Polinezia 2008 (Ep. 7) – Moș Crăciun trăiește în Tonga.

O viață ca un best seller. Greu de ucis 1 și 2. Part of the deal. Bucătar pentru rege.

Fugind de “Ugly people”, Feleti a ajuns în Tonga și s-a angajat imediat la cel mai luxos resort din regat, tot în Vava’u. Făcând drumuri dese de aprovizionare în insula mare, s-a integrat încet-încet printre localnici. După un timp a cunoscut-o pe Ma’ata, o tongană super-chic de care s-a îndrăgostit ca un nebun și pe care, după o poveste ca-n filme, a luat-o de nevastă. Acum au împreună 3 băieți și o fată din prima ei căsătorie.

“Dacă am scrie un roman despre povestea familiei noastre, ar fi best-seller internațional. Am trecut prin niște momente incredibile” spune Ma’ata.

După ce s-au căsătorit, Feleti și Ma’ata au decis să deschidă un resort pe una dintre insulițele pustii din Vava’u. Cum în Tonga nu poți cumpăra pământ, au apelat la un intermediar care le-a facilitat un leasing. Au luat credit de la bănci, au facut actele și s-au apucat de construit. După ce totul a fost gata, a apărut primul moment incredibil: actele nu erau valabile. Intermediarul îi trăsese pe sfoară. Nimic din ce construiseră nu le aparținea. Au fost nevoiți să plece și să-și lase insula.

“Am rămas cu o datorie de 130.000 de dolari la bănci. Mai aveam 10.000 puși deoparte și am luat totul de la capăt. Toți mă vedeau terminat” povestește Feleti cu mândrie și năduf.

Feleti și Ma’ata au lăsat baltă tot ce construiseră și s-au mutat pe Foiata. Unde, evident, nu era nimic. O bucățică din insulă aparținea familiei Ma’atei, așa că au putut-o trece pe numele lor. Pentru restul insulei n-au mai apelat la “ajutorul” intermediarilor, ci au făcut totul singuri, cu legea-n mână. Apoi s-au apucat de construit.

Paranteză: decât să te apuci să transformi o insulă pustie într-un mediu locuibil, mai bine îți atârni o piatră de gât și te duci în vizită la pești. De departe e un paradis. Când te apropii, vezi iadul. Pe o insulă pustie nu există nimic utilizabil. Singura sursă de apă e ploaia, care vine cum vrea ea. Dacă vrei să produci curent, trebuie să instalezi un sistem eolian, motorina e scumpă, greu de transportat și poluează mediul. Cel mai apropiat punct de aprovizionare e la 10 mile, pe care le parcurgi în două ceasuri dacă vremea e frumoasă. Dacă e urătă, nu le parcurgi deloc. Ești prizonier aici cât vor stihiile. Jungla e dușmănoasă, o tai și ea crește la loc în câteva luni. Plus furtunile. Feleti și Ma’ata au reușit să transforme și nărăvașa Foiata într-un paradis. Cu numai 10.000 de dolari, multă munca și multă dragoste. Închidem paranteza.

Al doilea moment de blockbuster din povestea lui Feleti a venit la 3 ani după deschiderea Foiatei către public.

“Într-o seară au anunțat pe stație că vine uraganul. Aveam doi turiști aici. Le-am dat să bea rom până s-au făcut praf și i-am culcat în cel mai adăpostit fale, pe partea de insulă unde nu bate vântul. La miezul nopții a venit furtuna. La 7 dimineața, când a răsărit soarele și vântul s-a potolit, nu mai era nimic la locul lui. Jumătate din căsuțe zburaseră, restaurantul era făcut praf, nici potecile nu se mai vedeau…maan, what a mess”.

Ghici ce: au luat-o de la capăt. Au reconstruit fale-urile distruse, de data asta amplasându-le pe toate pe partea adăpostită a insulei. Au reparat generatorul, instalațiile, au înlocuit tancurile de apă sparte, au schimbat tot ce se stricase și au mers înainte. “Şi dacă vine alt uragan ce faci?” “I’ll do it and re-do it again. It’s part of the deal of having your own private island”.

Feleti e un bucătar extraordinar. N-am mâncat în viața mea așa bunătăți, în ciuda faptului că aprovizionarea în Tonga e un coșmar; magazinele nu au decât conserve și ceva zarzavaturi veștejite. Când nu are ingrediente pentru un fel anume, inovează. Dacă îți zic că am mâncat ananas cu brânză la cuptor și că era fabulos, îți dai seama despre ce tip de bucătar vorbim. Ananas cu brânză la cuptor…Nu mă mir că până și Regele Tongăi vine să mănânce la el când are drum prin Vava’u. Asta e pe bune, verificată din 3 surse.

Acum să nu-ți imaginezi că am mâncat doar ciudățenii pe-acolo. Cei 3 băieți ai lui Feleti sunt super-pescari. Între 3 și 5 după-amiaza pleacă pe mare și se întorc cu exact atâția pești câți sunt necesari pentru cină. Mai sunt și zile proaste cÂnd nu prind niciun pește. “Oceanul ăsta nu mai are pește, dacă poți să crezi. Au pescuit japonezii tot…și ce le trebuia, și ce nu. Localnicii pleacă dimineața pe mare după pește pentru prânz și se întorc cu barca goală. E o crimă ce se întâmplă aici” îmi explică Feleti ultragiat pe bună dreptate.