Namaste. Aventuri spirituale prin India (Ep. 2): Fata Zeului şi Fata Plajei.

N-ai treabă cu poliția, suntem prieteni. Diavolul de Michael se maimuțărește și scoate limba. Izbucnesc în râs. Chiar e dat naibii băiatul ăsta. Oare ce mai vrea să-mi vândă? O fată, bineînțeles. Știe el un loc, la 150 de rupii distanță cu taxiul, hai să mergem, n-o să-ți pară rău. Mă opun cât pot, dar nu reușesc să fiu decât penibil și rigid ca o scândură. Sunt mai degrabă speriat, decât moral. Până la urmă, cedez.

Ei bine, Michael, hai să vedem. Poate-o găsesc pe Maitreyi într-un bordel.

The Congress House e numele conspirativ al hotelului de plăceri. În aparență, o casă ca oricare alta, pe o străduță lăturalnică din Colaba. Nimic special pe dinafară. Ca în filmele de duzină, Michael bate de trei ori la poartă. Deschide un indian cu ochi bulbucați și injectați. Injectați e puțin spus. Ochii săi par să fie făcuți din același material ca balonul din mâna mea, galben-portocaliu cu picățele roșii. Omul are o față complet lipsită de expresie, de parcă ar fi înghițit un sac de tranchilizante. Îl recunoaște, vag, pe Michael. Pe mine mă măsoară din cap până în picioare, din picioare până în cap, din cap până în picioare… Michael deblochează situația, șoptind împăciuitor: bade bhai, bade bhai și nu mai știu ce. I-am spus că ești frate-meu mai mare, îmi strecoară el în timp ce intrăm în curte. Și adaugă, strâmbându-se ca un claun: he crazy, smoke too much.

În cadru intră alt personaj, un mustăcios fioros. Totuși, nu mă simt amenințat. Așa arată el, fioros, dar eu bănuiesc că e un om bun. Omul cel bun mă poftește într-o cămăruță goală, de vreo 7 metri pătrați, singura piesă de mobilier fiind un pat dublu, cu lenjeria cândva curată. În cuibușorul de nebunii mai e o chiuvetă și un prosop jegos. Sunt lăsat singur.

Fata lui Ganesha, zeul-elefant

Ca să nu deranjez, aștept cumințel pe marginea patului, mai spre fereastră, cu palmele puse frumos pe genunchi, numărând picăturile de apă, care se scurg în chiuvetă. 1, 2, 3… La 17, ușa se deschide din nou. Pentru o clipă îl întrezăresc pe Michael, făcându-mi semne de încântare. Surlele și trâmbițele nu se aud, în schimb se aud pașii ei. Și, mai ales, se simt. Mici cutremure succesive, care înspăimântă arcurile patului pe care stau. Și iată că în scenă intră grațios cea hărăzită. Un trup copleșitor, ambalat într-un sari semitransparent, sub care observ imediat niște chiloți probabil croiți pentru un elefant.

Fata lui Ganesha, mă surprind eu gândind. Îi lipsește trompa, în schimb are de toate, din belșug. Știe și e mandră de asta. Mă evaluează printre gene, în timp ce se așează alături, făcând patul să geamă de plăceri numai de el știute. Are păr pe antebrațe și deasupra buzei superioare. Îmi ia mânuța într-a ei. Geamurile zornăie când fătăloaica vorbește:

Hello, my name is Lakshmi. Aha, zeița prosperității, întruchiparea frumuseții… What is your name? tună ea. Deși aerul e fierbinte, mintea mi se decongelează enervant de lent. Sloiurile de gânduri se topesc cu greu în idei și din idei în cuvinte. Noroc că există instincte și reflexe. Sar ca un arc în picioare: sunt încântat, pe mine mă cheamă Sega și trebuie să plec pentru că am întârziat la întâlnirea cu grupul de turiști cu care am venit, nu credeam că o să dureze atât de mult să ajung aici, dar acum îmi pare sincer rău, trebuie să o lăsăm pe altă dată, bla bla bla. Lakshmi se ridică și ea, cu o încetineală grea, plină de semnificații. E cât mine de înaltă. Sper să nu mă strângă de gât. Aruncându-mi o privire disprețuitoare, zeița se îndreaptă către ieșire. Răsuflu ușurat, în timp ce Lakshmi trântește ușa cu zgomot. Capul mustăciosului cel fioros se strecoară în cameră: no problem, sir, you don’t like, we have more, no problem, come to see.

Mă simt tratat ca un client cu pretenții, care nu se lasă înduplecat așa, cu una, cu două. E nevoie de un casting mai amplu. Sunt acum într-un salon, tolănit pe un divan, între Michael și mustăcios. Prin fața mea defilează vreo 25 de fete și femei, între 14 ani și 40, în sari-uri transparente, provocatoare. Numai că singura provocare pe care o simt eu este să fug cât mai repede de aici. Michael mă îmboldește într-una să aleg, punctând talentele ascunse ale fiecărei candidate, iar mustăciosul completează: 3000 de rupii ora, oricare dintre ele, 5000 dacă vrei două, 6000 dacă vrei trei, he he he, nu-i așa că-s splendide? Mi-e dor de Lakshmi, oarecum. Mă obișnuisem cu frumusețea ei tumultoasă. Într-un final, mustăciosul înțelege că dragoste cu sila nu se poate. Asta e. Îi mulțumesc frumos pentru privit și îi pun în palmă 100 de rupii. Simbolic. Atât cât mi-a cerut.

Și… valea!

Nu ne-am oprit decât în fața primului restaurant ieșit în cale. Delhi Darbar. Cam scump, darbun, îmi spune Michael. Oricum ar fi, intrăm, decid eu, căci după atâta iarbă și de la atâta sex mă roade aprig foamea. Michael comandă pentru mine niște specialități vegetariene cu nume și gusturi ciudate, iar pentru el ceva simplu, orez și daal, un fel de linte. În total 250 de rupii. Bun, ieftin și pe săturate.

Ne despărțim ca doi buni prieteni, îmbrățișându-ne strâns, în același loc unde ne-am cunoscut acum câteva ore. Știu că aș fi putut trece pe lângă el fără să îl bag în seamă, mai preocupat să fac poze clădirilor decât să mă uit în ochii oamenilor. Aș fi putut să îl ocolesc, dar nu am facut-o. Mă uit acum în ochii acestui băiat al străzilor din Mumbai și nu văd acolo nici bani câștigați, nici bani pierduți, nici iarbă și nici fete. Văd doar o oglindă în care se uită sufletul meu. Good bye, Michael, mă bucur că te-am cunoscut, zău că da. Follow your heart, bhai, îmi zâmbește el cu blândețe. India has opened the gate for you.

E noapte de-acum. Și nu mai plouă. Orașul ațipește, răcorit, visându-și parfumul de a doua zi. Sunt în taxiul condus de Sami, în drum spre cămăruța mea de lângă Super Cinema. Sami nu poate să țină banda drept, circulă cu farurile stinse, nu depășește 30 kilometri la oră și la fiecare intersecție îi înjură pe cei care ne taie calea, you, motherfucker, fără patimă, cu o voce firavă, de om care nu ar putea să facă rău nimănui, niciodată. La despărțire îi las lui balonul galben-portocaliu cu picățele roșii.

Zeii din trafic

Poftă bună, Sega! Dacă mai vrei ceai, sună aici, îmi spune Naqiya lăsându-mă singur, la măsuța pregătită pentru micul dejun. Lângă ceașca de ceai, ziarele de azi în limba engleză: Mumbai Mirror, The Times of India și Indian Express. Cum nu sunt un cititor pasionat de presă, mă arunc flamând asupra primului fel de mâncare. O omletă simplă, din două ouă combinate cu ceva mirodenii dintre care disting șofranul și cardamonul.

Zâmbesc. Parfumul care m-a întâmpinat ieri la aeroport e acum în omleta mea. O omletă masala, constat eu amuzat, înfulecând de zor. Cu o oarecare reținere, atac și terciul de ovăz. Simple porridge, cum l-a numit Naqiya. Îmi amintesc recomandarea ei. Tai o banană în felii pe care le amestec cu terciul, apoi presar puțin zahăr brun și un pic de scorțișoară. Prima lingură: nu e rău. A doua lingură: nu e rău deloc. A treia lingură: delicios. Nu las nimic în farfurie. Cea de-a doua banană o pun la păstrare, în rucsacul cenușiu, lângă o sticlă cu apă, pentru mai târziu. Mai vreau puțin ceai, așa că sun la soneria indicată. Peste câteva secunde, Naqiya își face apariția cu un ceainic imens. Bea cât e cald, mă sfătuiește ea.

Pe unde vrei să te plimbi astăzi, Sega? Mă gândeam că o să îmi spui tu, zâmbesc din nou. Nu îmi plac muzeele și nici zonele aglomerate, așa că poate îmi recomanzi pur și simplu câteva locuri pe unde să pierd vremea. Nu știu cum să-ți spun, Naqiya, dar nu am venit nici pentru turism, nici pentru shopping. Sunt doar în trecere, mâine plec spre Pune. Am înțeles, surâde ea. În acest caz îți recomand să faci câțiva pași pe plajă. Asta e cea mai bună perioadă a anului. E un pic mai răcoare, nu e foarte aglomerat și încă nu plouă cu nemiluita. Ia un taxi sau o motoricșă. Ba nu, mai bine un taxi, că e mai ieftin. Zi-i șoferului să te ducă până la Juhu Beach, apoi du-te să vezi și Chowpatty Beach.

De parbrizul taxiului în care m-am urcat nu atârnă cruciulițe și nici iconițe lipite cu ventuze, ci Sai Baba din Shirdi, Krishna și Ganesha. Juhu Beach, please. Omul nu știe deloc engleză, dar e bun la religie. Se închină cu evlavie în dreptul templelor pe lângă care trecem, povestindu-mi, pătruns, câte ceva despre fiecare, în hindi. Nu înțeleg nimic, firește. În rest, același stil de condus ca al lui Adil, același trafic. Încep să mă obișnuiesc și mă las în voia sortii. Știu că accidentele care par iminente sunt doar niște iluzii, menite doar să mă înfricoșeze. Krishna, Sai Baba și Ganesha au grijă să nu ne alegem nici măcar cu o zgârietură.

Cea mai bogată fată din lume

Se spune că plaja Juhu e locul favorit al stelelor de la Bollywood, că aici își duc ele veacul când nu sunt pe platourile de filmare. Adevărul e altul. Singura vedetă de pe toată plaja sunt eu. Cu mic, cu mare, indienii m-au petrecut de la ieșirea din taxi până pe malul marii. Dacă ar fi fost mai puțin timizi, poate că m-ar fi purtat pe brațe, ca pe un trofeu.

Aparatele foto au țăcănit fără încetare, întrebările au curs șuvoi, telefoanele mobile au filmat într-una. Ghinion. Extrasezon. Sunt singurul alb de pe toată plaja. După câteva autografe, simt nevoia să mă bucur din nou de singurătate. Îmi iau la revedere de la alaiul de fani și pornesc agale, prin nisip. La câțiva metri în spatele meu, un grup mai fidel mă urmărește cu îndrăzneală. Sunt toți băieți. Parcă ar fi frați. Poartă același model de cămașă cu mânecă lungă și guler lat și același tip de pantaloni lungi, evazați. Când le arunc priviri prietenoase pe deasupra ochelarilor de soare, leșină de bucurie. Apoi dau din cap, ca Adil și Sabal.

10 rupees, sir, 10 rupees! Vocea vine de sub linia orizontului meu de vedere. Privesc în jos: o fetiță cu piele cafenie și ochi negri ca tăciunele îmi zâmbește cu mâna întinsă. 10 rupees, please, 10 rupees, insistă ea, văzând că nu schițez nici un gest. Câți ani ai tu? o întreb, lăsându-mă pe vine, în fața ei. Șapte. 10 rupees, sir. E cumva o taxă asta? No, sir, a present. Un cadou?! Cum adică un cadou? Adică îmi faci cadou 10 rupii, așa. Se preface că scoate din pantalonașii ei un portofel gros, pe care îl deschide cu gesturi exagerate, numărând apoi câteva bancnote invizibile. Vezi că ai numărat mai mult de 10 rupii, o atenționez eu în glumă. Și ia spune-mi: de ce ți-aș face eu cadou 10 rupii?

Fetița ridică din umeri. Pentru căăă… și eu iți fac ție un cadou. Sunt puțin derutat, dar îmi revin repede. Zău?! Ce cadou îmi faci tu mie? Îți fac cadou scoica asta. Culege din nisip o scoică mititică. Poftim, cea mai frumoasă scoică de pe toată plaja! Scoica ajunge în palma mea. E o scoică banală și un pic ciobită. Îi dau 5 rupii. Fetița se încruntă: 10 rupees, sir, 10 rupees. Ok, încă 5 rupii, mă dau eu bătut, dar stai să iți fac o poză. Își dă ochii peste cap, ca un fotomodel. Bine, fie, acceptă ea târgul.

Câteva secunde mai târziu, fetița zburdă fericită, fluturând victorioasă cele 10 rupii. Tocmai a vândut una dintre milioanele de scoici de pe Juhu Beach. Plaja e averea ei și s-ar putea ca ea să fie cea mai bogată fetiță din lume.

Din episodul următor: Sega traversează India cu trenul de la Bombay/Mumbay la Pune. Ca să poată intra în retreat-ul lui Osho, trebuie să apese nişte butoane.