciuni, lucruri lumești sau pentru pura vanitate a stăpânilor vremelnici. Bărboși scorbutici și palizi, ascunși sub duhori de piele tăbăcită și fiare ruginite, foșgăind de purici și păduchi, s-au întins către Răsărit în căutare de putere și averi.

Au înrobit în drumul lor alți oameni, cu pielea ca abanosul, și i-au semănat pe drum, din loc în loc, să asude până la moarte pentru profitul lor. Au cărat după ei un întreg bestiariu, cu voie sau fără voie, insectare la purtător, semințe și buruieni cât încăpea în pântecele corăbiilor și câte și mai câte.

Au exterminat, din ignoranță sau răutate, un alt bestiariu, un alt insectar și alte ierbare. Când robia n-a mai fost trendy au închiriat pe bani puțini mâna de lucru a unor oameni oacheși în nevoi și i-au strămutat împreună cu zeii lor mulți. Alți omuleți, cu ochi mici și oblici, disprețuitori față de străini dar cu mare aplecare spre strânsură, au dat înțelepți din capete și au zis “bine, venim și noi, e rost de trai și negustorie pe lângă dânșii.”