Namaste. Aventuri spirituale prin India şi Nepal (Ep. 6): Măştile

Aditi dă drumul la muzică. Parcă ar fi dat drumul unei haite de câini turbați, direct din infern.

Ritmuri sălbatice de tobe, urlete sinistre mixate pe fundal, instrumente stridente. Iadul pe pământ. De frică, respir pe nas, așa cum mi s-a spus. Respir din toate mădularele, profund, repede și haotic. Ritmurile variază și tempoul oscilează ca să nu rămânem în același tipar mental. Am o nară înfundată, așa că trișez respirând pe gură. După două minute fondul muzical se schimbă, semn că am intrat în stadiul chatarsis. Semn că trebuie să dăm totul afară. Zbierăm cu toții, dar nu foarte convingător. E un chatarsis de începători. Vine acum cel de-al 3-lea stadiu. Sar cu mâinile în sus și aterizez pe toată talpa strigând mantra “Hu!”.  După câteva salturi o las mai moale. Picioarele nu vor să mă asculte. Gura mi-o simt uscată, glasul mi-e hodorogit și mâinile nu mai vor ridicate. Și peste toate astea mintea îmi ordonă să mă opresc. Sega, ce ai de gând să faci? Ai înnebunit? Oprește-te odată. Oprește-te îți spun.

Stop! se aude vocea autoritară a lui Osho și muzica se oprește brusc. Rămân așa cum s-a nimerit: cocârjat, cu genunchii îndoiți spre interior, cu coatele sprijinte în coaste și cu capul spânzurând într-o parte. Nu trece mult și picioarele încep să îmi tremure. Brațele nu mă mai ascultă. Le simt foarte grele. Număr ca să treacă timpul mai repede, însă mă blochez la 42. Pur și simplu am uitat ce urmează după 42.

Muzica ultimului stadiu se înalță ca un soare fără dinți deasupra unei văi întunecoase. Dansez de bucurie că am scăpat teafăr și nevătămat și îmi zic că aici se încheie prima și ultima meditație dinamică din viața mea. Să nu mai aud de așa ceva.

Sehr gut, dragilor. Vă recomand să faceți meditație dinamică în fiecare dimineață începând cu ora 6, la Auditorium. Perseverați, nu vă descurajați, chiar dacă acum ați fost pe punctul de a leșina. Treptat, corpul vostru se va adapta la efort și vă veți putea concentra mult mai bine. Veți respira mai ușor, vă veți simți mai curați și mai sănătoși. Ei, și-acum să facem o pauză de ceai. Ne revedem aici peste 10 minute. Dimineață de Bun Venit abia a început, zâmbește enigmatic Aditi. Cu ultimele puteri, ne târâm afară din sală, unde ne așteaptă un samovar cu ceai masala fierbinte. 10 minute trec repede, din câteva sorbituri.

Aditi ne mână înapoi în sală ca pe niște oițe rătăcite. Guuut, Dimineața de Bun Venit continuă cuuuu… meditația kun-da-liiiini.

Această meditație durează tot o oră, ca și meditația dinamică, numai că are patru stadii a câte cincisprezece minute. În primul stadiu ne scuturăm corpul din toate încheieturile, pornind cu un ușor tremur din spatele genunchilor și flexând apoi repetat, din ce în ce mai des, până când vibrația cuprinde tot corpul. Ideea e să devenim această vibrație, nu să o controlăm. În următorul stadiu, dansăm. Energia pe care am eliberat-o putem să o transformăm în extaz, dacă dansăm din toată inima. În cel de-al 3-lea stadiu stăm nemișcați, în picioare sau așezați. În tot cazul, coloana trebuie menținută dreaptă, astfel încât energia să poate circula nestingherită. În ultimul stadiu ne întindem pe spate, închidem ochii și ne relaxăm. Meditația nu trebuie forțată. Lăsați-o să se întâmple. Plutiți în ea, abandonați-vă ei. Lăsați-vă absorbiți, fără să vă impuneți asta. Nu încercați să manipulați, căci vă veți împărți în manipulant și manipulat. Și cum v-ați divizat, ați și creat raiul și iadul… Und jetzt, kundalini pe scurt!

Altă muzică, altă viață. Clinchete de clopoței mă împresoară din toate părțile, răspândind în tot corpul o vibrație plăcută. Oasele și mușchii se topesc la căldura acestei vibrații. Urmează simțurile și mintea. Mă topesc cu totul, ca un țurțure ținut în palmă și mă transform într-un abur. Aș vrea să nu se mai termine stadiul ăsta. Dar se termină. Începe un alt pasaj muzical, pe care îmi vine să mă mișc așa cum am învățat azi dimineață la Chi-Kung și Tai-Chi. Nu știu cum a trecut încă un sfert de oră. Acum se aud răsunând clopote și gonguri tibetane. Mă așez și închid ochii. Mă simt ca un nor alb și pufos. Ultimul stadiu: mă întind pe spate, fără să deschid ochii. Mintea mea e goală acum ca un cer senin. Norul care eram a dispărut cu totul. Cred că am ațipit, pentru că mă trezește Aditi. Sper că n-am sforăit.

Ja, gut… Să vorbim acum despre meditația de seară.

Pentru cine participă fără să i se spună la ce să se aștepte, acest eveniment poate părea înfricoșător de-a dreptul, mai ales către final, zâmbește Aditi. Parcă mi-ar fi citit gândurile. Dansați când începe muzica, nu stați deoparte, continuă ea. Închideți ochii și mișcați-vă în voie. Îngăduiți-vă să fiți liberi, nu vă îngrădește nimeni și nimic. Dansați din toată inima. Cu cat dansați mai intens, cu atât mai profundă va fi experiența meditației. Din când în când, muzica este întreruptă de strigăte “Osho!” cu mâinile ridicate. Asta nu înseamnă că aduceți ofrande maestrului sau că vă închinați lui ori mai știu eu ce alte prostii. Nicidecum. Osho însuși a spus de nenumărate ori că acesta nu e numele lui, ci un sunet vindecător. “Osho” vine de la “ocean” și sugerează infinitul. Guuut… Muzica s-a încheiat, ați dansat până nu ați mai putut și acum sunteți epuizați. Vă așezați. Un pasaj de muzică indiană tradițională vă ajută să vă armonizați cu ceea ce urmează după bătaia în tobă. Când Osho începe să vorbească este foarte important felul în care ascultați și nu ce ascultați. Veți observa că, de cele mai multe ori, vă pierdeți în gândurile voastre, în propriul vostru dialog interior, comparând ceea ce aflați cu ceea ce știți deja, judecând, aprobând, respingând o idee, îmbrățișând o alta. Momentul când realizați asta e important. Momentul când vă întoarceți la vocea lui Osho. Nu contează dacă sunteți sau nu de acord cu ce zice. Nu contează decât să fiți în prezent. Pe Osho nu l-a interesat niciodată să convingă pe cineva de ceva. Ascultați vocea lui așa cum ascultați muzica, susurul unei ape curgătoare sau vântul printre frunzele copacilor. Ascultați și rămâneți în prezent. Și fiți atenți la pauzele pe care le face în vorbire. Urmăriți pauzele dintre cuvinte.

Gibberish este un procedeu de curățare a minții.

Tot ceea ce trebuie să faceți este să spuneți ce ați vrut să spuneți dintotdeauna, dar nu ați spus încă. Spuneți ce ați ținut în voi, dar nu în limba voastră. Spuneți în chineză, dacă nu știți chineză. Spuneți în hindi, dacă nu știți hindi. Spuneți orice vă trece prin minte, dar într-o limbă pe care nu o cunoașteți. Spuneți în… gibberish. Și fiți sinceri, nu jucați teatru. Exprimați-vă liber. Dați-vă voie s-o luați chiar și un pic razna pentru două minute. Aruncați totul. Și vă veți simți mai ușori, mai vii…

And then let go. Abandonați-vă. Nu vă speriați, nu vă pune nimeni să vă închinați unui guru. Când auziți bătaia de tobă, lăsați-vă să cădeți ca un sac de orez, ca și cum ați muri subit. Rămâneți nemișcați, în timp ce vocea lui Osho vă călăuzește în continuare, în adâncul vostru.

“Ok, Maneesha?” e semnul că meditația de seară s-a încheiat.

Maneesha nu e o mantră, ci numele unei femei care îi citea lui Osho înaintea fiecărui discurs întrebările puse de sannyasini.

Aditi ne invită să ne așezăm comod, pe pernele de meditație, pentru un film de prezentare cu obiceiurile și regulile casei. Deși filmul e instructiv și foarte amuzant, nu sunt atent decât pe jumătate. Mintea îmi zboară la toate cele aflate până acum. Hai, că nu e dracul chiar atât de negru, îmi zic. Filmul s-a încheiat.

Ca în orice călătorie, primul pas este să aflăm unde suntem. Dacă visăm că suntem într-un loc, când de fapt suntem în altul, nu vom afla niciodată unde suntem cu adevărat. Așa se întâmplă și în cazul călătoriei interioare. Prin urmare bine ați venit la Osho International Meditation Resort, încheie ea privindu-ne în ochi drăgăstos, pe fiecare în parte. Alles klar?

Da, totul e clar. Ca lumina zilei.

Ieșim afară, unul câte unul. Aditi mai rămâne să pună CD-urile în ordine și să șteargă cu puțin alcool măștile pe care le-am purtat, pentru grupul de mâine dimineață.

(va urma)

Sursa foto aici.