Tham Morakot. Peștera de Smarald și Soldații de Teracotă.

Ziua: 23
Kilometri parcurși: 2000
Locație: Ko Muk, provincia Trang

Nea barcagiul și-a pus vesta de salvare, a luat o lanternă între dinți și a sărit în apă. “You, come”. Am sărit după el. Aveam de înotat 80 de metri pe sub pământ, prin întuneric, până la Tham Morakot, peștera de smarald. Asta e în Ko Mook, la câteva mile de Ko Kradan.

Eram la maximul fluxului și tavanul sifonului subteran era destul de aproape încât să-i ard câte un cap prin bezna aia. Curentul puternic încerca să mă împingă afară, spre marea deschisă, dar nu mă lăsam. Urmam cu încăpățânare luminița lanternei, dând viguros din picioare. Mâinile filmau. După 5 minute, am văzut din nou soarele. Mai întâi, străvezind apa verzuie de la capătul tunelului. Apoi, împrumutându-și splendoarea Peșterii de Smarald.

O să mă întrebi: „Păi dacă era peșteră, cum strălucea soarele?”. Strălucea, micuțul de el, și încă cum. Morakot e o peșteră fără tavan. Sau, dacă vrei, o mini-lagună complet închisă, la care se poate ajunge doar prin sifonul pe care l-am străbătut mai devreme. O ascunzătoare perfectă. Dealtfel, pirații care speriau Marea Andaman și Strâmtoarea Malacca obișnuiau să folosească peștera ca depozit pentru pradă.

Când am ajuns, în Morakot erau doar două grupulețe de vestici (niște nemți și niște englezi), care stăteau pur și simplu și admirau frumusețea cu gurile căscate. Apa sclipea azurie, stâncile de calcar împodobite cu arbuști și flori păreau să se învârtă în jurul nostru. Liniște și pace. Cred că aș fi putut rămâne aici câțiva ani, păzind comoara piraților.

Dar cum stăteam noi așa, bucurându-ne de splendoarea rezervată doar celor temerari, pământul a început să se cutremure, iar din deschizătura tunelului s-a auzit un vuiet sinistru, care ne-a înghețat sângele în vine. Am schimbat rapid priviri între noi: Seism? Tsunami? Monstru marin? Orcii diabolicului vrăjitor Saruman?

Mai rău. Turiști locali. Cel puțin 100 de bucăți. Bărbați, femei, bătrâni, copii, înșirați pe o parâmă ca să nu se piardă de turmă, înotând stângaci cu lăbuțele lor mici și scandând, în ritmul dictat de echipa de ghizi, ca o armată pregătită să măture totul în cale. În câteva minute, au descălicat de pe parâmă și au ocupat peștera cu chirăielile lor, cu bălăceala lor absurd de zgomotoasă, cu aparatele lor foto cărate la gât în pungi de plastic. Soldați de teracotă veniți în team building.

Au stat exact cât a fost nevoie pentru ca fiecare să-și facă poza cu sine însuși și cu departamentul din care face parte. Exact cât a fost nevoie ca peștera Morakot să se transforme din oaza de liniște a celor temerari într-un ștrand putrid pentru turismul sindical. Câtă precizie, ce coordonare perfectă.

După care ghidul a fluierat, iar soldații de teracotă s-au aliniat disciplinat pe două rânduri. Cu o mână pe parâma călăuzitoare și cu cealaltă scoțându-și slipurile din fund, au reluat scandările milităroase (nu știu ce naibii ziceau, dar cred că îi ajuta să nu facă pe ei de frică) și-au pornit spre ieșire, tropăind apa. „Bai, bai” „Bai, bai”. Soldați-Pirați: zece la zero.

Când întunericul a înghițit ultima târtiță de teracotă, am întors privirea instinctiv către englezi și nemți. Stăteau rezemați de stânci cu fețe lungi și atitudini de învinși. Cu siguranță, și eu arboram aceeași față ca un steag în bernă. Ne-am prelins perplecși către ieșire. Pe partea cealaltă, batalionul se îmbarcase și savura binemeritata felie de pepene inclusă în prețul turului. O a doua armată era deja aliniată pentru asalt.

Totuși: vaporașele cu turiști pleacă din Pakmeng la 9 dimineața. Dacă reușești să ajungi la Morakot până la 8, ai o oră de liniște. După care poți să continui spre Ko Kradan. Așa o să fii mereu înaintea LOR. Barca și barcagiul pentru o jumătate de zi costă 1000 THB. Nu plăti mai mult. Apa potabilă și echipamentul de snorkeling sunt incluse în preț.