. Ploaia de la Breaking News.)
Alaltăieri dimineață la șase și unsprezece minute s-a întâmplat un lucru care m-a făcut să sar din pat direct în curte: a început să plouă.
Tot satul s-a bucurat. Nu mai plouase din 7 ianuarie. Seceta și căldura ne înnebuniseră pe toți. De câte ori mă întâlneam cu vreun megieș doar despre asta discutam. Ai văzut norul ăla, poate plouă, nu, că și ieri a trecut unul, și alaltăieri la fel, acum o săptămână cică ar fi plouat la Surat Thani, dar la noi niciun strop, mi s-a uscat grădina, se vede fundul la puț, poate norul ăla care vine, nu cred, m-aș mira…
E bucurie mare când plouă pe-aici. Chiar și când plouă prea mult. Am prins o inundație în 2011. Oamenii aveau apa de un metru în case, ședeau turcește pe prispe și râdeau. Mâine se oprește ploaia, ziceau ei. Așa au zis două săptămâni. Singurii panicați, în ajutorul cărora autoritățile au trimis forțe de salvare, au fost turiștii.
Pentru cetățenii orașelor natura e o imixtiune în bunul mers al cetății, un intrus dăunător ca un gândac de Colorado. Iar orașul, în esența lui, e conceput ca fortăreață împotriva naturii. Ploaia e colectată de sistemele de canalizare, zăpada e răzuită de utilaje, căldura e combătută cu aer condiționat, vântul nu răzbate prin zidurile de beton, copacii sunt tăiați sau “cosmetizați” dacă țin prea multă umbră sau interferează cu căblăria, orice formă de viață îndepărtată prin metode brutale, de la dezinsecție la ecarisaj. Un oraș se consideră cu atât mai civilizat cu cât ingerințele naturii în treburile locuitorilor sunt mai mici.
Mediul urban ocupă doar 3% din suprafața uscatului și adăpostește peste jumătate din populație, acest din urmă procent urmând să ajungă la 60% în următorii 15 ani. Pe măsură ce orașele cresc – și o fac cu o viteză amețitoare – tot mai mulți oameni vor trăi practic dincolo de limitele naturii, înghesuiți/izolați între ziduri.
Pentru cealaltă jumătate de omenire, trăitoare pe restul de 97% de procente de uscat, natura e o realitate asumată. Când vor să se informeze, fermierul și pescarul nu deschid televizorul sau aplicațiile meteo de pe smartphone, ci se uită la cer.
De acolo așteaptă și vremea bună și ploaia și vântul care poate ridica valuri periculoase. Iar dac-o fi să vină vreo urgie asta e, n-avem ce face, trăim pe Pământ nu pe Lună, e imposibil ca natura să facă doar ce ne place nouă. Ce putem face e să-i opunem cât mai puțină rezistență, să ne organizăm așezămintele în conformitate cu legile ei.
În zonele inundabile din Asia (cel puțin) oamenii își fac dinadins case pe piloni înalți, ca să nu “piardă agoniseala de-o viață” (citat din reporterii români) la prima viitură. Unii țin în curte și câte-o canoe. Și când vine ploaia jubilează: se face orezul!
Sunt puține zone pe glob neafectate – permanent sau temporar – de o întrupare extremă a naturii. Fie că e vorba despre deșertificare sau ploi diluviene, de cutremure sau vulcani, de uragane sau valuri gigant, de animale periculoase sau viruși letali ori de simpla sezonalitate meteorologică.
Suntem din ce în ce mai izolați de natură, aflăm și cunoaștem tot mai puține despre ea. Și când aceasta ne reamintește că există și că îi stăm în cale ridicăm mâinile spre cer și strigăm deznădăjduiți: breaking news!
Comentarii - 8 Comentarii
Lasă un comentariu
Salut Brad Florescu,salut lume
eu ma numesc Andrei si sunt sunt medic voluntar pentru un NGO cu sediul central in Malaysia. calatoresc si traiesc in Dili,East Timor. Iti urmaresc cu mare drag povestile si apreciez in egala masura simplitatea si felul in care te joci cu culorile si unghiurile momentelor capturate . Aici unde ma aflu ploua aproape zilnic si imi trezeste zambete de fiecare data joaca copiilor in baltoace si nepasarea adultilor atunci cand se pune problema sa isi murdareasca flip-flopu`. Imi amintesc imbulzeala nebuna din Romania in momentul in care incepea sa toarne si umbrelele periculoase ale batranilor grabiti sa nu`i loveasca raceala. Noi ne`am vandut padurile si delta pentru a ne conduce “gipu” de la primarie la casa imbracata in albul termopan, ne`am vandut resursele, ne`am vandut chiar si calea ferata si trenurile odata cu ea. Ne`am vandut si sufletele, ca sa devin dramatic..
Din pacate asa se intampla si in Malaysia, unde se defriseaza jungla ca sa planteze palmieri, in Cambodia ca sa isi construiasca resedinte demne de regi si regine.
In Timor inca se bat cu pietre, dar odata ce le deschide cineva un mall, cu siguranta le vor trebui bani de cumparat “chestii”.
eu va salut frumos
-Din opiniile unui impatimit de soare si natura pura
@Andrei: îți aștept poveștile dacă vrei să ni le spui. Mulțumesc pentru comentariu și pentru tot ce faci acolo.
impresionant! De oameni ca tine e nevoie in administratia publica, din cate mi se pare… Din pacate, voi va dati seama ca puteti face altceva mai productiv cu viata voastra. Te felicit, si iti doresc mult succes1
Multumesc pentru articol. Este pe aceeasi lungime de unda cu parerile mele.
Salutare, noi suntem doi arhitecti care am inteles muult dupa facultate si anii de ucenicie in ce fel munca noastra in design contribuie la izolarea oamenilor de firesc. Nevoia de adapost e una primara, recunoscuta si protejata. Din pacate prost aplicata taman in comunitatile “dezvoltate” (termen ambiguu si disputabil). Nu am inteles cele mentionate ptr. ca am mers la scoli mai inalte, ci lovindu-ne cu capul de pragul de sus, mai precis vagabondand prin comunitati considerate “primitive” din 20 si ceva de tari din Africa, unde supravietuiesc (pe muchie de cutit) forme de locuire neinvazive ptr mediu, basca economice si indestulatoare ptr locurile respective. Acolo “genius loci” nu e o vorba goala. Ar fi frumos (si exista exemple izolate) ca urbanitatea sa nu existe impotriva naturii, dar : 1. locuirea vernaculara nu e celebrata si vernacularii nu sunt incurajati sa simta mandrie ptr felul in care locuiesc; 2. oamenii au tendinta sa judece colectiv anumite modele de locuire in functie de trenduri si valori ingurgitate pe de-a gata si servite de media/scoala; 3. in consecinta vernacularii sunt supusi presiunii de “modernizare”, uneori de catre proprii lideri/guverne (vezi cazul maasai-lor, sau cele ale etnicilor himba sau hadzabe etc); 4. apetenta ptr. nou si mimetismul a ceea ce este “perceput” ca fiind superior sunt doua chestii la fel de vitale si irepresibile ca si nevoia de adapost; in parte trag la locomotiva evolutie, in parte ne tulbura capacitatea de a vedea intre bine si rau. 5. odata cu dezechilibrul numeric dintre specii, s-a largit si distanta dintre om si natura, dintre cauza si efect, dintre cum termopanul din Tecuci sau un post frumos pe un blog culinar cu o salata exotica distruge habitatul orangutanilor, saracind planeta. Dar nu vreau sa tulbur armonia acestui articol care mie mi-a dat fiori ptr ca imi aminteste ceea ce numai dormind in cort sau intr-o coliba am simtit. Furtunile, marea, desertul ingenuncheaza. Cata de aroganti si caraghiosi suntem cand credem ca le suntem superiori.
Seara faina!
Draga Brad, exista un documentar superb facut de catre cei de la DW pe aceeasi tema.
Documentarul poate fi gasit pe YouTube sub denumirea “Monsoon season in India Part 1 DW Documentary”.
Recomand cu toata caldura!
@Eusebiu: mulțumesc pentru recomandare. O să-l caut!
[…] și “pe timp de pace” ocazia unor lecturi utile. Așa cum spuneam în articolul despre meteorologie și breaking news, mediul informațional modern ne oferă prea puține date despre natură și legile ei. Măcar în […]