Namaste. Aventuri spirituale prin India şi Nepal (Ep. 5): Demonii

Aishwarya s-a născut într-o familie tradițională hindusă și a trăit la Mumbai până acum câțiva ani. Pe lângă cele 33 de milioane de zeități, tatăl ei a obligat-o să-l venereze și pe gurul familiei ca pe un zeu. Guru era însă un șarlatan și un obsedat sexual, care îi făcea avansuri ori de câte ori rămâneau singuri. Când părinții au socotit că e vremea măritișului, Aishwarya a fugit de acasă și a încercat să-și croiască un drum, de una singură, ca designer vestimentar. O rebelă încercând să își facă loc într-o lume dură și conservatoare. Când i s-a înfundat, a aflat de Osho. Și asta i-a schimbat viața. Privește cu dragoste fotografia de pe noptieră. Nu-i așa că-i drăguț? Osho e prietenul ei bun, care a ajutat-o să se găsească pe sine. Este momentul potrivit să trântesc întrebarea care mă apasă de ceva vreme. Aishwarya, nu ți se pare că era îmbrăcat cam penibil în seara asta? Ca să îmi ascund tulburarea, sorb cu zgomot din ceaiul de mușețel și mă prefac că e delicios. Ba da, mustăcește ea, s-a îmbrăcat așa special ca să nu iți facă ție pe plac. Răspunsul ei mă ia prin surprindere. Mă așteptam la orice altceva. Nici nu mi-a trecut prin cap varianta asta. De liniștit însă, nu mă liniștesc câtuși de puțin. Așa că îmi iau inima în dinți și întreb mai departe. Dar cu momentul ăla… Cu momentul ăla de nebunie generală ce a fost? Ah, vorbești despre gibberish, cred… Nu știu cum îi spui tu, dar eu vorbesc despre bâiguielile alea fără sens, despre strigătele de groază, despre țipetele de femei isterice sau în orgasm, despre blesteme și grohăieli, toate de-a valma. It was really freaking me out, îi mărturisesc eu rotind concentrat ceșcuța de ceai pe farfurioară. Oh, I see, face ea înțelegătoare, se vede că nu ai trecut pe la Welcome Morning… Am trecut doar pe la Welcome Center, din câte mai țin minte. Dar poate că am fost spălat pe creier în seara asta și nu mai țin minte prea multe… Aishwarya râde. Are o dantură frumoasă și un râs sănătos. Acum chiar seamănă un pic cu Aishwarya Rai, zeița Bollywoodului. Ei, lasă că îți vine rândul și la Dimineața De Bun Venit, mă consolează ea, de parcă asta m-ar încălzi cu ceva. Dimpotrivă. Inima începe să se zbată iar ca o pasăre în colivie. Chiar nu ți-au spus de Welcome Morning? Nu, ridic eu din umeri, nu mi-au spus. Ssstraaange, susură ea fără să realizeze ce efecte ssstraaanii produce acest cuvânt lungit în mintea mea. Sau poate că realizează, cine știe. Și se joacă cu mine ca o pisică rea cu un șoricel paralizat de frică. Nu ai primit o foaie cu programul? mă întreabă ea. Am primit o foaie, îi zic, dar nici nu am deschis-o. O am la mine, îmi amintesc eu. Scot din gentuța în care îmi țin cheile și telefonul foaia de hârtie primită azi dimineață de la Suzanne. Dă-mi să văd, întinde Aishwarya mâna. Îi dau foaia despăturită. Da, face ea, uite aici, scrie negru pe alb. Mâine la 9:30 ai Dimineața de Bun Venit. De ce nu ai citit programul, Sega? E obligatoriu să îl citești! mă dojenește ea în glumă. Și uite ce mai scrie. Mâine, după Dimineața de Bun Venit, trebuie să treci pe la biroul Work As Meditation, adică pe la mine, să îți spun ce job ai primit. Fac ochii mari. Aha, deci tu ești… Da, chiar eu, cochetează ea cu gingășie. Scutur din cap, amețit. Să-mi fi pus ceva în ceai? Aishwarya, nu mi-ai răspuns și văd că nici pe foaie nu scrie: ce a fost nebunia aia, gibberish cum îi zici tu? Indianca zâmbește enigmatic și în lumina plăcută din camera ei, ochii îi licăresc ca două steluțe. Mai ia o înghițitură de ceai, fără să se grăbească. Mă fierbe la foc mic. Am senzația că trece o veșnicie până când vorbește din nou. Gibberish e limba minții noastre, începe ea. În acele momente care te-au înspăimântat pe tine (mă simt prost și mai iau o gură de ceai ca să nu înghit în sec) lăsăm pur și simplu mintea liberă, să debiteze ce vrea ea. Ai zis tu bine “spălat pe creier”, te-ai prins repede, ești un tip inteligent, bravo. Despre asta e și vorba. Gibberish ne spală creierul, ne curăță mintea ca un detergent de calitate. Mintea e plină de tâmpenii, de reziduuri, de gunoaie. Mergem la templu sau la biserică să ne purificăm. Ne spălăm pe dinți, facem baie și purtăm haine curate… dar mintea noastră rămâne îmbâcsită. Asta pentru că avem obiceiul adânc înrădăcinat să ascundem mizeria sub preș când facem curat prin casă. Ei bine, aici învățăm să scuturăm fărașul în lada de gunoi, să nu mai rămână nimic sub preș. Asta s-a întâmplat în Auditorium: am deșertat fărașul în lada de gunoi. Piramida e, dacă vrei, lada de gunoi… Bine, Aishwarya, o întrerup eu contrariat, dar în lada aia de gunoi eram și noi, nu? Ei, și tu Sega, lăsăm mizeria acolo și ieșim. Vin ei după aia să care gunoiul, glumește ea. Care ei?!? Unde să care gunoiul?!? Aishwarya continuă: Osho zicea că dacă participi la o sesiune de gibberish, dar refuzi să te manifești, tot gunoiul celorlalți se varsă în capul tău. Deci secretul e să îți dai drumul, să dai tot afară, așa, la comun, fără nici o reținere. Să știi că e o terapie foarte bună, ai să realizezi asta în timp… Iar tu realizezi că nu prea îmi dai motive să fiu liniștit, nu-i așa, Aishwarya? În seara asta am încercat să îmi astup urechile cu palmele, dar și așa, tot am auzit cum cântă iadul. A fost îngrozitor, mă destăinui eu, înmuiat de mușețelul fierbinte. Mi-a fost foarte frică. Parcă nimerisem într-o casă de nebuni… Normal că ți s-a părut că ești într-o casă de nebuni, dacă nu te-a pregătit nimeni dinainte. Așa se întâmplă mereu cu noii veniți, până să treacă prin Welcome Morning. Pe de altă parte, zâmbește ea cu subînțeles, nu asta suntem? Ce să fim, Aishwarya? întreb eu cu vocea sugrumată de emoție. O casă de nebuni, Sega… Fata asta chiar se joacă cu mintea mea. Înainte să mă retrag, o mai întreb despre abandonul în brațele maestrului. Îmi răspunde că asta e o înțelegere greșită a relației cu Osho, provenită dintr-o condiționare hindusă puternică. Osho nu și-a dorit niciodată așa ceva, nu a vrut să fie venerat sau adulat de nimeni. Osho este exact opusul unui guru și, crede-mă, Sega, știu ce spun. Nici vorbă de abandon, surâde ea senin. Dacă abandonăm ceva, e doar calabalâcul din mintea noastră. Aici învățăm să fim liberi.

Mă întorc în camera mea 110 din blocul Rinsai 1, aprind  lumina și mă postez în fața oglinzii. Răsuflu oarecum ușurat. Din oglindă mă privește un Sega pe care îl știu. Nu am devenit o fantomă și nici nu m-am transformat într-un zombi. Încă. Ies din roba albă și mă duc la baie. Fac repede un duș și mă spăl pe dinți. Sunt curat pe dinafară, dar zău dacă știu cum sunt pe dinăuntru. Poate că am strâns multă mizerie sub preș.

Mă bag în pat și sting lumina. Abia a trecut o zi la Osho. Prima zi. Și deja atâtea contradicții. Ce loc straniu…  Încerc să îmi pun gândurile în ordine, însă gândurile se împotrivesc, gândurile se învălmășesc… Am ajuns în iad și Aishwarya mă minte frumos, ca un diavol împielițat? Sau spune adevărul, caz în care chiar nu mai știu unde sunt… Mă țin de cruciulița de la gât cu toată nădejedea și încerc să mă așez în punctul în care nu există regrete. Punctul din care știu că nu mă mai pot întoarce nicăieri, punctul din care sunt nevoit să merg doar înainte, mai departe.

(va urma)