Am plecat din Aitutaki la 11 dimineața cu un SAAB 340 de 20 de locuri. Din Rarotonga ne-a luat un 777 de vreo douăzeci de ori mai mare. Cred ca e prima oară când văd un avion mai înalt decât terminalul la care trage. În Rarotonga era sărbătoare: venea avionul mare din Noua Zeelandă. Se strânsese lumea să se uite la el.
Apropo de avioane. Insularii Cook (că nu știu cum să le zic) au și ei o problemă: faptul că Air Rarotonga zboară duminica. Educați într-un spirit creștin mult mai strict decât noi, maorii din Insulele Cook țin la semnificația divină a zilei de duminică și protestează împotriva oricărui tip de activitate care ar putea atenta la porunca “thou shalt not work on Sundays”. Protestează pe bune. Pichetează aeroporturile. Azi, când am plecat din Aitutaki, am avut surpriza să descopăr că aeroportul era înconjurat cu un gard de sârmă care nu exista săptămâna trecută, când am venit.
Pe undeva, le dau dreptate localnicilor. Ultima duminică a fost atât de liniștită încât și vântul a luat o pauză, după 6 zile de suflat zdravăn. Nu se auzeau nici păsăarile. Doar clopotele bisericilor care-i chemau pe oameni la slujbă (trebuie să vă povestim despre asta mai pe larg). Am luat și eu pauză duminică. N-am făcut nici o poza :-).
Tradiția păstrării duminicii ca zi liberă și sfântă e răspândită peste tot Pacificul, dovadă că polinezienii respectă poruncile lui Dumnezeu mai abitir decât europenii care le-au transmis prin misionari în ultimele două secole. În Tonga e și mai strict: un contract semnat duminica este considerat nul. O sa țin minte să nu semnez nimic. Plecăm într-acolo în două ore. Mulțumim aeroportului din Auckland pentru puținul și scumpul wireless pe care ni l-a oferit în scurta escală. Şi folosim cele 20 de minute de conexiune rămase pentru a vă trimite câteva poze. Mulțumim că ne vizitați și când nu suntem acasă.
Comentarii - Un Comentariu
Lasă un comentariu
Felicitari pentru aceasta destinatie!
minunat articol,te apreciez si te felicit pentru tot ceace reusesti sa transmiti prin pozele pe care le faci cu atata pasiune si suflet,totul e de vis,peisajele sunt rapitoare,respect pentru curajul de care ai dat dovada pentru a vizita acest loc uitat de lume,pe aceasta cale vreau sa.ti multumesc deoarece am luat decizia de a vizita insulele Cook .Voi incepe calatoria pe 17 octombrie si voi revenii cu detalii in noiembrie! Sa auzim numai de bine!