Ranong. În timpul liber suntem zei.

The Thailander este o colaborare între Tedoo și Autoritatea pentru Turism a Thailandei. Proiectul își propune să descopere cele mai frumoase locuri din Thailanda, cu precădere destinații mai puțin umblate, și să le prezinte cititorilor și călătorilor din România. The Thailander a debutat în 2010 și a recenzat până acum 25 de provincii și peste o sută de destinații din Țara Zâmbetelor.

Vezi, dacă speli vase în curtea templului?

Sitidet Namnuan zis Bol spăla vase în curtea templului când a intrat zeul în el. Se întâmpla acum 16 ani, pe când Bol era adolescent. Și-a pierdut cunoștința și a aflat mai târziu, de la martorii oculari, ce făcuse în timpul stării de transă.

–  Nu-mi mai amintesc nimic. Dar lumea zice că mai întâi am slobozit un țipăt și am început să tremur din toate mădularele. Pe urmă am luat o pensulă și am pictat pe perete numele zeului Bok Chia Thai Chî, în chineză. N-am studiat niciodată chineza, deci nu eram eu cel care scria, ci zeul. Așa am devenit maa song.

Maa song, căluții zeilor, sunt oameni obișnuiți, de diverse vârste și profesii.

Maa song este denumirea locală pentru credincioșii pe care divinitățile taoiste aleg să îi posede în zile de sărbătoare sau atunci când au de transmis ceva important pământenilor. În traducere liberă înseamnă “caii zeilor”.  Nu se cunosc cu exactitate criteriile după care Cei de Sus își aleg căluții, dar se crede că au întâietate tinerii neprihăniți (virgini) și că prima încălecare se petrece, de regulă, în incinta unui templu.

Între timp Bol s-a însurat și are doi copii, dar zeul Bok Chia Thai Chî  îi ia trupul în primire ori de câte ori are de transmis oamenilor avertismente sau binecuvântări. Fără somație.

–  Odată m-a apucat când eram la masă cu familia. Am început să transpir abundent și știam că El e. După ce am intrat în transă am început să vorbesc Hokkien (un dialect din sudul Chinei) și am anunțat că una dintre rudele noastre este grav bolnavă și că trebuie dusă de urgență la spital. Când mi-am revenit am sunat-o și, într-adevăr, unchiul soției mele mi-a zis că mătușa se simțea rău.

Nevasta lui Bol s-a obișnuit cu astfel de intrări (că ieșiri parcă nu pot să le spun). Mai mult, e mândră că soțul ei a fost ales de Bok Chia Thai Chî, unul dintre cei mai importanți zei din pantheonul taoist. Atunci când e în transă, soțul ei face bine multor oameni, prin binecuvântări și avertismente.

S-a simțit vreo schimbare în viața lui de când depozitează zei? Da, evident. Mulțumită acestui dar și-a găsit un job bun, iar magazinul părinților lui merge mai bine ca înainte. Când nu e maa song, Bol lucrează ca inginer la o fabrică de procesare a fructelor de mare. În fiecare an, de festival, patronul îl învoiește de la muncă.

Bol și Tom când nu sunt zei.

Colegul lui de procesiune, Somphorn Lemudomsap, zis Tom, a muncit o vreme la un hotel din Phuket, apoi a revenit în Ranongul natal și s-a angajat educator la grădiniță. Și el a pățit la fel ca Bol. Venise la templu într-o zi oarecare să cumpere niște leacuri, că era răcit. Un alt zeu din top 9 l-a încălecat și și-a scris numele cu mâna lui și cu cerneală roșie: Leehu Binkok.

Nici Tom nu studiase chineza, dar asta nu l-a împiedicat să se adreseze celor din jur în cel mai curat și mai tunător dialect hokkien. Comunitatea primise un maa song nou.

Stau de vorbă cu cei doi tineri într-o sală ceva mai liniștită de la etajul templului Taitaiya din centrul Ranong-ului, un oraș de pe coasta vestică a Thailandei, la o aruncătură de băț de granița cu Burma. Sub noi, la parter, bubuie tobe și artificii, ard lumânări și torțe, credincioșii se roagă sau mănâncă delicioase bucate vegetariene gătite în cazane de inox. E sărbătoare mare zilele acestea.

Bate trupul să priceapă sufletul.

Două zeițe întrupate, în exercițiul binefăcătoarei funcțiuni.

Manifestarea se numește Jiuhuangye, adică Praznicul celor 9 Zei-Împărați, sărbătorit cu fast timp de tot atâtea zile în toate comunitățile de chinezi din Asia de Sud-Est și de aiurea. Legenda populară zice că cei 9 sunt de fapt niște războinici-pirați care și-ar fi pierdut viața luptând împotriva opresivei dinastii Qing.

Dar dacă e să ne luăm după dogmă, cei 9 zei reprezintă stelele vizibile și invizibile din constelația Carul Mare și controlează mișcările aștrilor cerești. Tradiția taoistă datează de peste un mileniu, iar la Ranong a ajuns acum fix 135 de ani, când primii imigranți veniți din sudul Chinei s-au așezat aici și au construit templul în care mă aflu și din care relatez.

Thailandezii i-au zis sărbătorii Thetsakan Ghin Je, adică Festivalul Vegetarian, și cu asta au împușcat doi dovlecei. Unul, că mirenizându-l au ferit credincioșii budhiști de tentația unor alte divinități. Doi, că sub această titulatură îl pot folosi ca să atragă turiștii. Și funcționează.

An de an mii de gură-cască vizitează Phuketul ca să-i vadă pe maa song cum își înfig andrele, cuie, țepușe în carne, ba chiar și săbii sau pistoale. Iar Praznicul celor 9 Zei-Împărați face înconjurul lumii în atenție-imagini-șocante care-l zugrăvesc ca pe un freak show deposedându-l de toate celelalte dimensiuni.

(De fapt, maa song-ii și propria țepuire nici nu au de-a face cu ritualul original, ci sunt împrumutate din Thaipusam, un festival hindus.)

O să te întrebi ce legătură poate fi într-o sărbătoare culinară și, cu atât mai mult, vegetariană, și auto-mutilările pe care le execută practicanții. Și eu m-am întrebat.  Și cred că am dibuit și un răspuns.

În filosofia orientală (și nu numai), trupul nu este decât o temporară închisoare pentru spirit. Ca să-l eliberezi pe acesta din urmă și să-l faci să acceadă către absolutul divin, trupul trebuie pedepsit din când în când. Să i se reamintească faptul că nu el, trupul, această trecătoare colivie de oase și de sânge, este cel care contează, ci sufletul care se zbate înlăuntrul său, ciripind spre aștri.

Renunțarea la carne pe parcursul celor 9 zile de sărbătoare și ritualurile auto-mortificante au acest rol: să biciuiască materia, să-i bage cărnii mințile în cap și să lase sufletul afară din colivie până se termină festivalul. După care lucrurile revin la normal. Nu poți să procesezi fructe de mare în stare de transă. Nu permite legislația siguranței alimentare.

Bol și Tom stau în fața mea pe două scaune de plastic, frecându-și mâinile stânjeniți. Nu sunt obișnuiți cu interviurile. Sunt doi băieți simpli, modești, cu bun simț până la Carul Mare și înapoi. Peste doar o jumătate de oră, când în fața templului va începe o procesiune, Bol și Tom vor fi cu totul alte personaje.

Îmbrăcați în straie de mătase colorată, asemeni zeilor pe care-i reprezintă, cu ochii semiînchiși, bâțâind din capete, cu transpirația șiroindu-le de pe frunți până la gurile scâlciate într-un rictus bizar, Bol și Tom vor pocni din bice și vor murmura incantații menite să alunge spiritele rele și ghinionul din viața enoriașilor. De fapt nu ei vor face asta, ci zeii pe care-i vor întrupa după efectuarea procedurilor.

– Ne îmbrăcăm, zice Tom, mergem în altar și ne rugăm zeilor să vină. La unii vin în trei minute, la alții poate dura și zece.

Bubuitul tobelor, zdrăngănitul gongurilor și fumul parfumat care se ridică din mii de bețișoare xiangbang creează o atmosferă hipnotică, tranchilizantă, în care și cel mai dat naibii ateu ar putea cădea în transă. În fața templului s-a așternut un podeț simbolic pe sub care coloana de credincioși, lungă de peste o sută de metri, trece cocoșată de smerenie și speranță.

Fiecare enoriaș are între palme un mănunchi de bețișoare parfumate și un pliculeț de hârtie în care și-a închis ghinioanele. Maa song-ii pocnesc din bice, cu ochii dați peste cap, iau plicurile și le aruncă în foc. Tot ce-a fost rău ducă-se pe pustii. Până anul viitor pe vremea asta, comunitatea se va bucura de noroc și prosperitate. Asta pe persoană fizică. Există un ritual și pentru firme. Ajungem acolo un pic mai târziu. (Dă pagina)