Namaste. Aventuri spirituale prin India (Ep. 2): Fata Zeului şi Fata Plajei.

Capitolul 2 al romanului de aventuri spirituale prin India şi Nepal. Capitolul 1 e aici.

Moise din Mumbai

Adil frânează brusc în mijlocul drumului, blocând circulația fără să se sinchisească de claxoanele indignate care se aud în spatele nostru. Cobor din mașină, așteptându-mă să încasez câteva înjurături, însă marea de claxoane amuțește ca prin minune. Probabil avantajul feței palide, îmi trece prin cap, dar nu stau să analizez prea mult. Încerc să mă mișc cât pot de repede. Îmi iau în grabă rucsacul albastru la spinare și traversez strada, petrecut de privirea lui Adil. O privire tandră, de profet care a despărțit apele pentru poporul său. Când ajung pe partea cealaltă, îl văd că îmi face semne de rămas bun. Răbdarea celorlalți a ajuns însă la capăt. Strada vuiește. Claxoanele s-au dezlănțuit din nou. Talazul nu mai poate fi stăvilit. Momentul de glorie al lui Adil s-a consumat. Mai apuc doar atât, să-l văd suindu-se înapoi în taxiul lui, înainte să dispară cu totul în vâltoarea pietonilor, ricșelor, motocicletelor, automobilelor, autobuzelor galbene și camioanelor colorate strident, ca și cum n-ar fi fost.

Grand Road, Super Cinema!

Super Cinema nu e super deloc. Din resturile de afișe care decorează fațada clădirii mușcate de vreme până la armătură, Aishwarya Ray, Amitabh Bachchan, Shahrukh Khan, Aamir Khan și Akshay Kumar zâmbesc seducător poporului refugiat de ploaie sub copertina care stă să cadă. Zeii Bollywoodului înfruntă musonul cu zâmbetul pe buze. Welcome to Mumbai, Sega! Naqiya?! Cum de m-ai recunoscut? o întreb eu surprins pe tânăra femeie în veșmânt trandafiriu, purtat după moda musulmană. Sega, uită-te puțin în jurul tău, chicotește ea amuzată. Mai vezi tu vreun european înalt, cu rucsac în spate? Are dreptate. Alt european înalt, cu rucsac în spate, nu mai văd. De fapt, nu văd nici un alt european. Sunt singurul. Come with me now, zâmbește Naqiya ca o mamă, you must be very tired. Your room is ready and waiting for you.

Naqiya Yusuf s-a născut și a crescut la Londra, dar a ajuns la Mumbai acum 9 ani, după ce s-a căsătorit. Are grijă de afacerea părinților ei, care au rămas în Anglia. Afacerea este de fapt o casă transformată într-o pensiune cochetă, chiar pe aleea de lângă Super Cinema, la mică distanță de Grand Road. După ce achit cele 1600 de rupii pentru prima noapte, Naqiya îmi explică pe îndelete cum să pornesc aerul condiționat și cum să îl opresc (nu e totuna!), cum să dau drumul la boiler, cum să trag apa la WC, de unde să pornesc ventilatoarele (asta dacă mă satur de aer condiționat), cum să aprind luminile și unde să depozitez (dacă am nevoie) hainele pentru spălat. Sega, îmi cer scuze pentru introducerea asta așa de lungă și atât de amănunțită, dar mulți turiști nu se descurcă prea bine și strică mereu câte ceva. Acestea fiind zise, I wish you a nice stay în Mumbai îmi urează ea, retrăgându-se discret.

Rămas singur, privesc în jur fără grabă. Parcă aș fi nimerit în căsuța piticilor. Camera e atât de mică încât bagajele mele, trântite pe pat, par mult mai mari decât sunt în realitate. Dar asta nu mă deranjează. Mult mai important e faptul că locul strălucește de curățenie, în ciuda așteptărilor mele sumbre. Am și uitat de mizeria de dincolo de fereastră. Nu am uitat însă de umezeală. Ca nu cumva să răcesc, mă dezbrac iute de cămașa de in și de pantalonii scurți, din bumbac. Hainele sunt jilave. Le bag în sacul de plastic pentru spălat așa cum m-a instruit Naqiya și apoi intru la duș. Regret amarnic că nu am fost prea atent la celelalte instrucțiuni, căci acum sunt nevoit să fac studii aprofundate despre întrerupătoare.

Pac-pac

Așaaa: de la ăsta se trage apa, de la ăsta pornesc ventilatorul mare, ăsta e pentru priză, de-aici ventilatorul mic, de-aici lumina, unde-o fi boilerul… După ceva chinuială, am, în fine, apă caldă. Mă spăl îndelung de cele 16 ore de drum și las primele impresii indiene să se decanteze. Apoi încerc să trag un pui de somn, dar fără să reușesc. Nu mă simt deloc obosit, așa că mă ridic din pat hotărât să ies în oraș. Aleg să îmbrac o cămașă cu mânecă lungă și o pereche de pantaloni lungi. Nu vreau să expun prea multă piele, pentru că în continuare mi-e frică de țânțari, deși nu am văzut încă nici unul. Mi-e frică de malarie, cu toate că Naqiya m-a asigurat că nu e cazul.