Namaste, aventuri spirituale în India și Nepal (ep. 33). Îmi place cum respiri.

Pe nici-indiancă-nici-africancă nu am mai văzut-o de două săptămâni, mai exact din seara târgului de minisesiuni. Lipsa întâlnirilor am compensat-o însă cu schimburi lungi de mesaje scurte, care au făcut telefoanele să roșească. Samara a avut ceva treabă prin Goa, la firma de consultanță a familiei. S-a întors la Osho cu un mango tăiat bucățele și depozitat cu grijă într-o cutie metalică, special pentru mine. M-am îndrăgostit pe loc de fructul dulce și parfumat. Și tot pe loc m-am dezdrăgostit de Samara. Imaginea ei, la care am meșteșugit de-a lungul celor două săptămâni de sms-uri înflăcărate, nu seamănă câtuși de puțin cu realitatea cruntă:

Samara e însăși Samara din filmul Inelul. Sluțenia ei nu se poate ascunde de lumina zilei. Samara e în așa hal de hâdă, încât îmi vine să o rup la fugă. Totuși, rămân pe loc… Cât sunt de josnic… Rămân pe loc pentru că poftesc la mango, nu la Samara. Pe Samara nici măcar nu pot să o mai privesc în ochii bulbucați, scoși în evidență de o pereche de cearcăne adânci. Nici în gura ei nu mă pot uita, pentru că înăuntru dinții sunt rari și de toate culorile. Iar la mâini și de-aș vrea să mă uit n-aș putea, căci mă împiedică părul. În celelalte privințe, Samara e o fată pipernicită, filiformă, cam gheboasă și cu ten nesănătos. Vorbele fierbinți, pe care i le-am turnat în mesajele acelea pe alocuri deșuchiate, mă frig acum pe gâtlej, blocând ieșirea celorlalte cuvinte. Doar fructul de mango mai scoate din mine câte un mormăit firav, de plăcere vinovată.

Fără să vadă cum mă zvârcolesc în sufletul meu, Samara își aprinde o țigară și începe să trăncănească despre cât de nefericită a fost ea în dragoste până acum. Acest până acum îmi dă fiori reci, pentru că în loc de până acum eu înțeleg până la mine. Stop, până aici, Samara, creatură de coșmar ce ești! Dacă mai faci un singur pas, eu fug, să știi! Disperat, mă uit peste umărul ei căutând o breșă pe unde să evadez. Dau cu ochii de Raja și iubita lui, o coreeancă încântătoare, cu vreo 30 de ani mai tânără decât el. Ce cuplu frumos predicatorul și turturica asiatică. El îi vorbește pe un ton serios, de parcă ar ține o conferință, iar ea, docilă ca o școlăriță, notează de zor într-un carnețel, sorbindu-i cu nesaț fiecare cuvințel. Când nu înțelege, îl oprește: Lajaaa, n-am înțeles, îmi mai spui o dată, Laja?… Mă visez în locul lui Raja recitându-i coreencei o odă închinată femeii asiatice, care confundă atât de grațios litera “r” cu litera “l”.

Ține minte: nu există frânturi de adevăr

Chiar dacă e prostesc, visul mă ia și mă duce departe de Samara. O, cât de bine mă pricep să speculez micile fisuri în realitate. Țuști pe acolo și gata, am scăpat! Numai că fisura se poate căsca iute într-o crăpătură cât o crevasă și crevasa într-un hău, dacă nu o cos repede la loc… Sunt dus, Samara, sunt pa. Pa, pa…

În timp ce mă ridic de la masă, Osho răsare înaintea mea precum răsărea maestrul Hiamuri înaintea doctorului Justice. Ține minte, Sega, mă povățuiește holograma translucidă pe care o văd numai eu. O fărâmă de adevăr e mai rea decât o minciună. O minciună e descoperită până la urmă, dar o fărâmă de adevăr te poate păcăli definitiv. Ești convins că trăiești în adevăr, când, de fapt, trăiești în minciună. Sega, ține bine minte: nu există fărâme de adevăr.

Mă îndepărtez de Zorba Buddha și de Samara pe șapte cărări, de parcă aș fi băut o galeată cu vin prost. În inimă simt gust de mango coclit. În spate aud “Laja, Laja!”, apoi o bubuitură colosală urmată imediat de iiii, țipătul isteric al Tarikăi. Mă răsucesc pe călcâie să văd ce s-a întâmplat. Nu îmi ia mult să înțeleg. Nuca de cocos a ricoșat de pe acoperișul de tablă drept pe scaunul ocupat de mine până adineauri, rupându-l în două. Pe jumătate ușurat, pe cealaltă jumătate vinovat, ridic din umeri aruncându-i Samarei o privire spășită și un zâmbet chinuit. Samara a împietrit cu mâinile la gură și cu ochii în lacrimi. Și mai și a împietrit inima mea.

Pe lângă mine trece Ghiocelul. Văleu, zici că-i extraterestră chinezoaica. Se mișcă precum o extraterestră și privește fix, ca o extraterestră. Nimic uman pe chipul ei. Doar o strălucire rece, de păpușă din porțelan posedată de cine știe ce făptură malefică din cine știe ce univers paralel.

Nu e nevoie să îmi spună nimeni. Vin zile grele. Zile cu gust de mango putred.

Află mai multe despre autor şi înscrie-te pentru a primi varianta tipărită a romanului “Namaste” accesând site-ul Sega Namaste. Va urma.

Sursa foto