Ranong. În timpul liber suntem zei.

O comoară de om.

Cum suntem doar doi caucazieni în tot templul – eu și Evghenia, o rusoaică pe care am târât-o după mine până aici – atenția celor prezenți se divide între noi și cele nouă divinități sărbătorite. Și chiar dacă n-am fi discordat prin culoarea pielii, am fi făcut-o prin vestimentație. În mia de costume albe de in și bumbac, albastrul tricoului meu și curcubeul de pe rochia Evgheniei au același efect pe care un fascicul laser plimbat pe perete îl are asupra pisicilor.

Ne extrage din mijlocul atenției un septuagenar distins, mânuitor al unei engleze remarcabile. Se prezintă: Tana Titinan, fost profesor de engleză la Universitatea Rajabhat din Chiang Mai, actualmente pensionar. Domnul Titinan este născut la Ranong și revine an de an aici pentru a celebra Jiuhuangye alături de surorile sale.

– Numele meu, Tana, înseamnă bani. Vin dintr-o familie amărâtă și la noi, la chinezi, așa e obiceiul. Nevoiașii își botează copii cu nume bogate, ca să rupă blestemul sărăciei. La fel, dacă bebelușul e slab și bolnăvicios, i se dă un nume impunător, războinic, pentru a-l întări și a-i speria dușmanii.

Domnul Titinan e o comoară la propriu și la figurat. Mulțumită fluenței, erudiției și bunăvoinței domnului profesor, reușesc să descifrez, pe parcursul următoarelor zile, câteva dintre sensurile și ritualurile mai puțin cunoscute ale festivalului.

–  Conform calendarului de activități, mâine caravanele de maa song-i merg să binecuvânteze casele și afacerile oamenilor. Dacă vrei poți să-i însoțești, vorbesc eu cu șeful comitetului de organizare. Dar cumpără-ți o cămașă albă.

A intrat Zeul-Tigru în el.

Tineri posedați accidental de zei în timpul rugăciunii.

Hotelul unde stau e la un kilometru de templu, dar răpăitul tobelor bate până aici. Îmi termin cafeaua și fug în oraș, să nu pierd startul caravenei. În drum, opresc la unul dintre sutele de magazine de cămăși albe și îmi cumpăr una cu un cerb mititel brodat pe piept. Arăt corespunzător.

În fața altarului, caii zeilor se roagă să fie încălecați. Băieți și fete, femei în toată firea și bunicuți cărunți îmbrăcați în straie ceremoniale, cu ochii închiși și cu broboade de sudoare pe frunte și obraji așteaptă înfiorați momentul acela în care vor înceta să fie ingineri, casiere, pensionari sau farmaciste și se vor transforma în purtători de cer.

Un zbierăt nepământesc răsună dintr-o aripă a templului. Un tânăr, care până atunci bătuse toba liniștit – dacă mă pot exprima astfel – scapă bețele din mâini și începe să țopăie și să se scuture cu degetele încovoiate ca niște gheare. Mă lămurește pe dată domnul Titinan:

– A intrat Zeul-Tigru în el.

Nici nu mă mir, la câtă îngrămădeală e la ora asta chiar și grația divină poate greși depozitarul. După toboșar, încă doi băieți anunță, prin urlete, că au fost pătrunși de cele sfinte. Credincioșii îi duc de mâini și-i aliniază lângă un perete din preajma altarului, lăsându-i să se bâțâie în voia Domnilor.

În vremea aceasta, maa song-ii au fost încălecați și mai apoi urcați în remorcile camionetelor. Caravana pornește prin oraș învăluită într-un nor de fum și bubuieli. Mă strecor pe urmele ei.

Traseul este stabilit dinainte. Oamenii –  mai ales cei de afaceri – s-au înscris pe lista organizatorilor din vreme și au amenajat spațiile comerciale cu tot ce trebuie pentru întâmpinarea binecuvântătorilor.

Binecuvântat fie acest camion frigorific.

Prima oprire din program se face la un magazinuț de confecții de pe o străduță lăturalnică și pustie. Cu așa dever slab doar o intervenție divină ar putea salva mica afacere de familie. Patroana și fiul său fac plecăciuni în fața celor două zeițe drapate în roz care stropesc cele patru zări ale magazinului cu apă sfințită și binecuvântează lotusul prins în grinda camerei. Dacă lotusul e bine, toată casa va fi așa.

În fața clădirii, zeii-bărbați pocnesc din bice și mârâie incantații morocănoase. Duhurile rele, care până azi își băgaseră cozile în bilanțul contabil al firmei, sunt puse definitiv pe fugă. Și dacă bicele nu sunt suficiente, se aplică planul B: după descindere, proprietarii aprind o salbă de pocnitori. Străduța se zguduie de bubuieli și se îneacă în fum. E ca la nebuni.

Business-enoriașii de la următoarea oprire – un magazin de electrocasnice – așteaptă cortegiul cu fructe și flori. Zeițele roz binecuvântează portocale, ananași, fructe-dragon, struguri, apoi le împart tuturor celor de față. Până spre seară voi avea buzunarul plin de citrice sfințite.

Totul se petrece cu o viteză și o intensitate remarcabile. Mașinile opresc, toboșarii coboară, asistenții căluților îi ajută pe aceștia să se dea jos, zeițele binecuvântează, zeii biciue, se distribuie fructe, se împroașcă apă sfințită până în fundul casei și înapoi, se îmbarcă și se dă foc la pocnitori.

Dar nu se pleacă înainte ca proprietarii să ofere o mică donație pentru nevoile templului. De încasat o încasează șeful de cortegiu. Zeii nu au voie să pună mâna pe bani.

Zeii întrupați binecuvântează fructele aduse ofrandă de oameni și le returnează acestora.

Într-un așa tumult, și la lipsa mea de experiență în urmărit caravane divine, mă pierd de grup după nici o oră. Până să ajung unde-mi parcasem mașina, ia-i de unde nu-s. Aleg la întâmplare una dintre cele 4 străzi care se bifurcă în fața mea și o iau pe acolo, în speranța că voi da de ei la un moment dat. M-aș ghida după sunetul tobelor, dar nu am cum. Îmi sună în cap fără încetare de 24 de ore. Chiar și azi-noapte avusesem un vis în care se făcea că durum-bum-bum.

Nu am GPS, dar mirosul îmi spune că mă apropii de Sapan Plaa, portul pescăresc al orașului unde în fiecare zi se descarcă și se vând tone de pește și fructe de mare. Ranong este unul dintre cele mai importante centre de comerț piscicol din regiune. Cei mai mulți localnici au renunțat să mai arunce năvoade în Marea Andaman.

Îi lasă pe vecinii lor burmezi să o facă și îi așteaptă aici, în port, cu prețurile gata făcute. Că le convine, că nu, pescarii trebuie să cadă la învoială repede, înainte să li se strice marfa. Banii n-au miros, peștele are.

Binecuvântate fie butoaiele, barcazul acesta și camionul frigorific din parcare.

Spre norocul meu, mă intersectez cu o altă caravană de maa song-i. Sunt cei de la templul nou, Wat Pong Lai, i-am văzut și ieri când am trecut pe lângă. Cortegiul se strecoară printre gropi și cărucioare și descinde în curtea unui antrepozit piscicol.

Patroana, o femeie la vreo 50 de ani, îl ia de mână pe zeul înarmat cu lance și-i indică ce trebuie sfințit: butoaiele, barca și camionul frigorific. Restul posedaților pictează cuvinte norocoase pe ziduri și pe stâlpii de susținere. În chineză, limbă pe care nu au studiat-o niciodată.

Drumul de apă care duce la cer.

Vorba romanței, iată c-a venit și despărțirea. Cea de-a noua zi a festivalului este dedicată despărțirii de zei. Mai întâi este trimis acasă Pho Seng Tai Tay, tatăl tuturor împăraților celești, protectorul vieții. Credincioșii îi amenajează un altar dedicat și se adună în jurul lui murmurând rugăciuni de mulțumire.

Momentul plecării este marcat printr-o detonare de pocnitori pe fumul cărora, zice-se, s-ar întoarce zeul la casa lui. E atât de mare zgomotul încât cu siguranță se aude și din ceruri. Când va intra pe ușă, Pho Seng Tai Tay va găsi masa pusă.

Pe fumul pocnitorilor, Zeul Suprem urcă spre cer unde-l așteaptă masa pusă.

Ceilalți nouă zei se vor repatria la miezul nopții.

– Pe la 10 se adună lumea la templu, îmi explică domnul Titinan. Să fii și tu aici, fiindcă trebuie să-ți sfințească un maa song mașina. Altfel nu poți face parte din cortegiu. Pe urmă, la 12 și 5 minute fix, procesiunea pornește către un port la vreo jumătate de oră de aici, să-i ducă pe zei înapoi la marea de unde au venit.

De la începutul sărbătorii, la streașina templului a atârnat o lampă cu nouă candele, simbol al prezenței spiritelor divine la lucrările festivalului. În ultima seară este dată jos și instalată pe o barcă artizanală de culoare galbenă, care este la rândul ei urcată pe platforma unei camionete. Marca Isuzu, transportator oficial al zeilor.

Ce rămâne în urma zeilor. A doua zi străzile erau lună.

Aștept în parcare, cu motorul pornit și farurile aprinse, conform procedurii. Un mic sobor de binecuvântători auto se apropie de Toyota mea. Maa song-ul stropește parbrizul cu apă sfințită, apoi decorează parbrizul cu un simbol pictat cu vopsea roșie și cu un sticker. Domnul Wat, cel de la care am închiriat camioneta, e tot chinez. Când i-am returnat-o vopsită și colantată câteva zile mai târziu, mi-a zis râzând:

–  Ți-am dat o mașină de pe lumea asta și mi-ai adus una de pe lumea cealaltă.

Ne scurgem domol către port, un râu de vehicule, oameni și candele aprinse. În dană așteaptă o auto-macara. Bărcuța galbenă a zeilor este săltată de pe remorcă și așezată, cu grijă, pe puntea unui vaporaș. Însoțiți de răpăitul apocaliptic al celei mai mari ghirlande de pocnitori posibile și de privirile satisfăcute ale credincioșilor, pe care îi așteaptă un an îmbelșugat și ferit de rele,  Zeii-Împărați pornesc pe drumul de apă care duce la cer.

Gata pe anul acesta. Zeii pleacă pe drum de apă ca să ajungă la cer.

–  După ce iese din mine Bok Chia Thai Chî, îmi spune Bol la final, sunt extenuat, dar fericit. Deși nu țin minte nimic din ce s-a întâmplat cu mine am un sentiment de mulțumire. Știu că am făcut bine oamenilor.

(Ediția 2016 a festivalului are loc între 13 și 21 octombrie. Pentru cazare în Ranong recomand cochetul Numsai Khao Suay, situat la mică distanță de centru.

Numsay Khao Sway Resort Ranong.

Foarte zen, curat, camere imense, restaurant bun, salon de masaj, piscină, wifi gratuit.)

Mai multe fotografii găsești în galeria articolului sau pe blogul meu foto.