Namaste. Aventuri spirituale prin India (Ep. 4): Alb, Roşu şi Negru

Mă trezesc după vreo oră în aceeaşi poziție, dar plin de energie. Sar din pat şi mă apuc să desfac bagajele. Pun pe umeraşe cămăşile şi pantalonii, iar tricourile împăturite cu grijă le aşez pe policioară. Închid şifonierul. De acum încolo nu o să mai am nevoie de hainele astea. Golesc apoi conținutul rucsacului cenuşiu într-un sertar încăpător şi înainte să ies din cameră fac patul cât pot de bine, să nu se supere Kalakeli dacă vine în inspecție. Acum e timpul să îmi cumpăr robe, să fiu şi eu în rând cu lumea.

Ploaia a stat. Aerul miroase amețitor, de parcă m-aş plimba printr-o parfumerie.

O adiere face bambuşii să pârâie monoton, ca o corabie veche la încheieturi. Ies pe Poarta Myrdad, traversez a doua alee a Parcului Koregaon şi ajung la Poarta din Spate, unde trebuie să arăt legitimația ca să îmi pot continua drumul. Paznicul în robă stacojie se uită atent când la mine, când la legitimație – doar sunt o figură nouă. Apoi mă lasă să trec, cu un surâs binevoitor.

Trec de Info Plaza, Multiversitate şi Cafenea, pătrunzând pe aleea care înconjoară platforma întinsă, pavată cu marmură albă şi mărginită de bambuşi înalți de peste 10 metri. Buddha Grove. Oameni în robe stacojii dansează extaziați pe o melodie indiană cu tentă disco, iar eu remarc în treacăt că sunetul este curat, fără distorsiuni şi că nu mă dor urechile, în ciuda volumului ridicat. Presupun că bambuşii mai taie din intensitate.

Ies pe Poarta Principală, traversez prima alee a Parcului Koregaon şi intru pe la Poarta Meera, după ce arăt din nou legitimația. Trec pe lângă altă statuie a lui Buddha în mijlocul unei fântâni pline cu flori şi ajung în sfârşit la Galleria de unde cumpăr patru robe cu 400 de rupii bucata. Două robe stacojii – una ca un kimono, alta ca o cămaşă simplă, fără guler – şi două robe albe identice, ca nişte cămăşi lungi de noapte.

După shopping, urmează prânzul. În drum spre restaurant, trec prin dreptul marii piramide placate bineînțeles cu marmură neagră şi lucioasă. Kalakeli mi-a zis că se numeşte Osho Auditorium, însă eu i-aş spune Templul pentru că seamănă foarte bine cu un templu mayaş. Oare câte inimi au fost sacrificate în ritualuri păgâne şi câte capete s-au rostogolit pe treptele din fața intrării? N-am îndrăznit să o întreb aşa ceva pe Kalakeli. Mi-a fost teamă să o întreb iar acum mi-e teamă să mai zăbovesc. Mai bine mă grăbesc să ajung la restaurant.

În scurt timp, tava mea neagră e plină de caserole triunghiulare negre umplute cu bunătăți. Nimicuri de plastic umplute cu nu ştiu ce. Mă orientez strict după aspect, căci denumirile sunt imposibil de digerat. Știu doar atât, că meniul este exclusiv vegetarian. Plătesc la casă 270 de rupii cu cartonul valoric şi ies pe terasă. Caut un loc liber. Îl găsesc lângă un indian bătrân, cu barba şi pletele dalbe. Parcă ar fi Moş Crăciun, aşa cum e îmbrăcat în roba stacojie. Scufia îi mai lipseşte. Și sacul. Where is your sack? îl întreb. Sorry?!… Unde ți-e sacul? Nu eşti Moş Crăciun? Moşul rămâne câteva secunde cu furculița în aer, după care izbucneşte în râs. E ştirb. Râd şi eu de râsul lui. You… you… you are very funny! face el, înecându-se. Pe Moş îl cheamă Shyaamala Giri. Swami Shyaamala Giri. Swami înseamnă “om liber”, pe care nu îl stăpâneşte nimeni şi nimic. Shyaamala Giri înseamnă “muntele negru”. Râsul îmi îngheață pe buze. Simt un fior urcând pe şira spinării. Cred că am înghițit prea mult negru pe ziua de azi.

Swami Shyaamala Giri a fost profesor de liceu, iar acum e pensionar.

Înainte să îl cunoască pe Osho, era alcoolic, fumător şi afemeiat. Le avea pe toate. Acum nu mai are nimic. A renunțat până şi la el însuşi, devenind un sannyasin. Shyaamala Giri este numele pe care i l-a dat chiar Osho. Prin Osho, îmi spune bătrânul, am cunoscut satori, iluminarea. And you, împunge el aerul cu degetul în direcția mea, you are Santa! De data asta eu sunt nedumerit. Adică… Santa Claus? No, no, se amuză bătrânul, you are Santa, Ananda Santa. Swami râde acum din toată ființa. După ce se mai linişteşte, îmi explică: Santa înseamnă sfânt. Ai față de sfânt. Iar Ananda înseamnă binecuvântat. Eşti un sfânt binecuvântat. Îmi cere să îi arăt palma, ca să citească ce scrie acolo, printre linii. Întind mâna dreaptă, cu palma deschisă în sus. Hm, Sega, eşti foarte aproape de Dumnezeu. Dar tu cauți… cauți… cauți… De abia când o să te opreşti, ai să găseşti. Râde iarăşi, ca un copil poznaş. Swami, îi zic, mie mi-e cam frică să nu dau de dracu’. Râde şi mai tare, bătându-se peste burta rotundă. Dacă ți-e frică, mergi înainte şi vezi. S-ar putea ca dracu’ să nu fie decât o nălucă. Și în locul nălucii s-ar putea să nu fie decât o cămaşă pusă la uscat, pe care o flutură vântul. Și când te apropii mai mult s-ar putea să vezi că acea cămaşă e chiar a ta, ha ha ha. Mă îmbrățişează strâns, înainte ca eu să reacționez în vreun fel. Apoi mă priveşte drept în ochi, cu bucurie. Ah, Santa, Santa, Ananda Santa… În 3 luni te transformi, dacă iți doreşti asta din toată inima. Mă-nțelegi? Din toată inima!

Ecoul vorbelor rostite de bătrânul sannyasin stăruie până dincolo de Poarta Meera, până dincolo de prima alee a Parcului Koregaon, până dincolo de Poarta Principală. Mă bântuie o grămadă de întrebări. Eu, față de sfânt? De unde şi până unde? Și cum adică să mă transform? Să mă dau de trei ori peste cap si să mă transform? Să mă transform… în ce?

Nu ştiu când am ajuns lângă piscina din care apa limpede clipoceşte îmbietor. Știu doar că mi s-a făcut brusc poftă de o bălăceală. Înainte de toate însă trebuie să fac rost de pantaloni scurți şi stacojii, aşa cum cere regulamentul. Prin urmare mă îndrept spre chioşcul Basho, de unde cumpăr o pereche cu 200 de rupii. Vânzătoarea e Samiti, cea cu o floare roşie în par. Ce bine că floarea nu e neagră.

Samiti înseamnă “uniune”.

I maky peopl unite, querido, îmi spune brazilianca sexagenară, stabilită aici de prin ’95. Îşi pronunță numele Samici, lungind primul “i” şi scurtându-l pe al doilea. Nu prea înțeleg cum vine treaba cu numele astea, Samiti, poate mă lămureşti şi pe mine. Sunt nume sannyas, îmi explică ea răbdătoare. Îți iei un nume sannyas când te-ai hotărât să renunți la toate, când dai totul maestrului tău. Mă dau un pas mental înapoi şi mă gândesc la cruciulița de lemn de la gât, care mă va apăra în caz că… Nu te teme, Sega, mă dezarmează Samiti cu un zâmbet cald. Relaxează-te. Trăieşte cât mai simplu. Și cât mai intens. Enjoy! Aici e un spațiu de joacă imens… Samiti, eu nu am venit aici să mă joc. De fapt, nici nu ştiu prea bine de ce am venit, oftez eu descumpănit. Sunt oare un laş care a fugit de toate? Sau un om care a sacrificat totul ca să afle adevărul? Sincer, nu prea ştiu nici ce sunt, nici ce caut… O să afli, beloved, ai răbdare. Samiti are un zâmbet molipsitor, fără nici o umbră. O simt aproape de mine. Samiti. Cea care uneşte.

Plutesc cu ochii închişi, purtat de gânduri călduțe. Un gong tibetan răsună undeva departe, parcă din altă dimensiune. După a doua lovitură, sunetul e ceva mai concret şi un pic mai aproape. După a treia lovitură deschid ochii. Samiti îmi zâmbeşte de pe margine cu un ciocănel în mână, lângă gongul care vibrează încă. Mă uit în jur. Am rămas singur în toată piscina. M-am bălăcit prea mult, Samiti? No, beloved, dar e 5 după-amiază, îmi arată ea ceasul cu cadran mare, montat deasupra gongului. Trebuie să închid, querido. La 6 începe meditația de seară. Dacă nu ți-au spus până acum, află că trebuie să vii la Auditorium pe la fără un sfert, nu mai târziu. Altfel nu te vor mai primi înăuntru. Să vii cu roba albă. Și grăbeşte-te. Ai mai puțin de o oră la dispoziție ca să te pregăteşti.

Am mai puțin de o oră la dispoziție ca să mă pregătesc. Mă întorc în cameră şi fac un duş fierbinte, după care mai probez o dată, în fața oglinzii, robele cumpărate la prânz: roba stacojie, roba albă, cealaltă robă stacojie, cealaltă robă albă. Nu mai contează cine am fost, ce am făcut şi de unde am venit. De acum nu mai contează nimic. Sunt doar o robă care se va pierde în curând printre celelalte robe. Alb, roşu, alb, roşu. Alb – culoarea zăpezii, a morții, a unui sfârşit. Roşu – culoarea sângelui, a vieții, a unui nou început.

(va urma)