 – Cape Tenaro. Farul de la capătul Europei.)
Atât de mult îmi place locul ăsta încât cu greu m-am înduplecat să-l povestesc. Nu e un loc în care să îți faci vacanța, ci unul în care să o închei. Pentru că farul Tenaro este farul de la capătul Greciei și al Europei. După el urmează Africa.
Cape Tenaro, Akrotiri Tainaro sau Cape Matapan este cel mai sudic punct din Europa, cu mai puțin de 1° diferență față de Tarifa, care este cel mai din sud pământ european. O să mă întrebați de ce ar vrea cineva să se ducă până acolo. Doar așa, ca să spună că a coborât cel mai jos pe continent? Şi când spun cel mai jos am în vedere și faptul că exact lângă far este grota despre care se știe că ar fi intrarea în iad, că acolo sălăsluiește Hades, zeul morții.
Dar, dacă mă gândesc mai bine, aș vrea să scriu un articol în care să vă spun să nu vă duceți la Cape Tenaro:
E greu să găsiți drumul către Kokinogia, singurul sătuc din care se poate ajunge la far. Şi după ce îl găsiți, drumul devine îngust, numai serpentine, nu e niciun indicator pe care să apară acest nume și cu cât înaintați mai mult, vi se pare că acest loc, de fapt, nu există.
Nu pot să mă abțin… Cum veniți de pe munte, o să vă ia răsuflarea o priveliște unică (prima din galeria foto): odată ce ați ajuns aici, e foarte simplu să vă dați seama încotro trebuie să vă îndreptați. O să vă poarte drumul către capătul lui.
La un moment dat, strada se termină. E un imaș pe care puteți să opriți mașina și, de la capătul de asfalt al străzii, se întind doar muntele și marea.
Da, dar de câte ori ați avut ocazia să o luați pe o stradă care se termină? De obicei, conducătorii auto se opresc în clipa în care văd semnul de circulație “drum care se înfundă”. Şi chiar dacă ați ajuns vreodată pe un astfel de drum, pun pariu că se termina în curtea unui om sau pur și simplu într-un zid. Drumul ăsta se termină în mare. Se termină unde se termină și pământul.
Dacă vă opriți la tavernă (pusă strategic acolo, pentru cei care se aventurează și vor să mănânce sau să bea ceva înainte să cuteze), o să fiți înștiințați că drumul până la far e plin de șerpi veninoși.
Da, asta chiar așa e. Noi am întâlnit unul. Îi era atât de frică de noi, încât zbura din piatra în piatra, efectiv. Din clipa aia am luat două bețe de pe jos și le-am bătut unul de altul tot drumul. N-am pățit nimic și nu am mai văzut niciun altul. Iar, la întoarcere, când deja se înnopta, că doar ne-am dus să vedem cum apune soarele la capătul lumii, nu?… , a fost una dintre cele mai frumoase experiențe pe care o pot încerca doi oameni departe de lumea dezlănțuită. Am cântat tot drumul. Nu cântece de la Cenaclu și nici de pe MTV, cântece care ne ieșeau din capul înspăimântat de posibilitatea atâtor șerpi care ne pândeau la tot pasul. Mi-a fost frică, dar cred că șerpilor le era și mai și. Sau le plăceau așa mult cântecele, încât stăteau moleșiți, de plăcere.
Faceți cam 40 de minute pe jos până la far.
Da, dar se compară cu cele 80 de zile pe care trebuie să le faci în jurul lumii? Sau cu cele 365 de zile pe an cât mergi, doar ca să împlinești încă unul? 40 de minute de mers pe jos, pe creasta muntelui, cu apă de jur împrejur, ca să ajungi să te simți agățat, atârnând în jos, de pe continent.
Bun, și odată ajunși acolo, ce? În far nu puteți intra, nu puteți bea sau mânca, nu puteți înota, pentru că e abrupt și pietros, ați ajuns, ați făcut o poză ca să arătați la prieteni cât sunteți de cool și luați tot drumul ăla de 40-de-minute-pe-jos-și-plin-de-șerpi înapoi.
Comentarii - Niciun comentariu