Namaste. Aventuri spirituale prin India şi Nepal (ep. 28). Frumoasa și Bezna.

Trebuie să fiți relaxați în orice postură oricât ați sta în ea, ne spune. Noi, învățăceii transpirați, suntem gata să ne prăbușim sub propria greutate… Wei Wu Wei spuneau chinezii. Acțiune fără acțiune. Efort fără efort. Învățați să vă sprijiniți pe structura osoasă, să nu vă mai încordați. Fără relaxare, energia numită chi de chinezi nu poate circula și astfel rămâne blocată.

Stăm așa, ca niște balerine, preț de două minute. Ca să simțim bine postura. Eu simt un pic și impostura: o mână de vestici și indieni învățând arte marțiale tradiționale chinezești de la alt indian, care la rândul lui a învățat tot ce știe de la un canadian. Karate kids forever… Mă închipui pe vârful unui munte, exersând postura cocorului în deschizătura unei porți chinezești cu acoperișul curbat în sus. Nu știu că sunt urmărit de privirea îndrăgostită a unei asiatice. De jur împrejur, piscuri semețe, populate cu temple străvechi și pini singuratici, scăldate în lumina sângerie a asfințitului. La sfârșitul exercițiului, mă înclin respectuos în fața naturii. Foșnetul neobișnuit al ierbii și simțurile mele ascuțite de la Tai-Chi îmi dau de știre că sunt în primejdie. Ceva sau cineva se apropie pâș-pâș, din spate. Mă întorc fulgerător, pregătit să aplic o lovitură mortală, însă realizez într-o fracțiune de secundă că… e ea! Plăcut surprins, las garda jos și râd din toată inima, ha ha ha, cuprinzând-o iute în brațele vânjoase. Ne tăvălim pe pajiștea înflorată, sărutându-ne cu foc. Deasupra noastră, în înaltul cerului, un stol de cocori albi zboară spre miazănoapte…

Sega, îmi întrerupe Maneesh reveria, mă uimește viteza cu care progresezi. Ți-ai îmbunătățit considerabil ținuta, nu mai ești așa de tensionat cum erai la început, văd că umerii ți s-au relaxat, bravo, mă bucur, te-am văzut exersând mereu diminețile când nu lucrăm împreună. Ține-o tot așa…

La sfârșitul orei descopăr Bucuria și Curcubeul dansând împreună, în Buddha Grove.

Nu știu unde s-au ascuns de nu le-am observat până acum. M-am uitat la voi, începe Curcubeul abrupt, când ajung în apropierea ei. Parcă nu ne-am fi văzut de cinci minute, nu de cinci zile. Făceați Tai-Chi? mă întreabă ea, oprindu-se din zbânțuială. Îhîm, îi răspund. Bucuria continuă să danseze, netulburată. Indianul nu știe nimic, se strâmbă taiwaneza. Cine, Maneesh?! întreb ca prostul. Ăla care se îndepărtează, îmi arată ea cu bărbia. Nu e ăla instructorul? Ba da… Se vede din vârful piramidei că nu are bază de susținere, că nu are stabilitate în poziții.

Uite-așa arată postura pe care ați învățat-o azi, înțelegi?

Rămân cu gura căscată… În jurul Curcubeului aerul dimineții și-a ținut răsuflarea și marmura din Buddha Grove s-a înmuiat sub pașii ei. Soarele a strălucit cu un lux mai tare, semn că pe suprafața lui a avut loc o explozie de fericire. Curcubeul s-a preschimbat pe dată într-un cocor de toată frumusețea, plin de forță și grație, în jurul căruia lumea întreagă a prins să zboare. Dintr-o singură bătaie de aripi, Curcubeul ar putea transforma Pământul într-un pumn de praf, dacă ar vrea.

Voi, vesticii și indienii nu prea aveți treabă cu artele marțiale chinezești pentru că, în primul rând, corpul vostru e diferit de al nostru, îmi spune ea după ce se schimbă din cocor la loc în Curcubeu. Aveți mâinile și picioarele prea lungi… Auzi, Curcubeule, da’ tu de unde știi Tai-Chi așa de bine? Păi la noi, în Taiwan, oamenii ies în parc în fiecare dimineață și practică împreună. Ies cu sutele. Copii, tineri, bătrâni. Așa e pe la noi, toată lumea face Tai-Chi. Și eu fac, de mică. Da’ acum nu prea mă mai interesează…

În Buddha Grove, soarele se hârjonește cu norii, Curcubeul îmi mai arată niște mișcări de Tai-Chi, iar Bucuria își vede mai departe de piruetele ei.

Află mai multe despre autor şi înscrie-te pentru a primi varianta tipărită a romanului accesând site-ul Sega Namaste.

Sursă imagine.