Tedoo cu Brad Florescu

Ole! Cititorii Tedoo, coautori la cinci minuni din cinci încercări.

Toate cele 5 campanii de crowdfunding în care v-am invitat să vă implicați s-au finalizat cu succes. Mulțumiri, felicitări și să mai faceți.

Țin să vă reamintesc, în caz că ați uitat, că în ultimii doi ani ați fost părtași la cinci campanii de crowdfunding lansate de oameni talentați și creativi. Și să vă anunț, în caz că nu știați, că toate cele cinci campanii s-au încheiat cu succes, iar roadele donațiilor voastre sunt fie deja coapte fie pe cale de coacere. Procentaj sută la sută și o lume mai frumoasă, inclusiv prin contribuția voastră. Să ne amintim zâmbind.

1. Altergaze – Liviu Berechet Antoni.

Prima idee frumoasă pe care v-am invitat să o susțineți financiar a fost proiectul Altergaze, un dispozitiv capabil să adauge oricărui smartphone capabilitatăți de realitate virtuală. Se întâmpla în aprilie 2014. Inventatorul Altergaze, Liviu Berechet Antoni, avea nevoie de 25.000 GBP pentru a demara producția. A strâns 31.988 de lire sterline, iar mașinăria lui este deja disponibilă pe site.

2. Atlasul Frumuseții – Mihaela Noroc.

Un an mai târziu am avut apoi bucuria de a vă implica în campania pentru finalizarea Atlasului Frumuseții, o idee a Mihaelei Noroc. După o primă fază în care călătorise în câte țări îi permiseseră economiile pentru a fotografia frumusețea feminină (ce de f-uri), Mihaela s-a văzut nevoită să se întoarcă acasă fără să fi acoperit toate meridianele propuse.

Pentru a continua, talentata fotografă a apelat la susținerea publicului, iar impactul a fost atât de mare încât până la finalul campaniei de pe Indiegogo s-au strâns nu 27 de mii de dolari, cât își calculase inițiatoarea, ci 44 de mii. Cu atât mai bine, banii în plus îi vor permite să meargă mai departe. Țineți pasul cu ea pe site-ul The Atlas of Beauty.

3. “Transhumanța” – Dragoș Lumpan.

Îl iulie 2015 l-am avut de “mușteriu” pe Dragoș Lumpan, fotograf și film-maker, care avea nevoie de ajutorul nostru pentru editarea documentarului “Ultima Transhumanță” după ce umblase și filmase ca nebunul din Balcani până în Scoția. Și campania lui a avut succes peste așteptări, adunând 7.000 de RON peste cei 33.000 solicitați pe platforma Creștem Idei.

Până e gata documentarul, Dragoș a lansat și prezentat deja varianta scurt-metraj a acestuia. Dacă ai ratat primele proiecții de la Ceainăria Green Tea, stai cu ochii pe pagina de FB a Transhumanței ca să afli când mai “rulează”.

4. Wild Carpathia 4 – Charlie Ottley.

Două luni mai târziu ne-am implicat în strângerea de fonduri (deloc puține) pentru realizarea celui de-al patrulea episod al seriei Wild Carpathia, un program menit să promoveze frumusețea naturală și culturală a României în întreaga lume. Am discutat despre asta cu Charlie Ottley, prezentatorul seriei, un tip atât de convingător încât ne-a mobilizat și pe noi. Charlie a strâns ceva mai mult de 50.000 de lire sterline și a plecat să filmeze. E încă pe teren.

5. Siwa and Ora – Adrian Crapciu și Tessa Moult-Milewska.

În fine, luna trecută v-am rugat să dați o mână de ajutor la finalizarea unui alt documentar – “Siwa and Ora” – realizat de perechea Adrian Crapciu – Tessa Moult-Milewska. Ați făcut-o, contribuind la strângerea celor 3000 de euro necesari pentru editarea filmului care prezintă povestea prieteniei dintre oameni și animale pe insula Komodo din Indonezia. Documentarul a intrat la montaj, dar până e gata vă puteți delecta cu filmulețul de mulțumire pe care vi l-au pregătit cei doi autori.

 

Cum eu nu am talentul regizoral al Tessei și al lui Adrian, apelez la cuvinte ca să mulțumesc și să vă felicit pentru susținerea pe care ați oferit-o acestor proiecte frumoase. Și, dacă îmi îngăduiți, am să vă prezint și altele pe viitor. Coautorilor.

Comentarii - Niciun comentariu

Lasă un comentariu