Namaste în Nepal (8). Monstrul din Grădina Sacră.

Rar întâlnești un asemenea monstru. Are capul un pic mai mare decât o minge medicinală, singurul ochi acoperit cu o pojghiță alburie și picioarele răsucite ca niște rădăcini de copac. Judecând după veșmântul portocaliu și găletușa de tinichea, pocitania a încercat să se deghizeze într-un sadhu. După ce-i fac o poză pentru colecția mea de ciudățenii, introduc o banconta de zece rupii în găletușa de tablă și mă așez alături, ca să-mi spună povestea. Pare să știe mai multe despre Lord Buddha și despre locul ăsta decât pliantele turistice…

Cel care urma să fie Buddha s-a născut prin insuflare divină, începe înfricoșătorul sadhu, după ce-și drege glasul. Îl și întrerup. Swami, dar stai puțin, ești sigur că vorbești de Buddha și nu de Isus? Păi tu nu eșșști creșșștin? șuieră el. Ce legătură are una cu alta? întreb derutat. Are, vine răspunsul. Ca să șșștiu ce variantă să-ți spun. Deci: eșșști sau nu eșșști creșșștin? Așa m-au botezat. Eram prea mic și nu m-a întrebat nimeni dacă vreau sau nu să fiu creștin. Cert e că m-am străduit apoi să fiu de frică să n-ajung în iad, însă, în cele din urmă, tot acolo am ajuns. Ceea ce înseamnă că nu eram decât un creștin hidos. Ah, iartă-mă, nu trebuia să folosesc cuvântul ăsta de față cu tine…

Stai linișșștit, râde el sinistru, sunt obișșșnuit. Șșși ce vrei? Să găseșșști o religie mai potrivită? Mai atractivă? Mai sexy? Toate religiile sunt hidoase, ha-ha-ha! Când îl aud cum râde, îmi vine să fug. Toate religiile sunt o-ri-bi-le, silabisește el cu gura lui strâmbă. Oamenii au prostul obicei să deformeze adevărul până devine o monstruozitate, pentru că adevărul drept nu impresionează pe nimeni. Adevărul drept e neinteresant șșși nu se vinde. Oamenii au nevoie de senzațional, de poveșșști nemuritoare. Dar stai așșșa, poate că vorbesc eu în dodii, poate că tu te-ai convertit deja la buddhism, din moment ce ai venit până aici.

Nu, swami, am căutat să mă convertesc de la suferință la fericire, dar nu mi-a ieșit. Am căutat să mă convertesc de la minciună la adevăr și nu mi-a ieșit nici asta. Am tot căutat, dar… Sega, adevărul este doar aici șșși acum, Buddha a căutat șșșase ani, până să-șșși dea seama că totul e deșșșertaciune, zâmbește el cu jumătatea sănătoasă de gură. Stai așa, îl întrerup din nou, asta cu deșertăciunea nu e din Biblie? Ba cam așșșa ceva, nu ziceai că eșșști creșșștin? Povestea nașșșterii lui Buddha a devenit în partea ta de lume povestea nașșșterii lui Isus. Șșși reciproc. Poveșșștile au împrumutat, în timp, una de la alta.

Hai, lasă-mă, rămân cu gura căscată, cum așa? Uite-așșșa: Maya – mama lui Buddha, Maria, sau mai bine zis Maryam – mama lui Isus. Pe Maya a vizitat-o în vis un elefant alb, pe Maria îngerul Domnului. Amândouă au născut pe drum, în afara casei. Sunt șșși diferențe, în funcție de specificul local.

Cum poți iubi dacă ți-e frică?

Monstrul din Lumbini râde rar, ha… ha… ha. Cumplit. Ţi-am mai zis, continuă el, oamenii strâmbă adevărul ca să-șșși dea importanță. Dar tu trebuie să privești dincolo de aparențe, Sega, ia uită-te-n ochiul meu… Nu mă pot uita, recunosc scârbit. Pentru că-ți dai importanță! Îmi fac curaj și-l privesc în ochi. Tu… mă vezi? îl întreb, patinând îngrețoșat pe suprafața alburie. Nu, Sega, dar te simt. Dintre toți cei care trec pe aici, puțini îmi aruncă în treacăt nișșște bănuți, însă n-o fac pentru mine, ci pentru orgoliile lor. Vezi tu, ei se folosesc de mine, nu eu de ei. Cei mai mulți însă, trec repede șșși scuipă scârbiți în lături, rugându-se să nu se pricopsească cu niscai plozi frumoșșși ca mine. Șșși mai sunt câțiva atrașșși de urâțenia mea. Tu eșșști unul dintre ei.

Poate că aș fi trecut și eu mai departe, scuipând în lături, scârbit, dar m-a atras vocea ta, care nu se potrivește cu trupul, îi mărturisesc. Vocea ta blândă și catifelată m-a atras. Nu-i adevărat, mă contrazice el, asta doar te-a făcut să te apropii. De atras, te-a atras diformitatea… Ai dreptate, recunosc încurcat, după un moment de reflecție. La cât ești de slut, să știi că mi-a trecut prin cap că ai putea fi diavolul în persoană. Când te aud și cum șuieri ca un șarpe… Păi vezi că eșșști creșșștin? Numai voi, creșșștinii, vedeți diavoli șșși acolo unde nu-s. De ce sunteți atât de înfricoșșșați? Atât de încordați? Relaxeaaaază-teee… Chiar sunt curios cum puteți iubi dacă vă este atât de frică? Iubirea nu se poate nașșște din frică. Din suferință da, când descoperi cauza ei, ignoranța. Dar nu din frică.

Frica se nașșște atunci când încerci să aperi ceea ce oricum n-ai. Crezi tu că ai, însă de avut, n-ai avut niciodată, doar ți s-a spus că ai șșși tu ai crezut, pentru că n-ai văzut adevărul. E ca atunci când visezi că ai avere șșși te temi că o vei pierde sau că cineva ți-o va fura dacă n-o păzeșșști bine. Când te trezeșșști, vezi că eșșști așșșa cum erai, adică lefter. De ce ți-ar mai fi frică? Cu cât crezi că ai mai mult, cu atât ți-e mai frică. Celălalt nume al avuției e mândria. Unde e mândria, e șșși frica. Uită-te bine la mine, ce am eu? Picioarele astea ca nișșște rădăcini noduroase de pipal? Capul ăsta cât un bostan? Ochii ășșștia care nu văd? Nu sunt ale mele, Sega. Sunt doar manifestări. Eu n-am nimic. Sunt trecător prin corpul meu. Foarte curând, acest corp va fi prea obosit șșși atunci ne vom lua rămas-bun. Dar acum sunt aici șșși asta e tot ce contează. Ai priceput?

Al naibii diavol, tare alunecos mai e. Exact ca un șarpe. Îmi fac curaj și-l întreb direct: de ce ești așa de strâmb? Karma, îmi răspunde el liniștit. Corpul e oglinda trecutului meu. Inima, viitorul. Șșși una, șșși alta se întâlnesc aici șșși acum, în prezent. Unde se sfârșșșeșșște o lume șșși începe o alta… Dar oamenilor le place să deformeze adevărul pentru că adevărul drept nu le spune nimic… Vrei să zici căăă există un adevăr drept în toată povestea asta? Bineînțeles, numai că tu nu eșșști dispus să asculți. Ba bine că nu. Atunci mai introdu zece rupii în aparat. OK, e un preț mic pentru un adevăr mare. Și-acum te ascult. Asculți? Da, ascult.

Nașterea lui Buddha.

După douăzeci de ani de la căsătoria cu Suddhodana Gautama – înțeleptul rege al clanului Shakya din Kapilavastu – neasemuit de frumoasa regină Maya Devi a rămas însărcinată. Se spune că s-a întâmplat într-o noapte cu Lună Plină, în urma unui vis cu un elefant alb, care i-ar fi intrat în pântec prin partea dreapta. Un elefant alb, ca acela din camera Odetei, cusut cu paiete argintii? îmi amintesc eu, emoționat. Întocmai. Elefantul alb înseamnă puritate șșși înțelepciune, fix cele două aspecte ale relației tale cu Odete.

Când a simțit că i-a venit sorocul să nască… Odetei??! tresar. Nu, Sega, reginei Maya. Când i-a venit sorocul, regina a părăsit palatul din Kapilavastu pentru a nașșște, conform tradiției, în casa părintească, la Devadaha, în regatul Koliya. Numai că mult așșșteptatul eveniment s-a întâmplat pe drum. Chiar aici, într-o zi de primăvară, când natura era în floare.

Aici, chiar pe locul unde stai tu?! îl întrerup, nerăbdător să aflu. Nu, Sega, dacă vrei să vezi locul cu pricina, va trebui să treci de mine, hâm, hâm, hârrr, mârrr, dar să ne întoarcem la povestea noastră. Fermecată de splendoarea și de mireasma parcului din Lumbini, regina a poruncit alaiului să oprească. A coborât din palanchin, s-a răcorit într-un ochi de apă limpede, numit azi Lacul Sacru, apoi s-a retras să se odihnească sub un sal. Acolo, sub arborele acela, au cuprins-o durerile facerii. Șșși Maya Devi s-a agățat de o creangă înflorită șșși astfel a început travaliul.

Cât ai clipi, slujnicele au ridicat un paravan, ca regina să poate nașșște în tihnă. Ei, șșși după acest paravan s-a petrecut miracolul: din coasta Mayei, pe unde intrase elefantul în noaptea imaculatei concepții, a ieșșșit viitorul Buddha. Florile parfumate de sal s-au scuturat peste mamă șșși peste nou-născut șșși două ființe celeste i-au primenit cu apă curată, turnată din potiruri aurite. Pruncul a făcut apoi șșșapte pașșși înspre nord, direcția din care au venit Arya, cei nobili, șșși șșșapte frunze de lotus au răsărit sub tălpile sale. După aceea a grăit limpede, cu glas nobil șșși puternic, de bivol șșși de tigru:

Eu sunt stăpânitorul, cel dintâi al acestei lumi. Aceasta e nașșșterea mea cea de pe urmă, altă întoarcere nu va mai fi.

Pruncul a arătat apoi cu o mână în sus șșși cu cealaltă în jos, semn că va uni cerul cu pământul… Dar văd că te-am plictisit, cașșști. Nu crezi povestea asta? E o poveste minunată, miraculoasă, senzațională, n-am ce zice, îi răspund, însă prea-i cusută cu ață albă, pardon, brodată cu fir de aur. Mie-mi plac poveștile mai simple.

Varianta simplă.

Ai dreptate, face urâtania, dând din capul cât o baniță. Șșștii ceva? Avem aceleașșși gusturi. Adevărul e că poveșșștile astea sunt savurate de cei care-șșși croiesc viețile după ele. Însă nici eu, nici tu nu suntem așșșa. Noi nu vrem să ne pierdem vremea căutând sensuri ascunse printre rândurile frumos însăilate. Prin urmare, Sega, iată varianta simplă: