Un sătuc pe malul râului care, o sută de kilometri mai jos, se varsă în Mekong. Suntem patru turiști cu toții. Eu, două franțuzoaice care sporovăiesc la masa de lângă și un tânăr blonduț care-și așteaptă cina, la câțiva metri în fața mea. Îi zic:
– Prin părțile astea e de rău augur să mănânci singur dacă mai sunt oameni pe lângă tine. Hai încoace, am trei scaune libere la masă.
Îl cheamă Andreas, e elvețian și vine dinspre Vietnam. E pasionat de cățărări. Îl întreb cum e în susul râului, că mâine o iau într-acolo. Povestește, plin de el, că a fost în excursie la un trib de pe dealuri. Mare noroc, zice el, că s-a nimerit ca un grup de turiști chinezi bogați să închirieze o barcă și un ghid. L-au luat și pe el fără să-i ceară niciun ban. Mare noroc.
– Și cum a fost? Cum sunt oamenii aceia?
Răspunde fără un clipit de ezitare.
– Foarte săraci…
Mie îmi ia mintea foc când aud manelismul ăsta cu sărăcia. Adică vrei să spui că, dintre toate atributele posibile și imposibile ale unui trib de munte din sălbăticia Laosului, acesta este primul – și singurul – care-ți sare în ochi? Nu că sunt mici sau negricioși, că sunt lați în spinare sau dințoși, nicio vorbă despre limba sau obiceiurile lor, despre straiele lor, despre hărnicia lor, despre stilul lor de viață. Nu, nimic din toate astea. Sărăcia e cea care-i distinge. Atâta vede un european de 30 de ani care, altminteri, nu pare deloc lipsit de educație.
Scot cuțitul maieutic și trec la atac, hăcuindu-i lui Andreas toate argumentele. Oamenii au pământ, au case, au bivoli, au porci, au găini, nu plătesc impozite, au ce mânca, au ce pune pe ei, își iau apă și curent electric gratis din râul de la baza satului…mie nu mi se par deloc săraci. Interlocutorul pare să regrete că a acceptat să se așeze la masa mea. Ce-i drept, l-am luat cam tare. Trag aer în piept și încerc să calmez subiectul cu o întrebare.
– În fine. Cât ai stat acolo?
– Câteva ore.
– De ce doar atât?
– Pentru că n-aveam timp.
Și buf, la terasa aceea de pe malul Mae Ou, m-a lovit epifania: săracul din poveste era Andreas.
Adevărata sărăcie.
Ultima oară când am verificat, timpul era singura resursă neregenerabilă și neînlocuibilă din lume. Viețile noastre funcționează pe bază de timp, care se consumă cu fiecare miime (sau meme) de secundă. Banii se fac, motorina poate fi substituită cu biodiesel, până și reputația se poate repara, mai ales într-o epocă atât de plină de uitare.
Dar fabrici de timp nu există. Nici bănci de la care să iei timp cu împrumut. Timpul este cea mai prețioasă resursă pentru ființele vii. Iar aceia dintre noi care nu au timp sunt cu adevărat săraci.
Este, deci, surprinzător că suntem atât de atenți la câți bani câștigăm și cheltuim, că ne facem griji să nu ne fure careva portofelul și atât de nepăsători în a stopa cumva hemoragia de timp care ne secătuiește în fiecare zi rezervele sau în a le da peste mână celor care fură constant din timpul nostru.
Vârstnicii sunt, din acest punct de vedere, cei mai liniștiți: hoții de timp nu prea mai au ce să le ia. Tinerii, însă, ar trebui să fie foarte atenți. Când crezi că ai toată viața înainte apare unul și-ți fură 30 de ani din ea.
Faceți cunoștință cu hoții de timp.
Politicienii, de pildă, atunci când îți promit autostrăzi peste 6 ani, soluționarea unor dosare peste 4, creșterea nivelului de trai peste 8 și așa mai departe. Practic, prin asta ei îți cer să le împrumuți un pic timpul tău. Când se împlinește scadența descoperiți, și tu, și ei, că ups!, timpul nu mai poate fi dat înapoi!
Hoți de timp sunt și cei care nu se iubesc, dar stau împreună. Cei care vorbesc doar despre ei. Cei care nu știu să asculte. Mincinoșii, care-ți fură timpul până la descoperirea adevărului (pot trece zeci de ani). Proștii și lașii sunt alți hoți calificați de timp. Nu ți-l iau fizic, ar fi imposibil. Ți-l contaminează și nu-l mai poți folosi.
O viață fără timp e o viață săracă, rahitică, ofilită. Timpul este carburantul care alimentează cele mai importante procese ale vieții. Nerăbdătorii, grăbiții, repeziții, neatenții, superficialii sunt de fapt niște oameni suferinzi. Avitaminoza temporală îi împiedică să se dezvolte.
Când nu ai timp să urmărești o idee până la capăt, să înțelegi esența unui gând sau a unei situații, să faci un lucru temeinic, când trăiești între o nerăbdare și o neașteptare, când n-ai vreme să pricepi mersul lucrurilor, timpul lucrurilor – care nu este întotdeauna același cu timpul tău – nu ai nici prezent, nici viitor. Viața ta este un convoi de secunde condamnate la muncă silnică și bătaie regulată cu limba de la ceas.
Minciuna carpe diem.
Carpe diem/Trăiește-ți clipa este una dintre cele mai periculoase idei ale zilelor noastre. Am fost curios să aflu de unde vine implacabilitatea cu care este rostită pe la orice colț de discuție. De nicăieri. E o jumătate de vers dintr-o odă a poetului latin Horațiu. Tot versul sună așa: “Culege clipa și încrede-te cât mai puțin în ziua care vine”. Pus în context, carpe diem nu îndeamnă la hedonism, ci la responsabilitate față de timp, la construirea viitorului începând cu prezentul.
Tind să cred, așadar, că la baza impunerii carpe diem ca fundament al trăirismului actual, nu stă vreun act filosofic profund, ci mâna de maestru a unui creator de reclame. Publicitatea, ca portavoce a consumerismului, ne fragmentează timpul de o așa manieră încât clipa de acum nu mai are nicio legătură cu cea dinaintea ei și cu cea de după. Clipele noastre trăite își sunt străine una alteia. Ne naștem din nou și luăm totul de la zero la fiecare 30 de secunde, asemenea peștilor de acvariu.
Timp electric vs. timp natural.
În sprijinul carpe diem se tot vehiculează frânturi de filosofie orientală. Vezi, Doamne, asiaticii trăiesc exclusiv în prezent. Uite, și limbile pe care le vorbesc nu au viitor sau trecut. Trăiesc in the now.
Nu e chiar așa. Noi funcționăm într-un timp industrial, liniar, pe care avem impresia că-l putem manipula. Lucrăm tot anul, indiferent de anotimp sau de vreme. Ieșim la distracție pe la 11 noaptea, împotriva Soarelui. Mergem în țările calde atunci când la noi acasă ninge. E un timp artificial, iluzoriu, complet dependent de electricitate. Tai curentul și dispare.
Asiaticii – și nu numai ei, ci toate societățile preponderent agrare – trăiesc în timpul natural. Se trezesc odată cu Soarele, se culcă la două-trei ceasuri după apus. Trag din greu când e vremea semănatului sau a culesului, apoi își umplu vremea cu dans, muzică și ritualuri închinate zeilor fertilității. Țăranii au o altă relație cu timpul. O relație de înțelegere și respect reciproc. Nu se iau la trântă cu timpul fiindcă știu că nu-l pot învinge. Dar îl pot îmblânzi și ține pe lângă casă, pe lângă viață. Țăranul este prieten cu timpul. Săracii aceia din satul de pe malul Mae Ou sunt mult, mult mai bogați decât amicul Andreas. Au timp. Au timpul de partea lor.
Cum să încetinim timpul.
Prezentul asiatic despre care fac vorbire filosofii de revistă e de fapt un timp continuu, nu o înșiruire de clipe trăite insulat. Timpul nu trece. Omul trece prin timp și, din când în când, se poate opri să-l atingă.
Putem opri timpul? Cu siguranță îl putem încetini. Gândește-te că ești un parașutist. Sari din avion și, timp de câteva secunde, cazi în gol cu o viteză din ce în ce mai mare. Aerul din jurul tău șuieră ca o furtună, iar pământul se apropie amenințător. Firește, e o iluzie. Tu ești cel care se mișcă.
Apoi tragi de manetă și parașuta se deschide. Parcă ai pășit în altă lume. Calm, liniște, un Pământ bun care te așteaptă cu dealuri verzi, câmpuri aurii și râuri de argint. Exact așa e și cu timpul. Ni se pare că trece în goană, dar noi suntem cei care alergăm prin el.
Până la vârsta asta am descoperit doar trei parașute temporale: muzica, dansul și iubirea. Sunt trei metode prin care putem substanțializa, conserva și simți timpul. Toate trei presupun uitarea de sine, în sensul golirii minții de gânduri. Nu practic meditația, dar înțeleg de la practicanți că unul dintre efectele acesteia este ancorarea în timp. Mintea nu mai aleargă prin timp, ci se lasă să plutească odată cu acesta. Cântărețul, dansatorul sau îndrăgostitul încep să simtă textura secundelor și timpul devine viață.
15 martie 2013-25 iulie 2014.
Seria Nomadice este susținută de divizia foto-video a SONY România.
Comentarii - 21 Comentarii
Lasă un comentariu
Doo te naibii! Ai zis prea bine. Asta vroiam sa zic si eu.
Foarte bine spus. Fara presiunea timpului ai livrat o idee ca o poveste. De curand am citit o carte, Puterea prezentului care explica in peste 200 de pagini ceea ce tu ai surprins in cateva randuri. Frumoasa culoare si parfum au cuvintele tale. Ma tot intreb cum le sadesti de incoltesc si cresc atat de frumos…
Imi place ideea articolului, dar prezinta un punct de vedere subiectiv imbinand o combinatie ciudata de relativitate cu absolut. Am sa fac pe avocatul diavolului de dragul argumentarii rationale si as vrea sa atac anumite aspecte. Am sa atac toate argumentele “absolutiste”.
1. Spui: “Firește, e o iluzie. Tu ești cel care se mișcă.” Eu zic ca gresesti. Conform teoriei relativitatii nici unul din observatori nu are mai putina dreptate decat altul. Calatoria prin spatiu-timp nu o poti sustine cu argumentatie absoluta.
2. Spui: “Putem opri timpul? Cu siguranță îl putem încetini.” Eu zic ca timpul nu este universal, timpul este personal, este creat de fiecare particula elementara din noi, foton cu foton. De aici si senzatia de trecere a timpului difereita de la om la om, de la activitate la activitate.
3. “- De ce doar atât?
– Pentru că n-aveam timp.” Nici mine nu-mi place singura obeservatie “manelista” a interllocutorului, “sunt saraci” dar nici el nu este mai sarac in timp. Asa cum saracia materiala este relativa, asa si saracia temporara este relativa. Si nici una nu este mai putin importanta decat alta, pentru ca nu, nici o alta resursa nu este mai regenerabila decat alta, “banii se fac”, corect, dar in schimbul lor platesti cu … “timp” iar la randul lor, banii pot cumpar “timp”. Dorintele, gandurile, resursele totul se plateste de in timp. Localnicii nu-si doresc trocul timp – bani ceea ce e minunat, dar nu mai putin minunat decat trocul timp- bani, experiente, cunoastere si invers cunoaster, bani – timp doar pentru ca asa cred eu sau tu. Repet, banii la randul lor pot cumpara timp. Ceea ce un localnic relizeaza in 10 ani, robotii industriali platiti cu bani (adica timp) fac in cateva ore. In realitate este un troc timp-timp.
4. Evolutia s-a platit cu timp. Simplul fapt ca ai avut sansa sa ajungi din romania in asia se datoreaza faptului ca acum multi ani in urma stramosii tai si ai mei au consumat timp pentru a ti-l oferi tie si mie astazi pentru a-l folosi la a experimenta senzatii si sentimente. Experientele hranesc sufletul, ele fac ca timpul sa conteze.
Ne judecam unul pe altul prea mult. Si ghici ce ? E un troc de rahat: dam la schimb timp pe prejudecata.
George, mă mângâie pe suflet comentariul tău. E și gândit și simțit. Permite-mi să pun și eu ceva pe masă.
1) Perfect de acord. Nu poți fi absolut când te bazezi pe teoria relativității. Nici eu, nici tu.
2) Fotonii sunt particule de lumină, nu de timp. Soarele și Luna nu se măsoară cu aceleași aparate.
3) Roboții nu produc timp orice le-ai face. Maxim-maximorum tipăresc timp.
4) Exact. Strămoșii mei mi-au lăsat strămoștenire calitatea timpului lor. Din câte știu nu erau roboți.
Your turn.
Intradevar ne judecam prea mult unii pe altii. Omul isi foloseste timpul conform tiparului sau, conform stilului de viata. De exemplu un om de stiinta care toata viata si-o dedica studiului, nu are timp de altceva decat de munca lui si nici nu e interesat de alte activitati deoarece munca il face fericit, ii aduce satisfactii lui si intregii comunitati. Mai degraba oamenii care nu-i inteleg pe altii sunt saraci, care nu inteleg ca fiecare om este inzestrat la nastere cu o forta interioara mostenita de la stramosii sai, forta care le dicteaza cursul vietii.
Acum suntem… prea bătrâni ….acum… avem tot timpul din lume !
Am mai spus-o si o repet. Timpl nu exista. Este doar o inventie care ne usureaza memorizarea evenimentelor. Desigur, rotatia pamantului in jurul axei sale si in jurul soarelui, sunt de bun augur in acest sens. Insa numai evenimentele si in special schimbarile care intervin in natura, in fiinta noastra, ele si doar ele dau sens definitiei de timp. In filosofie exista asa numite ‘categorii filosofice’. Cu o astfel de categorie vine definit si ‘timpul’: este legatura fenomenului in sensul continuitati sale. Ar fi multe de spus, dar ma opresc aici si va multumesc pentru evidentierea problemelor esentiale din viata indivizilor. Cu respect, George.
Timpul nu inseamna bani, timpul este un dar de la Dumnezeu.
Cat de fain ai scris si cat de bine ai explicat! Cat de natural si rational curge fiecare argument, cat de simplu ai structurat ideile! Ah, ce ciuda mi-e ca te descopar abia acum!
L-ai luat prea tare pe saracul om. Si eu cand am iesit din Europa prima data in Rep Dominicana am fost socat de saracie. Daca ma intreba cineva dupa primele zile cum mi s-a parut, la fel ziceam. Acum insa, dupa cateva luni in America Latina as povesti de caldura dominicanilor, de veselia lor contagioasa, de cultura dansului oricand oricum. Dar initial a fost soc.
Cred ca elvetianul tau era noob si merita ghidat. Are timp sa invete dar trebuie sa faca un switch de la calatoria “dupa ceas” la ceva mai chill.
Brăduț, suntem în faza, ca de obicei (poate și pentru ca am dat, cu aceeași stupoare, peste tineri bine educați și relativ erudiți în materie de ultimele romane la moda și filmele care deveniseră de mult – doua zile, timpul www – virale pe rețelele sociale). Avocat al diavolului – e una din cele mai ușoare meserii din lume, numai o țâra de timp sa ai. Avocat al timpului – e o meserie grea, nu prea mai sunt clienți…
Acum doi-trei ani, un prieten (competitor cu vele, doua Mini-Transat la activ, ideea de timp e motorul oricărui tip care încearcă sa ajungă mai repede decât altul de la La Rochelle la Pointe à Pitre) îmi spunea, când îi povesteam ca am participat câteva săptămâni la rând, ca benevoli, la niște ieșiri pe mare cu copii necăjiți în sudul Bretaniei – “Sunteți formidabili.” Zic “Pai nu ne-a costat nimic. Am navigat cu copii aia, și ne-a făcut plăcere.” Zice “Ați “donat” timp. Chestia asta nu are preț.”
N-am mai știut ce sa adaug…
P.S.
“Până la vârsta asta am descoperit doar trei parașute temporale: muzica, dansul și iubirea. Sunt trei metode prin care putem substanțializa, conserva și simți timpul. Toate trei presupun uitarea de sine, în sensul golirii minții de gânduri.”
Try sailing.
Articole ca asta parca justifica existenta internetului. Cum ziceai si tu, Bradut, in articolul despre zborul Malaysian, cu totii avem convingerea frumoasa, dar eronata, ca internetul ne serveste drept sursa de informare mai realista decat alte canale de comunicare. Fireste, si internetul are aceeasi putere de disimulare si de propaganda ca alte mijloace mass-media. Cu toate astea, un articol ca asta pe mine una ma face sa cred ca, totusi, nu pierdem timpul chiar degeaba navigand apele tulburi ale acestui infinit numit internet. Bravo!
Nu stiu daca sunt în topic. Cred ca da…
pentru francofoni, un film pe Arte TV.
Aici, trailerul.
https://www.youtube.com/watch?v=aGtyV8ohV_c#t=43
Da si iar da. Iubesc aceasta idee, credeam ca eu am inventat-o, desi eu am formulat-o asa: “bogat e cel care poate sa iasa la o cafea cu cine vrea, cand vrea”
Alaturi de fiica mea cea mult iubitoare de cai privim zilnic tiganii din sat biciuindu-si caii ce le trag carutele, ea spune “ei nu sunt saraci, au cai, au campurile toate” eu spun: “ei nu sunt saraci, iar noi nu suntem bogati, cei care dam 100 lei pe 40 de minute de calarie saptamanal”. Da, bogatii sunt cei ce dispun de timpul lor exact asa cum isi doresc. Saracii sunt cei care platesc pentru tot ce e de la Dumnezeu: apa, aer, timp.
[…] Nomadice (10). Timpul saracilor. – tedoo.ro737 shares 140 comments 2259 likes 31 tw. trackbacks 68526 tw. followers […]
[…] invidie sau ură, nu ar exista diferențele mai sus amintite, nu cred că ar mai exista războaie. Timpul zboară pe lângă noi mai repede decât am putea crede sau noi zburăm prin el. Și cu toate […]
[…] Nomadice (10). Timpul săracilor. […]
[…] articol foarte bun pe tema timpului aici, articol care m-a starnit cu postarea asta, desi fara o legatura aparenta. E poate prea lung pentru […]
[…] Citeste tot articolul aici: Timpul saracilor […]
[…] articol foarte bun pe tema timpului aici, articol care m-a stârnit cu postarea asta, deși fără o legătură aparentă. E poate prea lung […]