Acum câteva minute s-a schimbat din nou vântul. L-am simțit, cum stăteam pe verandă, ca o bătaie discretă în ușă. Musonul de nord de anul acesta. Și mi-am dat seama că e a cincea oară când sunt de față la eveniment. Pe 7 octombrie 2009 aterizam în Thailanda cu toată viața într-un rucsac și o valiză. Luat cu treburi – aferente, nu-i așa, unui an sabatic – am uitat de aniversare.
N-am să fac aici o listă cu lucrurile învățate, deși știu că astfel de liste se bucură de popularitate pe internet. Am scris deja despre lucrurile pe care le-am uitat, cred că se înțelege de acolo.
Au fost cei mai intenși 5 ani din viața mea. Anii care m-au responsabilizat cu adevărat, care m-au împins pe calea înțelegerii și acceptării lumii în esențele ei. Mai am mult de mers, sunt abia la începutul drumului dar suficient de departe încât să nu mai am loc de întors.
Am cunoscut mai mulți oameni interesanți decât în tot restul vieții de până la plecare. Mulți români printre ei. Mi-am făcut mai mulți prieteni decât îmi făcusem în tot restul vieții. Am aflat lucruri cât aflasem în tot restul vieții. Am avut cele mai intense bucurii și melancolii. Am muncit mai mult în 5 ani decât o făcusem în toți cei dinainte. Am făcut câteva lucruri temeinice la care mă uit cu drag. Am ajutat și am fost ajutat ca niciodată în viața mea.
Am învățat să călătoresc altfel, după geografii paralele, ascunse în cărți, în istorii și în cântece. Să aflu și să gândesc mai mult înainte de a mă pune pe scris. Iertare cititorilor mei fideli.
Nu regret nicio secundă alegerea de acum cinci ani. Mă și mir cum, cu mintea mea hăbăucă din 2009, am putut face un pas atât de înțelept. Cred că de fapt nu m-am gândit bine ce fac. Am acționat, iar înțelepciunea și sensul au găsit bunăvoința de a se instala în acțiunea mea, în alegerea mea.
Tot luna aceasta, proiectul Tedoo împlinește 7 ani. A început în octombrie 2007, odată cu musonul de nord.
Foto: Brad Florescu. Echipament utilizat: SONY A7. Seria Nomadice este susținută de divizia foto-video a SONY România.
Comentarii - 10 Comentarii
Lasă un comentariu
Multi inainte . Si plini de succes.
La mulţi ani, Tedoo! Iar ţie, savurează-ţi alegerea.
…mie îmi urez ambiţie şi perseverenţă să îmi îndeplinesc visul secret de a ajunge pe la voi.
La multi ani, cel putin la fel de savurosi, si tie si lui tedoo.ro. Pentru mine ati fost o inspiratie in tot timpul asta si, faptul ca in sfarsit acum 7 luni am luat-o din loc cu casa in spate, vi se datoreaza in mare masura. Multumesc!
O curiozitate totusi. Iti lipseste ceva din viata anterioara? 🙂
@Bogdan: gogoșarii. Drumuri bune!
Brad dear ,sunt multi cei care nu au curajul sa o rupa cu gogosharii dar au calatorit alaturi de tine in visele lor ! La multi ani pentru tine,pentru ei,pentru noi !
Alături de tine am călătorit si noi ! La mulți ani !
După ce citesc câte un text aici, mă întreb de ce stau şi citesc atâtea prostii in rest…La mulţi ani!
La multi ani, Tedoo! 🙂
Sa nu uiti sa te rogi, asa cum se face in ritul nostru ortodox, ca sa stii, e mult adevar, poate tot adevarul, in religia asta a noastra!Dumnezeu sa te ocroteasca si sa-ti dea gandul cel bun!Doamne ajuta!
[…] “Am învățat să călătoresc altfel, după geografii paralele, ascunse în cărți, în istorii și în cântece.” – Brad Florescu […]