O oră la Mamaia. O poveste despre libertate, iubire și sufletul românesc.

1985.

În goana după plata datoriei externe, România lui Nicolae Ceaușescu exportă tot ce poate pentru a face rost de valută. Inclusiv servicii turistice. În urma unui acord semnat între statul român și mai multe agenții de voiaj din Suedia, nordicii trimit spre România zboruri charter pline de turiști. Litoralul se inundă de suedezi blonzi, relaxați, îmbrăcați în haine colorate. Mesageri de dincolo de Cortina de Fier, dintr-o lume interzisă românilor.

O oră la Mamaia.

Printre scandinavii care se prăjesc la soarele Mării Negre se numără și Yvette Larsson, o fetiță de 13 ani, venită în vacanță cu familia. Este prima ei vizită în România și a doua în Blocul Comunist (la 10 ani fusese în vacanță în Bulgaria). Yvette este fascinată de ceea ce vede și își dorește să afle și să înțeleagă mai multe despre această țară frumoasă și ciudată de la capătul estic al Europei. Dorința i se împlinește într-o seară, pe terasa hotelului Dacia, unde era cazată familia Yvettei.

Câțiva adolescenți români își iau inimile în dinți – pe vremea aceea nu era recomandabil să intri în vorbă cu străinii – și intră în vorbă cu Yvette și alte câteva tinere suedeze din grupul ei. Urmează o discuție de un ceas, mijlocită de Mihai, cel mai mic dintre puștani și, totodată, cel mai bun vorbitor de engleză. Yvette și Mihai discută despre ce-i apropie și ce-i desparte, iar la finalul scurtei  întâlniri schimbă adrese și își promit să continue discuția în scris.

18 ani de scrisori.

Cei doi încep să corespondeze, iar dialogul epistolar continuă pentru următorii 18 ani. Relația lor evoluează de la o amiciție adolescentină la o prietenie profundă și, apoi, la o iubire imposibilă. Mihai nu poate călători spre Suedia pentru că e român. Yvette nu poate reveni  în România pentru că este prea mică. Revoluția din 1989 nu face decât să complice situația. Mihai încearcă să câștige o pâine în Italia. Yvette ajunge câțiva ani mai târziu în Africa.

Cei doi pierd legătura timp de aproape un deceniu. Se regăsesc abia în 2011, prin intermediul unui văr de-al lui Mihai care descoperă profilul de Facebook al Yvettei.  Câteva luni mai târziu, cei doi copii care se cunoscuseră timp o oră la Mamaia, România se reîntâlnesc în aeroportul din Copenhaga. Trecuseră 26 de ani de la prima și ultima lor întâlnire. Și fiecare păstrase cu sfințenie artefactele prieteniei și iubirii lor: sute de scrisori, cărți poștale, casete audio, mici cadouri pe care și le trimiseseră de-a lungul anilor peste Cortina de Fier. Le-au strâns și le-au pus cap la cap într-un manuscris.

Yvette și Mihai au rămas împreună și au hotărât să-și spună povestea. Când Yvette mi-a luat un interviu pentru blogul ei dedicat României (The Bucharest Lounge), am aflat și eu incredibila istorie a celor doi.  Autoarea a fost de acord să-mi trimită manuscrisul, aflat încă în lucru (durează ceva să rânduiești 26 de ani de iubire). L-am citit într-o jumătate de noapte și, de câteva ori, ochii mi s-au umezit fără să-mi ceară voie.

O poveste despre noi.

Povestea lui Mihai și a Yvettei este, în primul rând, o poveste despre libertate. Despre lipsa ei, despre dorul de ea, despre lupta pentru a o obține.  Un băiat și o fată trăind în lumi opuse descoperă, încetul cu încetul, din ce sunt făcute prăpăstiile istoriei și încearcă să astupe abisul care-i desparte aruncând în adâncul lui lacom tinerețe, speranțe și fericire.  Mihai și Yvette învârt o coardă lungă de la Constanța la Gallivare, o coardă prin care sare timpul, mâncând câteva luni de viață la fiecare hop.

Este și o poveste despre sufletul românesc, despre ce ne face interesanți, unici, buni și demni de iubire. Mihai ne reprezintă până la un punct pe toți, iar firea lui generoasă și înfometată de libertate, care o cucerește pe Yvette, ar putea să ne dea un reper de raportare la restul lumii.

Am cerut și am primit acordul autoarei să public pe Tedoo câteva scrisori pe care și le-au trimis protagoniștii în primii doi ani ai prieteniei lor epistolare: 1985-1987, împărțite în 10 episoade. Primul a apărut deja aici. Sper ca publicarea foiletonului aici să-i poarte noroc manuscrisului și să-l vedem, cât de curând, pe rafturile librăriilor. Din România, din Suedia și, de ce nu, din toată lumea.

E o poveste pentru toți cei care iubesc libertatea. Un “Romeo și Julieta” al Războiului Rece.

Tack, Yvette. Mulțumesc, Mihai.