Namaste. Aventuri spirituale prin India şi Nepal (Ep. 7): Rămășițele Zilelor

Jivan surâde, mă ia de mână și mă duce cu ea înapoi în timp. Au trecut 35 de ani de atunci, Sega. 35… îți vine să crezi? Povestea a început în ’72. Crescusem patru copii, duceam în spate două decenii și ceva de căsnicie și tot ce îmi doream era o viață nouă, liberă. Nu mi-a fost ușor… Am căutat mult… Am bătut America în lung și în lat locuind într-o rulotă, de una singură… Și la un moment dat am ajuns la centrul Living Love din California. Multă lume venise acolo ca și mine, pentru îndrumătorul spiritual, un paraplegic fermecător pe nume Ken Keyes, Jr. Ken avea pe atunci 50 de ani și scrisese o carte impresionantă, intitulată “Ghid Către O Conștiință Superioară”. Totuși, nu am avut încredere în comunitatea lor de la bun început și am stat deoparte. Mi s-au părut cam prea exuberanți, prea fără griji. Mai erau și experiențele cu drogurile psihoactive, în vogă pe vremea aceea. LSD, marijuana, mescalină și câte și mai câte, dar pe mine nu mă interesa așa ceva. Eram o femeie respectabilă, trecută de prima tinerețe. Îmi plăcea totuși că se purtau drăguț unii cu alții și cântau toată ziua… După vreo două săpămâni a venit și seara pe care nu o să o uit niciodată. Era o seară de vineri. Întâi de toate ne-au cerut să luăm saltelele de pe jos și să capitonăm cu ele geamurile, pereții și ușile sălii unde urma să se desfășoare meditația. După asta ne-au pus să ne dăm jos hainele, până la piele. Apoi ne-au explicat meditația haotică a lui Rajneesh, în 5 stadii. Așa se numea pe atunci meditația dinamică…Au stins luminile și am început. Bum, bum, bum! M-am aruncat în nebunia aia cu totul. Am dat tot ce am putut din mine, iar la capăt nu mă mai puteam opri din plâns. Cred că am plâns toată noaptea, se strânseseră toți în jurul meu.

Nu am conștientizat până atunci câtă durere strânsesem în mine…

Meditația din seara aceea mi-a schimbat viața. Am simțit că o mare greutate mi s-a luat de pe suflet. Evident că prima mea întrebare a doua zi a fost: cine sau ce e acest Rajneesh? Răspunsul a venit sub forma unei fotografii înfățișând un zeu amețitor de frumos, cunoscut mai târziu sub numele de Osho. M-am îndrăgostit la prima vedere. Au mai fost apoi câteva extrase din “Vigyan Bhairav Tantra”, comentate de el. Aceste comentarii au fost adunate ulterior în “Cartea Secretelor”. După ce i-am auzit și vocea într-un discurs înregistrat am înțeles că destinul meu fusese pecetluit. Îmi găsisem maestrul. Din ziua aceea nu m-am abătut nici măcar cu un pas de pe calea iubirii și a recunoștinței față de acest om. L-am cunoscut în persoană abia peste câțiva ani, când am ajuns în cele din urmă la Pune. S-a întâmplat în februarie, 1976. Când m-a privit în ochi pentru prima oară am știut că am fost mereu în inima lui și el a fost într-a mea. După 30 de ani, lucrurile au rămas neschimbate: sunt a lui Osho, pentru totdeauna… Sega, de atunci trăiesc fiecare clipă a vieții mele în libertate, încheie Jivan, arzând crusta de pe inima mea cu albastrul ochilor ei.

Părul ei alb strălucește ca o aură. Jivan radiază. Parcă ar fi o sfântă. Un apostol al unei noi ere, așa mi se pare mie. Azi, la Welcome Morning m-am cam speriat de meditația dinamică, îi zic. Muzica aia drăcească… Oamenii care urlau… Ca la nebuni… Jivan îmi zâmbește cu blândețe, ca unui copil înfricoșat. Dacă faci meditație dinamică 21 de zile, în fiecare dimineață, cu condiția să dai tot ce poți, te vei transforma. Nu îți fie teamă și sari. Doar ești băiat mare, nu? Surâde și încăperea se umple din nou de lumină. Afară, soarele a ieșit din nori. Sau poate că iar mi s-a părut.

Mă îndepărtez de Cyber Café, uitând să sun în țară. Duc în mine cuvintele lui Jivan și ceva din lumina curată de pe chipul ei… 21 de zile și voi fi transformat… De transformare vorbeau și Swami Shyaamala Giri și Aditi și Adhiraj, casierul… Poate că voi fi transformat, poate că nu, și cine știe în ce mă voi transforma dacă mă voi transforma, nu sunt sigur. De dileme filosofice, de astea sigur sunt sătul. Trebuie să văd cum stau lucrurile cu ochii mei. Voi trece prin această experiență, oricât de înfricoșătoare mi s-ar părea. La naiba, nu am venit aici să tremur ca varga pe țărm. Am venit să sar în apă și să o gust, nu să privesc din afară, de pe margine, imaginându-mi cum ar trebui să fie. Puteam să-mi imaginez și să mă îndoiesc foarte bine de oriunde altundeva, nici o problemă. Nu te duce, fiule, în India. Aia-i patria diavolului, ia-ți gândul de la meditație.

Rugăciunea e sfântă. Meditația e a dracului.

Săru’mâna, părinte, dar eu sunt un rătăcitor, care se îndoiește de toate. Dacă nu fac călătoria asta, o să îmi găsesc justificările necesare, dar mincinoase. O să construiesc un zid gros de minciuni în jurul unei forme false și fățarnice de credință, ceea ce mi se pare foarte urât, groaznic, de nesuportat. Mă voi ascunde sub o religie ca un copil fricos sub fusta mămichii, un creștin “de mântuială”, un alt ortodox care își târguiește mântuirea, așteptând să fie despovărat ca prin minune. Poate că Dumnezeu citește în inima mea și îmi vede intenția, chiar dacă ea se confundă uneori cu frica și fuga. Nu din mândrie vorbesc, părinte, ci din disperare. Sunt sigur că nu caut mărire, slavă, putere, glorie sau averi și nici plăceri îndestulate. Știu prea bine că acestea nu sunt decât niște măști seducătoare ale cruntei suferințe. Părinte, eu nu mă tem de Diavolul care l-a ispitit pe Isus în deșert. Acela era un biet prostuț, e lesne de văzut din ce motive. Mă tem însă de cine ne credem. De cine ne închipuim că suntem. Acela-i Diavolul ce nu are nume și nimănui nu se arată, stând pitit acolo, în adânc, de unde izvorăște cel ce se privește în oglindă.

Nu există mai mare nebunie decât să fii convins că ești ceea ce ești, să asculți de șoaptele ce par atât de ale tale.

Aceasta-i marea înșelare… Mi-e tare frică de călătoria asta, părinte, dar nu mai pot da înapoi acum. Aici, pe Athos, nu am găsit adevărul pe care îl căutam. Căci doar atât vreau eu: să ies din închipuire și să trăiesc în adevăr. Pentru toate zilele, câte îmi vor fi rămas. Iertați-mă, părinte. Vă rog să nu mă afurisiți sau să mă anatemizați.

(va urma)

Sursa foto.