. Războiul lor și pacea noastră.)
În drumurile mele am întâlnit sute, poate mii de oameni din toate walks of life și, deși fiecare dintre ei avea piticii săi, toți nutreau aceeași dorință: să trăiască liniștiți alături de cei dragi. N-am cunoscut unul, măcar unul, care să fi visat putere asupra semenilor săi.
Fără a avea pretenția acurateții statistice am să mă aventurez în a generaliza că majoritatea zdrobitoare a omenirii, indiferent de etnie, religie, nivel de educație sau statut social, își dorește pacea mai mult decât orice. Oamenii vor să doarmă liniștiți noaptea, să-și vadă copiii crescând frumos și, dacă au o pasiune, să și-o urmeze, fie că e vorba despre dans contemporan sau despre fumat narghilea pe cerdac.
Mi s-a întâmplat de multe ori să mă nimeresc undeva taman când aveau loc alegeri, prilej bun de a discuta cu localnicii despre cei care îi conduc. Am remarcat și aici o similitudine: indiferent cu cine sau despre cine vorbeam, oamenii erau nemulțumiți de vechii lor conducători și se îndreptau către cabinele de vot pentru a-i schimba cu alții, în speranța vagă că aceștia vor face treabă mai bună.
Niciunul dintre ei, însă, nu-și dorea să preia conducerea formală a comunității ori a țării sale. O delegau dintr-o mișcare de încheietură, nerăbdători să scape din jocul secund al alegerilor și să se întoarcă la casă, familie și pasiuni. Și dacă-i întrebam cum e candidatul favorit primeam aproximativ același răspuns:
„Tot un nenorocit, dar poate e mai puțin rău decât ăla dinaintea lui.”
În vreme ce oamenii cei mulți, plini de comodă speranță, sacrifică siguranța viitorului pentru liniștea prezentului, există totuși o clasă care-și asumă puterea cu toate riscurile acesteia. Spre deosebire de votant, politicanul renunță voluntar la liniște, la iubirea și respectul celorlalți – câți lideri sunt iubiți la finalul mandatelor lor? -, uneori chiar la libertate dacă cei care-i succed reușesc să-l prindă cu vreo fofârlică.
De ce face asta? De ce nu-și dorește politicianul aceleași lucruri ca noi toți?
Psihologul Pascal Sutter, în celebra sa carte „Acești nebuni care ne guvernează”, spune că politicienii se nasc normali, dar se îmbolnăvesc de „beția puterii” pe parcurs.
Eu cred că domnul Sutter le găsește scuze. Acești nebuni care ne guvernează sunt nebuni dinainte să acceadă în elita puterii. Unii se nasc așa, alții se îmbată încă din familie. Să nu uităm că lumea e condusă, more or less, de aceleași dinastii extinse. Dacă neam de neamul tău venea acasă beat de putere, mai devreme sau mai târzu vei pune și tu gura pe pahar.
Jocul politic a devenit atât de ermetic, de ocult, încât unui om obișnuit îi este aproape imposibil să acceadă mai departe de pragul ușii. Șade acolo, în picioare, și încearcă să priceapă ce-i animă pe protagoniști. Apoi fie pleacă scârbit acasă, fie se ia la trântă cu mizeria și este devorat instantaneu de aceasta, iar pe monumentul eroismului său se urcă o căpușă.
De mii de ani încoace lumea este condusă prin acțiuni pe care niciun individ sănătos la cap nu le-ar iniția. Violența, minciuna, trădarea, corupția sunt ingredientele care nu lipsesc din niciun episod major al jocului puterii.
Să ne gândim la notoriii Nero, Hitler sau Lenin, la Stalin, Pol Pot, Idi Amin, Soeharto, unii nebuni cu acte, alții atât de evident săriți de pe fix încât un certificat medical n-ar face decât să le cauționeze nemeritat ororile. Nici despre Ceaușescu, Gaddafi sau Chavez, dictatori mai blânzi prin comparație, nu s-ar putea spune că aveau toate țiglele pe casă. Să ne gândim câtă putere au fost capabili să strângă acești nebuni. Cu cât mai nebuni, cu atât mai multă. E o relație de proporționalitate.
Mă întreba un prieten acum câteva săptămâni, după arestarea unui politician: “Mă, cum să mai iei șpagă când ești deja cercetat penal pentru șpagă? Cum să mai încerci un furtișag pe drumul către închisoare? Ce fel de om trebuie să fii?” “Ei nu sunt ca noi, Cristi, i-am răspuns. Nu încerca să-i înțelegi. Ei nu sunt sănătoși. Poate că nici nu sunt oameni.”
Sistemul politic actual este o invitație deschisă pentru nebuni, hoți, criminali și corupți. Democrația, acolo unde există, nu face decât să ofere legitimitate populară unor posedați. Unde nu există alegeri se folosește religia cu la fel de mult succes: nu m-a trimis poporul, ci însuși Cel-de-Sus.
Puterea, care înspăimântă orice om normal prin caracterul ei ascuns și crud, e locul preferat de joacă al demenților. Și cu cât vârful piramidei este mai departe de bază, cu atât legătura dintre mulțime și cei care îi conduc destinele este mai fragilă și mai ușor de curbat. Prin ceață, cu scenografia potrivită, un demon poate părea înger.
Ce e mai grav – și poate fi observat chiar zilele acestea pe toate meridianele – este că puterea corupe de sus în jos prin mecanismul cancerigen al nedreptății. Nebunia liderilor sfărâmă fizica socială, răul e bun, albul e negru, patru plus patru fac șaisprezece iar unii, cei care nu pot să metabolizeze „Noua Dezordine”, o iau razna la rândul lor și încearcă să se opună haosului prin contra-haos.
Firește, și în fruntea acestor mișcări se impun tot cei care nu doresc liniște și iubire, ci sânge, putere absolută, viață veșnică pe lumea asta. Iar noi, omuleții, în naivitatea noastră plină de speranță, visăm la o pace adusă de câinii războiului. Și mârâim din când unii la alții prin somn, din patriotism.
Comentarii - 5 Comentarii
Lasă un comentariu
Frumoasa sinteza. Si solutia? Care e solutia?
Extraordinar articol, Brad.
Mi-e din ce in ce mai clar ca instrumentul preferat al puterii este conflictul. Momentul acela cand cineva pune o minge intre noi doi si ne spune ca suntem adversari. Iar prietenii nostri se impart in doua: unii isi pun fulare rosii, ceilalti isi pun fulare galbene si devin la randul lor adversari. Crestini contra musulmani, est versus vest, romani contra unguri, nimeni nu stie exact de unde s-a plecat. Iar cel care a pus prima data mingea intre noi este acelasi care stabileste regulile, care pune arbitri, antrenori si sefi de galerie. Orice forma de putere organizata (stat, religie, corporatie) are nevoie de un teritoriu pe care sa-l cucereasca, de un adversar pe care sa-l invinga. Lupta impotriva terorismului, interesul national, apararea valorilor crestine, lupta impotriva coruptiei sunt de fapt conflicte inventate pentru validarea puterii.
Salut, Brad.
Iti urmaresc blogul de cand te-ai mutat in Thailanda din motive la fel de evidente precum constatarile articolului tau – eram/inca sunt inginerul clasico-frustrat de viata indestulata financiar, dar saraca spiritual pe care o duce; eram/sunt inca in cautarea vietii aleia libere si frumoase pe care o duci tu. Publicul tinta clasic al tau, daca ma intrebi pe mine.
Am facut introducerea asta ca sa intelegi ca imi esti simpatic, esti unul din putinele exemple de succes de evadare din cenusiul claustrofobic al vietii “medii” inspre… hai sa-i zicem “Fericire” cu F mare.
Mi se pare ca in ultima vreme treci printr-o profunda faza politica. Nu e rau, e foarte sanatos sa fii foarte constient de ce se intampla pe plan politic pe o scara cat mai larga si cu o intelegere cat mai profunda a evenimentelor. Apreciez oamenii care sunt informati si vor sa fie la curent cu politica.
O singura problema, insa, in cazul tau – mi se pare ca te cam incarci cu niste chestii cam intunecate – gri spre negru, asa. Viziunea aia luminoasa din articole inspirationale absolut memorabile (gen vizita tribului ala izolat de lume – “saracii” care erau atat de bogati) e un pic in pericol. Eu ti-o zic fiindca sunt consumator de tedoo – citesc, “ma uit”, “ma rad” si asa mai departe, savurez cu placere continutul. Iar tu imi cam strici produsul in ultima vreme 🙂 – nu stiu daca ma intelegi, dar eu vreau lumina, soare, plaja, nu politica cenusie. Inainte sa-mi raspunzi clasic (viata mai are si parti cenusii, nu poti sa vezi doar soare si lumina), mai ai un pic de rabdare, ca am si o propunere.
O solutie, deci, doua puncte! 🙂
Hai sa luam exemplu articolul de mai sus. Nu te supara ca ti-o spun atat de direct, dar… D’oh! 😀 sunt destul de plate si evidente constatarile tale. Da, le-ai scris mai frumos decat altii, dar sa stii ca si aia din birt pe care-i intrebai tu cu cine voteaza au in cap, sub o forma sau alta, tot continutul articolului tau. Difera doar forma de constientizare. Nu-i asta neaparat o problema, constatarile sunt bune si ele. Un articol adevarat, insa, propune si niste solutii.
Cu alte cuvinte, mi se pare ca e un pic neterminat articolul. Are nevoie de o continuare luminoasa. SOLUTIA, deci, este sa adaugi si propunerea ta. Mi-ar placea sa vad cum perspectiva ta eliberata-de-gri genereaza o idee – cum sa facem sa fie bine ca sa nu fie rau. Tu ai o pozitie privilegiata, mintea ta este libera – noi de-aia te citim, ca mai luam cate-o gura de aer, suntem scufundati in cenusiu si se respira greu pe-aici; ne place perspectiva asta aerisita care locuieste pe-o plaja.
Hmmm? Ce zici? Bagam si noi un pic de aer/culoare/lumina mai cu talent? 🙂
@Bogdan: mulțumesc pentru cuvintele frumoase și pentru comentariul pertinent. Ai dreptate, am spus lucrurile frumos și “cu manta” ferindu-mă să formulez explicit “soluția”. Aceasta se desprinde, totuși, din text, dacă stai să o cauți, și nu credeam că e nevoie să o răspichez. O s-o fac aici, ca răspuns la comentariul tău: atâta vreme cât oamenii sunt dependenți de fericire vor da “discard” politicii și oricărui lucru care-i încurcă, pe termen scurt, din a-și urmări și trăi fericirea. Soluția, după mine, ar fi un pic mai multă vigilență, un pic mai multă curiozitate vis-a-vis de fenomenele puterii, astfel încât atunci când suntem chemați să luăm decizii să o facem cu mai mult discernământ. Adevărul e incomod, dar mai incomod e un viitor clădit pe ignoranță.
Am citit cu atentie solutia propusa de tine dar cred sincer ca e o iluzie. Nu decidem nimic de fapt, e doar un joc menit a ne face sa credem ca suntem in control. Sa ma explic.
Nu cred ca atunci cand conteaza cu adevarat alegem noi de fapt. Papusarii nu se prezinta la vot, doar papusile lor (alegerile din SUA de ex). Putem alege ce vrem, sforile le vor trage aceleasi grupuri de persoane.
Atunci cand miza e prea mica si nu se justifica investitia in papusi (alegerile din Romania de exemplu) vedem actorii dar alegerea nu ajuta la nimic. Indiferent cine iese va trebui sa joace intr-un sistem care nu ii lasa loc de manevra. Va promite ce e nevoie ca sa castige si va face ce trebuie ca sa ramana la putere. Iar cele doua nu prea se suprapun.
Si daca cumva avem norocul sa dam peste cineva care e chiar cinstit si dispus sa schimbe sistemul va fi rejectat ca un corp strain, cu arme sau violenta daca altfel nu se poate.
Prin urmare e doar o iluzie si cred ca a ne urma propria fericire si liniste interioara e tot ce putem face. E bine sa te informezi, e bine sa te implici in decizii dar, my 2 cents, cu un mare graunte de sare, fara pretentii si sperante.