Namaste Doi, în premieră! Aventurile spirituale continuă în Nepal. Prima parte.

Uau, Tanya, mulțumesc, m-aș bucura să vin cu voi, dar… nu încurc? Nu încurci, Sega, dimpotrivă! We’ll have fun, îmi promite ea. Numai să trecem cu bine de ofițerul ăsta, îi șoptesc încercând să înăbuș cu un zâmbet scremut spaima nelecuită de vameși. Da’ ce-i, Sega, ai cumva droguri la tine? mă întreabă australianca, dintr-o dată serioasă. Vai, Tanya, cum poți să crezi așa ceva? sar eu cât colo. Am glumit, râde ea. Hai, nu te supăra. Te-am simțit cam încordat și am bănuit căăă… Nu, Tanya, eu niciodată… mă rog, uneori am mai… știi tu… dar acum… adică de la o vreme… adică de mai multă vreme… de mult, de fapt, nici nu mai… Bine, bine, îmi curmă ea pledoaria, vezi că ți-a venit rândul.

Formularul e-n regulă, pașaportul e-n regulă, eu sunt în regulă. 40 U.S. dollars, îmi comunică Gandhi nota de plată, potrivindu-și tichia pe frunte. Achit imediat, fără comentarii, și primesc în schimb o ștampilă roșie pe una dintre filele pașaportului, o privire ghidușă pe deasupra ochelarilor rotunzi, un zâmbet larg pe sub mustață și o urare călduroasă în limba engleză:

Welcome to Nepal, sir!

Ufff… hai că n-a fost deloc complicat cu viza, mă grozăvesc eu, ajutând-o pe Tanya să-și pună rucsacul în spinare. Sega, nimic nu-i complicat în Nepal, ai să vezi, se amuză australianca pe seama remarcilor mele de explorator începător. Și acum, vino după mine te rog.

Salt iute rucsacul albastru pe umăr, iau rucsăcelul cenușiu la subsuoară și o urmez docil pe noua mea prietenă spre ieșirea din aeroport.

CAPITOLUL 2. Ciocolată cu vanilie.

Greu și uleios, mirosind a motorină arsă, aerul de Kathmandu îmi înfundă plămânii primeniți trei luni de zile cu miresmele parcului Koregaon. Parcă aș fi intrat într-o cameră de gazare, nu într-un oraș. Tușesc convulsiv, ca unul care a tras prima oară dintr-o țigară, și estimez că în scurt timp n-o să mai pot respira decât legat la aparate. Nu-ți face griji, o să te obișnuiești repede cu aerul de-aici, mă îmbărbătează Tanya, în timp ce patru tineri nepalezi se apropie de noi radioși.

Namaste, ne întâmpină ei și cuvântul acesta, pe care l-am auzit în India rostit de atâtea ori și în atâtea feluri, sună de data asta cumva aparte, ca o chemare acasă… Doar aici s-a născut Buddha! îmi reamintesc. Asta e țara lui Buddha! Uitând cu totul de aerul îmbâcsit, mă înclin cu palmele împreunate în dreptul inimii și îi salut la rândul meu, emoționat. Îl salut pe Buddha din ei…

My friends, face australianca prezentările, predându-le rucsacul și îndemnându-mă să procedez întocmai. Întrebările vin de-a valma. De unde sunt? Cum mă cheamă? Prima dată-n Nepal? Cu ce treburi? Unde-i România? Toți românii sunt așa înalți? La mine în țară sunt munți? Mai înalți decât mine? Ne înghesuim cu toții într-un fel de Fiat 600 rablagit, care abia se urnește, lăsând în urmă un nor de fum negru, ca o sepie rutieră.

Laxman Devkota, șoferul mașinuței care gâfâie supraîncărcată, gata să-și dea duhul, se mândrește cu pensiunea lui și a fratelui său, asta pe lângă firma de turism și cea de pielărie, administrate tot împreună. Băieți întreprinzători, frații Devkota au pornit de jos. La propriu. Și au urcat de nenumărate ori, cu multe kilograme în spate, Everestul pe care alții voiau să-l cucerească. And we’re still climbing, numai că de la birou, îmi face Laxman cu ochiul. So, Sega brother, conchide el, tonight you see Kathmandu from our beautiful roof, ya? You relax, have dinner with us, may be drink a little wine and have fun, OK, Sega brother? Nici că se putea o primire mai caldă. Parcă aș fi ajuns acasă, îmi spun copleșit, zâmbindu-i nepalezului recunoscător.

Ah, femeile…

În drumul nostru spre pensiunea fraților Devkota, regăsesc o părticică din India știută. Și aici se circulă tot pe partea stângă, și aici se claxonează frenetic, și aici e haos și buluceală în trafic. Sărăcia e la fel de mare, culorile la fel de vii, dar mizeria parcă nu e chiar atât de cruntă. Iar lumea pare mai potolită. Probabil că așa sunt nepalezii, mai potoliți, ca toți muntenii din lumea asta.

Femeile însă… Ah, femeile… Aici, în țara de la poalele munților Himalaya, India s-a amestecat cu Asia precum ciocolata cu vanilia. Combinația e desăvârșită. Cu ochi asiatici și piele indiană, cu părul negru ca abanosul, prins în cozi sau strâns în cocuri, purtând sari-uri mulate pe trupurile de zeițe, aruncând ocheade pe sub genele lungi, târguind mărunțișuri la tarabe sau păstrându-și grațioase echilibrul pe motoretele conduse în viteză de barbați hotărâți, nepalezele mă amețesc cu frumusețea lor neasemuită. La capătul drumului, pe când intrăm în curtea pensiunii, sunt iremediabil îndrăgostit de Nepal.

Laxman dă câteva ordine, băieții lui se mișcă rapid și precis, totul merge strună. Peste numai câteva minute am camera 806, iar jumătate de oră mai târziu sunt pe acoperișul-terasă, cu un scaun de răchită sub fund, cu o farfurie plină de bunătăți și o sticlă de vin rece în față, la povești cu Tanya și prietenii ei strânși în jurul meu. În uralele tuturor, unul dintre băieți îmi potrivește pe cap o dhaka topi, tichia tradițională cu modele colorate, ca cea a lui Gandhi de la aeroport. Ce mai, sunt vedeta serii, omul care s-a comportat la Immigration Desk ca un traficant de droguri fără droguri la el.

Drugs are not good, trage Laxman concluzia, rulând tacticos un joint, pe care mă invită apoi să-l aprind. Sunt onorat, dar nu, mulțumesc, eu nu… Hai, încearcă, mă îmbie Laxman, e iarbă nepaleză de cea mai bună calitate. Din curiozitate, nu din politețe, aprind țigara fermecată. Good stuff, mă strâmb eu de tuse, simțind cum fumul mi se urcă la cap. Din ce în ce mai veseli, pasăm joint-ul de la unii la ceilalți și de la ceilalți la unii, până când luna răsare ca o gogoașă umflată printre norii flaușați, peste orașul care mi-a răpit inima ca să mi-o aducă mai plină înapoi.

Mai multe despre Sega și Namaste, pe site-ul Sega-Namaste. Volumul Unu este disponibil aici. 

Lunea viitoare publicăm Capitolul 5 din roman.