Namaste. Aventuri spirituale prin India (Ep. 3): Ultima noapte la Mumbai, prima noapte la Pune

Hotel Sunderban, camera 058, la parter, prima pe stângă. 3.850 de rupii. Un preț uriaș. Mi-au cerut 7.000 la început, dar am negociat fără milă. Avantajul meu e că sunt singur în tot hotelul. În afară de mine și de personal, nu mai e nimeni. Extrasezon. Cine să se mai aventureze pe o ploaie ca asta?

Primul lucru pe care îl fac când ajung în cameră este să las rucsacurile în hol. Al doilea, să mă trântesc în patul regal. Al treilea, să dau drumul la televizor. Pe jumătate dintre cele douăzeci și ceva de canale se difuzează filme indiene. Mai vechi sau mai noi, în tot cazul foarte bine făcute. Cinematografie impecabilă, coregrafii uluitoare, prestații actoricești convingătoare. Tema e mereu aceeași: binele învinge răul și iubirea triumfă prin muzică și dans. El cântă cu o voce caldă, frumos timbrată, pusă și mai bine în valoare de un strop de reverb, iar ea cântă cu voce înaltă, de vrăbiuță. Cintezoiul și vrăbiuța își împletesc armonios destinele și rămân să cânte o viață împreună. Sfârșit.

Urmează videoclipurile muzicale: megaproducții cu decoruri și costume de vis, mișcări îndrăznețe și spectaculoase de cameră, artiști arătoși, artiste seducătoare, dansuri mai ceva ca în filmele de adineauri. Imaginația creatorilor de la Bollywood nu are limite. De unde s-or inspira? Universul de pe micul ecran nu are nici în clin, nici în mânecă cu universul de care am dat eu cu nasul la Mumbai sau aici, în Pune. Bollywoodul visează frumos și scump pentru că își permite. Un miliard și ceva de indieni abia așteaptă să consume următoarea producție.

Schimb canalele, unul după altul. Regăsesc actorii principali din filme în roluri de invitați la emisiuni sau moderatori de showuri, ca subiecte de știri sau personaje în reclame. Sunt peste tot. India TV a mai adăugat câteva zeci de zeități la cele 33 de milioane despre care îmi vorbea Sami.

Sting televizorul și mă răsfăț îndelung cu un duș fierbinte, după care mă arunc din nou în pat. În pat nu mă așteaptă nimeni. Doar niște gânduri pe care le-am lăsat la plecarea din România. Ca să mă țin departe de ele, mă joc cu întrerupătoarele de lângă tăblia patului. Cu puțină răbdare, de la întrerupătoarele astea îți creezi atmosfera pe care o dorești. Apăs, să văd ce se întâmplă.

Aprins. Stins. Aprins. Stins. Aprins. Stins. Reușesc niște combinații rafinate: veioză cu lustră, lustră cu baie, veioză cu hol, aplică cu veioză, lustră cu aplică, aplică, aplice, balcon, hol, baie, birou, veioze, spoturi ascunse în scafă. Aprins. Stins. Țac, țac. Aprins. Țac. Stins. Țac. Deschide-ți inima și primește-l acum pe Isus, declamau evangheliștii într-o română cu accent american pe la începutul anilor ’90. Aprins. Stins. Isus iartă și vindecă pe Stadionul Municipal între orele 18 și 21, intrarea liberă, anunțau tot ei prin afișe lipite pe stâlpi. Stins. Țac. Ai mei care se adunau pe ascuns cu prietenii lor ca să citească din Biblie, căutându-l pe Dumnezeu în anii cenușii ai comunismului. Oițele-tovarăși. Stins. Sexul din mână, frica din stomac. Aprins. Osânda veșnică. Stins. Speranța. Aprins. Întunericul. Aprins. Lumina. Stins. Păcatele. Pierzania. Aprins. Patimile. Stins. Crucea. Aprins. Stins. Țac, țac. Fundăturile. Țac. Orice drum sfârșește într-o fundătură. Țac. M-am împotmolit de fiecare dată pentru că am ajuns la capăt. Stins. Am văzut prăpastia. Aprins. Am fost pe margine. Stins, țac. Sunt pe margine. Țac, aprins. Ajung acolo mereu. Țac, țac. Capăt de drum. Țac. Capete de drumuri. Țac, țac. Stins. Aprins. Orice drum apuc, același capăt. Stins, țac. Și iar prăpastia. Aprins, țac. Frica. Fuga. Stins. Mă iubești? Aprins. Nu știu, cred că da. Nu mă iubești. Ai dreptate, nu te iubesc. Stins. Țac, țac. Ce e iubirea? Aprins. Nu putem rămâne împreună, nu am ce să iți ofer, nu am nimic, sunt un nimic, un nimeni, un ratat. Țac. Ba nu, ești cineva. Țac. Sunt doar un hău și nu ai vrea acolo unde sunt eu. Stins. Pentru că nu mă iubești, de aia. Stins. Mi-e frică de singurătatea ta. Aprins. Bani mulți. Aprins, stins. Poate că așa nu o să mai ajung pe marginea prăpastiei. Țac, țac. Aprins. Stins. Mi-am cumpărat o existență, am un job respectabil, de ce nu pot și eu să rămân pe o canapea confortabilă, ca toți ceilalți? Cu toți ceilalți? Stins, țac. Aprins. De ce alunec? De ce cad mereu? Stins. Unde mă duc? Aprins. De ce mă simt atât de rupt de lumea asta? Țac, țac. De ce mă simt atât de rupt de mine însumi? Țac. Parcă altcineva ar trăi viața mea, în timp ce eu nu reușesc decât să mor. Țac. Unde sunt eu?? Stins. Ajută-mă, Doamne, mă prăbușesc. Aprins. Sau poate cad cumva din minciună înspre adevăr? Stins. Ajută-mă, Doamne, nu mă lăsa în iad. Țac, stins. Dacă nici aici, pe Muntele Sfânt, nu L-ai găsit pe Dumnezeu, atunci unde o să-L mai găsești? m-a întrebat părintele Ilie de la Prodromul. Țac, țac. Dacă totul nu e decât o păcăleală, părinte? Dacă totul nu e decât… Aprins. Doar micile minciuni ne ajută să nu ne sinucidem dis-de-diminețile. Stins. Sau poate că, de fapt, ele ne împing de la spate să o facem. Aprins. Fă cunoștință cu Dezamăgirea. Și cu sora ei, Deznădejdea. Țac, țac, țac. Și cu mă-sa, Lehamitea. Stins. Țac. Îi dăm înainte. Aprins, stins. Țac. Țac. Avem un scop, avem o familie, avem o firmă. Avem. Stins. Avem și o idee. Merită să luptăm pentru ceva, mai ales pentru o idee. Aprins. Țac. Merită să murim pentru cineva. Merită să ne jertfim pe crucea noastră. Țac. Aprins. Stins. Privim semeț înainte, dar evităm să ne uităm în oglindă. Aprins. Dacă ne-am vedea, am încremeni de groază. Stins, țac, țac. Sunt un nimic care a avut totul. Aprins, stins, aprins. În numele acestui tot vei da tu socoteală, nimicule. Țac, țac, țac. Avem un scop, avem un sens. Țac, țac. Eu nu am nimic, eu nu sunt nimic. Stins. Minți. Ai și ești. Țac. Avem un Dumnezeu. Dumnezeu e cu noi. Trăiască Dumnezeu. Aprins. Minciunica de a doua zi. Aprins, stins. Pastiluța de a doua zi. Să nu rămână moartea gravidă cu mine, să nu mă nasc în moarte din nou. Acolo e rău, vai, cât e de rău. Stins, țac. Diavolul te duce pe orice drum înspre prăpastie, nu ai scăpare. Aprins. Stins. Mai devreme sau mai târziu vei cădea. Țac, țac. Și nu te vei mai ridica. Ţac, pac. Aprins. Totul pare şi nimic nu e. Pa… Pa… Paranoia. Ţac. Plapuma călduroasă pe care ţi-ai tras-o peste ochi, ca să nu vezi realitatea. Stins. Poţi schimba trecutul, amintindu-ţi-l aşa cum vrei. Aprins. Poţi schimba viitorul. Stins. Chiar poţi? Aprins. Răul fără intenţie, o făcătură a binelui. Ţac. Răul, iluzia binelui. Ţac. Mintea mea e încurcată. Stins. Mă descurc eu. Aprins.  Ies eu din încâlceală. Stins. Au făcut tot ce s-a putut şi uite-aşa am apărut eu. Ţac. Ţac. Produsul dorinţei lor, împlinirea lor. Stins. Un măr putred. Ţac. Ţac. Mărul asta i-a salvat şi le-a dat un sens. Aprins. Au muşcat din el, l-au pus în vitrină şi acolo mărul a putrezit. Aprins. Stins. Dragostea se revarsă, dragostea sufocă, dragostea posedă, dragostea pedepseşte, dragostea vrea răsplată. Dragostea nu iartă totul. Dragostea nu iartă nimic. Aprins, stins, aprins, stins. Fiul nostru cel iubit. Ţac.  Habar nu aveţi cine sunt. Ţac, ţac. Habar n-am cine sunt. Ţac. Cine iubeşte pe cine? Ţac. Iubiţi o coajă lucioasă, dar sub ea mărul e putred. Aprins, stins. Mort pe jumătate sau viu pe jumătate? Aprins. Ţac. Stins. Odată rupt, odată desprins, nu mai pot fi lipit la loc. Şi asta e bine de ştiut. Cel puţin, să nu existe regrete. Aprins, stins. O alchimie inversă, care transformă viaţa în moarte, aurul în noroi şi nectarul în otravă. Stins. Ştiu că sunt o minciună, dar nu ştiu de unde începe adevărul. Ţac, ţac, ţac. Evident că o minciună care caută adevărul este un paradox, o contradicţie, o imposibilitate. Ţac. O minciună moare atunci când trece graniţa, în ţara adevărului. Stins. Aprins. Trebuie să mor pentru că vreau să trăiesc. Aprins, stins, aprins. Ţac. Nu sunt mort, dar nici viu. Sunt doar amorţit. Nici trecutul şi nici viitorul nu mă mai mişcă acum. Trecutul l-am vândut pentru speranţa unui viitor. Poate că şi asta e tot o fugă. Poate că fug, amăgindu-mă că voi găsi adevărul undeva, cândva şi că acest adevăr mă va elibera. E un fel de a ieşi din încurcătură. Sper să găsesc capătul firului, ca să mă descâlcesc. De-abia atunci, la capăt, o să ştiu dacă a fost căutare sau fugă.

Aprins, ţac, stins.
Acum sunt aici.
Ţac.
Şi asta e tot ce contează.
Ţac, ţac.
Acum e bine.
Ţac. Stins.
Haide, linişteşte-te. E doar un proces de curăţare, atâta tot.
Ţac, ţac, ţac. Stins. Stins. Stins.

În cameră e întuneric. În faţă e beznă. În spate mai pâlpâie luminiţa roşie a întrerupătorului, să văd de unde am plecat. Luminiţa se va stinge şi ea în curând, ca să nu mă mai pot întoarce niciodată, niciunde. E mai bine aşa, pentru că doar aşa pot să merg înainte. Înainte, dar… încotro?? Dacă mă învârt de fapt în cerc? Dacă o să ajung iar în acelaşi punct? Strâng în pumn cruciuliţa de la gât, să mă apere. E o cruce din lemn, primită de la Cătălin după ce ne-am întors de pe Athos. Mă agăţ de ea ca de o creangă, suspendat în gol, deasupra crevasei căscate în mine însumi. Dacă voi cădea, mă voi pierde în mine însumi. Sunt o gaură neagră, asta sunt eu.

Afară în noapte, ploaia prevesteşte potopul. Dar în hotelul asta nu e nimeni care să între în panică. Nimeni în afară de mine. De mâine, călătoria continuă. Spre interior. Fie ce-o fi.

va urma