Namaste. Aventuri spirituale prin India şi Nepal (Ep. 7): Rămășițele Zilelor

Episodul 7 al romanului de aventuri spirituale prin India şi Nepal. Episodul anterior îl găseşti aici.

E timpul să plătesc pentru păcatele mele.

Aproape 800 de dolari, prețul celor 3 luni de Work As Meditation. Cazarea, accesul la toate meditațiile din timpul zilei și participarea la câteva ateliere din cadrul Multiversității în calitate de worker sau helper sunt all inclusive. În rest, 6 ore de muncă pe zi. În fiecare zi. Fără zile de odihnă și weekenduri libere. Norma e stabilită de Osho. Munca nu trebuie privită ca o corvoadă, îmi spune Adhiraj, casierul. Munca este o parte importantă a procesului de transformare. Aici, la Osho International Meditation Resort, munca înseamnă meditație, sintetizează el, închizând cu grijă sertarul în care tocmai a depus teancul de bani primit de la mine. De-abia aștept, sunt gata! îl anunț frecându-mi palmele bucuros. Adhiraj zâmbește reținut. În cazul ăsta, du-te la Work As Meditation Office. O știi pe Aishwarya? Ea o să-ți spună ce ai de făcut.

Ajung la biroul ei din câțiva pași. Aishwarya! Sega! Înainte să schițez vreun gest sunt luat în brațe. Aishwarya s-a lipit de mine de parcă ne-am cunoaște de când lumea și pământul. Am observat că îmbrățișările sunt la modă pe aici. În loc de “Bună, ce mai faci?” și pupături pe obraz iei persoana în brațe, te lipești de ea ca un timbru și rămâi așa, câteva secunde. Ca să nu fac impresie proastă, o strâng și eu la piept pe Aishwarya, cu aceeași intensitate. Mmm, feels good, gângurește ea. You have such a good energy, Sega. Ia spune-mi, cum ai dormit azi-noapte? mă întreabă după ce ne desprindem unul din brațele celuilalt. Neîntors ca un buștean, o mint cu nerușinare. Simt cum mi se lungește nasul. Ce mă bucur, zâmbește Aishwarya. Tare speriat mai erai aseară. Ca un șoricel, hi hi… Deh, m-am mai liniștit la Welcome Morning, răspund eu afișând un zâmbet încrezător. Acum chiar spun adevărul. Ca dovadă, nasul mi se micșorează repede la loc. Sunt încântată să aud asta, Sega. De fapt… sunt de două ori încântată, face ea pe pe misterioasa. De două ori? ridic eu din sprâncene. Oh, you’re so cute, Sega, stop looking at me like that. Ce o fi apucat-o? mă întreb în sinea mea. Da, de două ori, continuă Aishwarya pe același ton.

Sunt încântatăăă… săăă… teee… aaam… Hopa, ia stai nițel, nu pentru așa ceva am venit aici, îmi spun bătând ușor în retragere… cu mine în biroul ăsta! Pfiuuu, răsuflu eu ușurat, adică o să fim colege? Pardon, colegi? Te-ai priiins, zâmbește Aishwarya mulțumită. Uite, aici e masa ta de lucru, ăsta e calculatorul tău și astea sunt dosarele de care vei avea tu grijă. Dar nu vreau să te stresez prea tare acum. Te mai las să te bucuri încă un pic de libertate. Începi de poimâine. Hai, vino să te mai îmbrățișez o dată, o să îmi fie dor de tine până ne vedem din nou… Haiti, gândesc eu.

Ies din Work As Meditation Office și intru la Cyber Café, cu intenția de a suna în țară.

Înăuntru miroase a proaspăt vopsit. Cele șapte calculatoare aliniate la geam nici nu mă bagă în seamă, preocupate să șușotească între ele, pe frecvențe joase. Prin ușile întredeschise ale cabinelor private zăresc telefoanele pentru convorbiri naționale și internaționale. În toată încăperea nu mai e nimeni în afară de mine și de bătrânica din spatele tejghelei, cufundată în lectura unei cărți. Îi cer femeii permisiunea de a da un telefon, doar nu o să mă strecor într-o cabină ca un hoț. Hello. Nici o reacție. Hello again! Bătrânica sare în sus, de parcă aș fi împuns-o cu un ac. Cartea îi scapă cu zgomot pe jos. Vai, ce m-ai speriat, face ea ducând mâna la inima. Mă sperii și eu, să nu facă vreun infarct din pricina mea. Asta mi-ar lipsi. Of, se vaită ea, așa pățesc mereu când citesc ceva cu plăcere, sunt pur și simplu absorbită cu totul. Îmi cer scuze pentru deranj și mă aplec după carte.

“The Remains Of The Day”, citesc pe copertă.

Autorul e Kazuo Ishiguro, un scriitor japonez care trăiește la Londra, adaugă bătrânica. Ai citit-o? mă iscodește ea în timp ce îi restitui volumul. Nu, mărturisesc eu, dar știu de filmul cu Anthony Hopkins. Mi-am tot propus să îl văd, însă din păcate nu am făcut-o nici până în ziua de azi. Ei bine, își drege ea glasul, eu una tot recitesc cartea asta. Cred că e a 8-a oară. De fiecare dată am surpriza să descopăr lucruri noi. Teribil scriitorul ăsta japonez…  Adevărul e că din trailerul filmului mi s-a părut mie că Anthony Hopkins e un majordom samurai, remarc eu. Sau un samurai majordom… Ei, să lăsăm literatura, oftează bătrânica închizând cartea și punând-o deoparte, pe tejghea. Mângâie coperta, în treacăt. Parcă nu te-am mai văzut pe aici, ești nou-venit, nu-i așa? Mă studiază cu atenție, mijind puțin ochii. Asta ar fi a doua zi, îi răspund. Sunt Sega și am venit tocmai din România… Iar eu sunt Jivan și am venit tocmai din State. A looong time ago, râde ea. Știi ce înseamnă Jivan? Nu, recunosc eu, încă nu m-am acomodat cu numele astea ciudate. Bătrânica râde amuzată. Jivan înseamnă “dragoste de viață”, îmi traduce ea. Ia ghici, câți ani am. 70? Nț, n-ai ghicit. Tocmai am împlinit 81… Surâde, iar încăperea se umple dintr-o dată de lumină, ca și cum musonul i-ar fi dat voie soarelui să vadă pentru o secundă pământul udat de ploi. Dar lumina nu vine de afară, ci din adâncul ochilor ei mari, azurii și parcă fără vârstă… Jivan, cum l-ai cunoscut pe Osho? o întreb.