Namaste. Aventuri spirituale prin India şi Nepal (ep. 22). Nowhere to go.

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, un tânăr care locuia într-un sat, undeva în inima Indiei. Dorința lui arzătoare era să plece în căutarea unui maestru, despre care auzise că s-ar afla undeva prin nord, aproape de izvoarele mamei Ganga, în munții Himalaya. Așa că, într-o bună zi, își umplu traista cu merinde, își înfășură o pânză în jurul capului să îl apere de soare și porni la drum. Nici nu ieși el bine din sat că dădu peste un bătrân care se odihnea la umbra unui copac. Îl caut pe maestru, grăi tânărul nerăbdător, uitând să dea binețe. Știi unde îl pot găsi? Da, îi răspunse omul, maestrul e mai bătrân decât mine cu vreo 20 de ani și ai să-l găsești sub un copac ca ăsta. Tânărul mulțumi străinului, îi umplu blidul cu orez în semn de recunoștință și își văzu de drum mai departe. Străbătu jungla plină de șerpi și tigri, călcă prin văi adânci și neguroase, trecu înot lacurile în care sălășuiau crocodilii, fu cât pe ce să piară înghițit de nisipuri înșelătoare, urcă poteci înguste pe povârnișurile primejdioase ale munților Himalaya, ajunse la izvoarele mamei Ganga, dar nu găsi ceea ce căuta. Totuși, tânărul nu se dădu bătut. Se hotărî să scotocească toată India, până îl va găsi pe maestru… Anii trecură și tânărul continua să rătăcească, singur și din ce în ce mai trist, pe drumurile fără capăt, umblate și neumblate, ale Indiei. În cele din urmă își pierdu puterile și nădejdea și porni înapoi spre casă. Calea îl aduse din nou în dreptul copacului, unde cândva, demult, întâlnise un bătrân odihnindu-se la umbră. Bătrânul era tot acolo. Mai bătrân, cu o barbă mai lungă și mai albă. Obosit, omul nostru se așeză alături. Parcă te știu de undeva, Baba, rosti el, trăgând cu coada ochiului la chipul familiar. Ai mai trecut pe aici acum 20 de ani, surâse bătrânul imperceptibil. Omul făcu ochii mari, căci înțelese. Căzu pe dată în genunchi și sărută picioarele maestrului, spălându-i-le cu lacrimi de bucurie și durere. De ce nu m-ai oprit atunci? De ce nu mi-ai spus că ești tu? De ce m-ai lăsat să rătăcesc 20 de ani? se tânguia el. Pentru că tot ceea ce îți doreai pe vremea aceea era să cauți, nu să te oprești lângă mine, veni blând răspunsul.

…Nowhere to go, murmură Nitash ca pentru sine, trăgând cu sete din chiștocul de bidi. Țigara mea indiană s-a stins de mult. Îmi întorc privirea către bambușii care se leagănă în bătaia vântului. Ochii mei plâng.

Îndrumări

Îl găsesc în Plaza singur la o măsuță, lângă un indicator pe care scrie “Fast Track To Yourself, one day workshop” și prețul exprimat în rupii. E îmbrăcat cu o robă neagră și încins cu o centură albă. You’re the new facilitator?! mă arăt eu surprins. Bătrânul abia dacă îmi aruncă o privire, și aia în silă. Yeah, I’m the silly-tator, zi odată ce vrei că nu am timp, mormăie el.

Prima oară ne-am întâlnit într-un context asemănător și tare mi-e teamă că istoria o să se repete. Se vede de la o poștă că nu are chef de mine. Fix ca atunci. Numai că acum nici eu nu prea am chef de el. Am febră, sunt muci, m-am trezit în toiul nopții frământat de gânduri negre, dar așa scrie pe hârtia asta, că e musai să ne întâlnim azi din nou. Îndrumatul și îndrumătorul. Eu și my coach, Ananda.

Ia zi, Sega, ce mai ai tu pe suflet, mă îmbie fostul șofer al lui Osho cu un zâmbet din oficiu, după ce termină de citit hârtia pe care i-am înmânat-o. Știu că nu îl interesează peripețiile mele nici cât negru sub unghie, dar asta e: îmi dai un deget, îți iau toată mâna. Turui pe nerăsuflate, ca o mitralieră, tot ce am adunat în răstimpul de când nu ne-am mai văzut. Și s-a strâns ceva până acum. Păi, zic eu, uite așa și pe dincolo, uite nemulțumirile mele, frustrările mele, temerile mele, îndoielile mele, dezamăgirile mele, reținerile mele, obsesiile mele.

Sega, tu chiar ești culmea, ce vrei de la mine? Să-ți scot rahatul din cap sau sau să ți-l îndes? Ți-am mai zis-o când ne-am întâlnit prima dată, ți-o repet ca să-ți între bine în tărtăcuță: nu sunt decât un biet taximetrist, ce dracu’ vrei să-ți lămuresc eu? Zău dacă pricep ce cauți. Dilemele tale sunt intelectuale. De tot rahatul. Nu înțeleg unde bați.

Dacă Osho e un profet mincinos? îndrăznesc. Dacă Osho e chiar Diavolul în persoană? dau eu glas celei mai adânci spaime. Nici nu termin bine de pus întrebarea, că bietul taximetrist se ridică de pe scaun cu o iuțeală nebănuită și se năpustește asupra mea cu indicatorul care anunță cursul Fast Track To Yourself, prefăcându-se că mă lovește în mod repetat cu el în cap. Te-ai prins, strigă el ca un apucat. Așa e, Osho e Diavolul în persoană! I-auziți la ăsta, oameni buni!! Idiotu’ s-a priiiins!!! Osho e Diavolul!!!! Diaa-vooo-luuuul!!!!! Îmi vine să intru în pământ, cu toate privirile ațintite asupra noastră. Circul se încheie și Ananda se așază încetinel la locul lui, râzând cu lacrimi. Oh, Sega, you know what? Iadul ăla de acolo, în care ai intrat la meditația dinamică, nu e opera lui Osho. E iadul din tine, îmi ciocăne el fruntea cu vârful degetului arătător. Tu singur ți l-ai creat. Ai curajul și privește-l în față. Nu mai căuta Diavolul în afara ta, că n-ai să-l găsești acolo. Doar ai stins lumina în Chuang Tzu și ai văzut cum stau lucrurile, nu-i așa? Diavolul e în reflexii. Dacă nu stingi lumina aia ipocrită din capul tău, ai să înnebunești vânând Diavolul și ai să sfârșești văzându-l peste tot și în toate. Hai, șterge-ți mucii ăia odată și nu mai face pe cruciatul. Nu te mai preface nicey-nicey, că la mine nu țin mizeriile astea.

Îmi vine să plâng de ciudă, de furie, de disperare, de rușine, de neputință și de frică.

Sunt în iad, Ananda, și nu pot ieși de acolo. Chiar nu înțelegi? Nu știu ce să fac, îmi smulg eu părul din cap, nu știu ce să fac, nu știu cum să ies, nu știu, nu știu… Nici eu nu știu, mi-o retează brutal îndrumătorul. Și sincer nici nu îmi pasă. E treaba ta ce faci de acum încolo. Poți să iei pastile toată viața sau să devii din ce în ce mai conștient. E numai și numai alegerea ta. Ananda se uită la mine pe deasupra ochelarilor și pentru prima oară simt în privirea lui un firicel de compasiune. Se apleacă ușurel și îmi pune o mână pe umăr. E ultimul gest la care mă așteptam din partea lui. Hai, Sega, nu îți mai face atâtea griji, ce naiba? Ai ajuns unde trebuie. You’re doing just fine. Dacă vrei să te îndoiești, continuă să te îndoiești, că nu te oprește nimeni. Dar nu te mai ascunde față de tine însuți. Fă-ți curaj și ieși la lumină. Fă meditație dinamică o perioadă mai lungă și ai să vezi. Vei ști atunci, nu ți se va mai părea… Sunt răcit și nu sunt în stare să fac meditație dinamică, mă vait eu. Ești un tâmpit, Sega. De pomană mi-am bătut gura cu tine. Marș de aici că îmi sperii clienții.

Află mai multe despre autor şi înscrie-te pentru a primi varianta tipărită a romanului dând un click aici.