Namaste, Aventuri Spirituale în Nepal (4). Vipassana. Munca te va face liber.

Five o’clock tea. Un măr și doi-trei biscuiți. Și cu asta, basta pe ziua de azi, până mâine dimineață. Nu-mi rămâne decât să mă hrănesc cu încă un pui de somn, adânc ca un leșin, înainte să revin la ora 6 în sală, pentru încă un pui de meditație. Mai bine zis de agitație, căci îmi aduc aminte de toate cele care m-au adus aici și de toate cele care mă împiedică să fiu aici, atent la respirație… la respirație… la respirație… Amintirile și închipuirile vin în valuri și nu le pot face față. Mă iau cu ele și mă duc în largul disperării, de unde mă întorc la respirație din ce în ce mai istovit, ca să mă îndepărtez iar… Până când sună gongul.

E ora 7 și s-a lăsat întunericul. Filmul serii rulează în hindusă pentru nepalezii rămași în sală și în engleză pentru noi, vesticii, adunați în baraca de alături. Filmul e cu Goenkaji vorbind dintr-un fotoliu de răchită împletită:

The first day is full of great difficulties and discomforts. Pe de o parte pentru că nu sunteți obișnuiți să stați si să meditați atât de mult timp, pe de altă parte datorită particularității acestei meditații. Particularitatea e conștientizarea respirației și doar a respirației.

Ați venit la acest curs ca să deprindeți arta de a trăi în pace cu voi înșivă. Ați venit să învățați cum să trăiți fericiți zi de zi, manifestând armonie în relațiile cu ceilalți, progresând spre fericirea supremă a unei minți curate, liniștite și pline de compasiune, capabile să iubească necondiționat. Pentru a deprinde această artă, va trebui să găsiți mai întâi cauza lipsei de armonie, iar această cauză nu se află altundeva decât în interiorul vostru – iată motivul pentru care ați pornit să vă explorați propria realitate.

Minți murdare.

Experiența directă a propriei realități e esențială. “Cunoaște-te pe tine însuți” pornind de la realitatea aparentă, superficială, avansând spre realități din ce în ce mai subtile ale minții și ale materiei. Respirația e cel mai potrivit punct de plecare în această călătorie. Concentrând atenția asupra unui cuvânt sau asupra unei forme, ne-am îndrepta spre închipuiri și mai mari, spre niște iluzii, ceea ce ne-ar împiedica să descoperim adevărul despre noi înșine. Fiecare pas pe care l-ați făcut azi, atenți la respirație, e un pas în realitate.

Ați fost rugați să vă urmăriți respirația, așa cum e. În același timp însă, fiecare dintre voi și-a observat propria minte, deoarece respirația e strâns legată de starea mentală. De îndată ce în minte apare o impuritate, respirația devine mai rapidă sau mai greoaie, iar când impuritatea dispare, respirația redevine ușoară.

O caracteristică importantă a minții, pe care ați început deja să o sesizați, este obiceiul ei de a se agăța de un obiect sau de altul, ca o maimuță. Mintea nu vrea sub nici o formă să fie atentă la respirație, nu vrea deloc să stea în prezent. Mintea încearcă mereu să evadeze într-un trecut consumat sau într-un viitor închipuit, rămânând astfel agitată, suferindă.

Cu siguranță ați remarcat și faptul că gândurile nu vin ordonate frumos, ci de-a valma, fără noimă, fără cap și fără coadă. Un astfel de comportament poate fi catalogat drept nebunie. Vă asigur că mințile tuturor sunt așa: pline de nebunie, rătăcite în iluzii. Aceasta e moha – ignoranța… Pe de altă parte, gândurile nu pot fi decât agreabile sau dezagreabile, sub orice formă ar apărea. Gândul agreabil duce la poftă sau atașament – rāga, iar gândul dezagreabil duce la aversiune sau ură – dosa. Din poftă, aversiune și ignoranță se naște suferința.

Suferim de fiecare dată când mânia, ura, patima sau frica ies la suprafață. Suferim dacă se întâmplă ceea ce nu ne dorim. Suferim dacă nu se întâmplă ceea ce dorim. Și atunci devenim încordați și începem să facem noduri înăuntrul nostru. Tot repetând procesul de-a lungul vieții, întreaga noastră structură mentală și fizică ajunge un mănunchi de noduri gordiene. Cu siguranță e greu de trăit astfel.

Aerul intră sau iese pe nări… Chiar dacă superficială, aceasta e realitatea, acesta e prezentul. Când mintea începe iar să hoinărească, acceptăm zâmbind, fără să naștem noi tensiuni interioare, știind că mintea acționează așa în virtutea vechilor ei obiceiuri. Posibil ca astăzi să fi avut doar câteva momente de concentrare intensă asupra respirației. E foarte bine.

Fiecare astfel de moment e important în schimbarea minții. În acel moment sunteți perfect conștienți de realitatea prezentului, de aerul care intră sau iese pe nări, fără să delirați. În acel moment, mintea este liberă de poftă, de aversiune, de ignoranță. Acel moment de luciditate are un impact deosebit asupra vechilor impurități acumulate în inconștient. În urma impactului, impuritățile urcă la suprafață și se manifestă sub forma unor tulburări mentale sau fizice. În consecință, s-ar putea să deveniți mai agitați și să multiplicați greutățile. Rețineți însă bine faptul că o problemă aparentă nu este altceva decât un semn al succesului, un semn că tehnica a început să lucreze, că procesul de curățare a fost declanșat. Puroiul iese din rană…

Toate ființele să fie fericite.

Ajuns aici, Goenkaji închide ochii și face o mică pauză. Ca apa vie au pătruns vorbele înțelepte ale bătrânului maestru în neînțelesurile din adâncul meu, transformându-le în înțelesuri tainice, ostoind mintea tulburată și trupul vlăguit. Ce bine că n-am plecat! Știam eu, e doar un proces de curățare! Să iasă deci puroiul la suprafață! Puroiul, iuhu-huu, puroiul! jubilez în sinea mea ca un dement.

…Puțin câte puțin, încetul cu încetul, toate problemele vor dispărea, dacă vă dați silința. Nimeni nu poate munci în locul vostru. Numai voi sunteți în măsură să vă explorați realitatea interioară. Doar voi înșivă vă puteți elibera. Profitați de răstimpul pe care îl veți petrece aici, profitați de această tehnică desăvârșită pentru a vă elibera de lanțurile poftei, aversiunii și ignoranței, pentru a vă putea bucura de adevărata pace, de adevărata armonie, de adevărata fericire.

Bhavatu sabba mangalam, toate ființele să fie fericite, încheie Goenkaji, coborând vocea în fundul gâtlejului, ca în cântarea de dimineață. Sādhu… Sādhu… Sādhu, bine spus, repetăm noi în cor vorbele rostite de cei cinci călugări după primul discurs al lui Buddha, în Parcul Căprioarelor lângă Varanasi, acum 2.500 de ani. May all beings be happy rămâne scris cu galben pe ecranul devenit albastru, în timp ce părăsim micul cinematograf improvizat.

Afară plouă mărunt și reverberațiile ultimului gong al primei zile de Vipassana se sting în noaptea din ce în ce mai rece. Mă spăl pe dinți înainte de culcare și din când în când trag cu ochiul la Nosferatu, care zace în patul lui, extenuat ca și mine. Îl văd în oglindă cum privește în gol, cu mâinile sub cap. Chipul polonezului e livid și imobil, ca al unui mort, iar ochii îi sunt inundați de o tristețe fără margini. Pare un om care a pierdut totul și care nu mai are din ce să-și adune curajul să meargă mai departe. Un om care nu se mai zbate, care nu se mai opune. Un om care o să se lase dus la fund…

Îngrozit, mă răsucesc dintr-o mișcare spre colegul de cameră, dar el sforăie liniștit, cu fața la perete. Încep să tremur când mă întorc la chipul livid și imobil, ca al unui mort, care mă privește din oglindă. Nosferatu sunt eu! Camera se învârte cu mine și brusc mi se face iar frig. Cu ultimele puteri, întind o mână înghețată spre întrerupător și sting lumina, să nu mă mai văd.

Va urma.