Răsărit și Apus (3). Povestea celor trei catarge.

– Do you know how to use the head? mă surprinde Rachel.
– Dacă știu să-mi folosesc capul? Cât de cât.
– Nu capul tău, deșteptule, capetele navei. Adică toaletele, cum le zice pe uscat.
– A, da, uitasem termenul. Cred că mă descurc.
– Nay, vreau să știu eu că ți-am explicat. Nu e atât de simplu cum pare.

Marcus face focul în sobița de la bord.

Toaletele sunt de multe ori cele mai complicate instalații de la bordul unui velier. Și printre cele mai periculoase dacă nu le manevrezi corect. Nu râde. Uite, vezi mânerul ăsta? Trebuie să-l ridici înainte de a-ți face treaba. Apoi să pompezi apă manual, să golești vasul tot manual și să repeți operațiunea până totul e curat. La final e musai să reașezi totul în pozițiile inițiale, altfel te ceartă Freya.

– Guys, cine a uitat să împingă mânerul la loc?
– Cred că eu. Scuze.
– Te rog să fii mai atent data viitoare. Dacă nu închizi supapa intră apă în baie, apoi în cală. Știi ne putem scufunda de la o neglijență ca asta?

Iată o nouă potențialitate pe care istoricii n-au luat-o în calcul: „Grayhound, a fost lansat la apă în 2014, și scufundat în 2016 de celebrul jurnalist român Brad Florescu printr-o mânărie neintenționată.”

Academia Navală a bunului simț.

Marcus-cel-rău îmi aduce la cunoștință că pe barcă fumatul este interzis. Marcus-cel-bun face o derogare în cazul meu, cu două condiții: să fumez sub vânt ca să nu sară jar pe punte sau în ochii coechipierilor și să nu arunc chiștoacele peste bord în  nicio situație.

– Să știi, Brad, noi nu aruncăm nimic în apă. Nici în port, nici în larg. Tot gunoiul se strânge în saci, pe care o să-i deșertăm în tomberoane la destinație. E doar o săptămână.

Grayhound la Camaret-sur-Mer, Franța. Foto de Peter Hunt.

Orice vas, ca dealtfel orice casă, are codul său de bune practici. Regulile de navigație și siguranță pe mare le-am învățat anul trecut, la școala de skipperi. Dar Grayhound, prin misiunea sa atipică și prin maniera la fel de atipică de a și-o îndeplini, mă va învăța lucruri noi sau îmi voi reaminti lecții uitate despre vânt, despre apă, despre oameni, despre traiul simplu și sustenabil. Corabia aceasta tânără și bătrână, svealtă și greoaie, aspră și ospitalieră, îmi va fi a doua școală de marinărie. O Academie Navală a bunului simț.

Seara atârnă câteva ceasuri bune peste bătrânul port. Aerul e rece și limpede, furtuna Katie s-a dus pe pustii, în larg marea încă își linge rănile. Mă cuibăresc în cușeta mea spartană, trag plapuma peste cap și, odată cu ea, câteva concluzii. Deci mâine încărcăm marfa, două tone și jumătate de bere organică, și pornim spre Franța. După calculele mele…aoleo, oi fi împins mânerul cum trebuie?

“Și astfel, în ultimul moment, celebrul jurnalist român Brad Florescu împiedică scufundarea corăbiei Grayhound.”

Mulțumiri.

La finalul episodului doi aș dori să mulțumesc următorilor:

– ție, pentru răbdarea de a citi până la capăt.
– companiei Unilever pentru că, din 2008 și până azi, a redus emisiile de CO2 și consumul de apă în procesul de producție cu 37%, respectiv cu 32%. Și pentru că nu se va opri aici. Mai multe despre asta găsești urmărind hashtag-ul #collectiveaction.
– concernului Air France/KLM pentru pionieratul în utilizarea combustibililor bio din surse sustenabile și pentru planul de a reduce emisiile de CO2 cu 20% până în 2020 față de 2011.

Foto: Brad Florescu. Echipament: Olympus OM-D E-M5 Mark II. 

(va urma)