Surat Thani, orașul pe care doar orbii nu îl văd

Într-un clasament al destinațiilor nedreptățite de ghidurile turistice, Surat Thani s-ar clasa lejer în primele 10 locuri.

Pentru Lonely Planet, orașul e doar un punct de tranzit spre mai bine promovatele Samui, Pha Ngan sau Hua Hin. O mare autogară, cu alte cuvinte. Nimic de văzut. Wikipedia, la rândul ei, descrie Surat Thani drept „a town with no tourist attractions”. Dacă oprești aici, pierzi vremea.

Inițial, nici eu nu am vrut să opresc, dar aveam de ridicat documentele Unirii și-n plus voiam să verific cu ochii mei cât de non-atractiv e orașul.

La o primă vedere, Lonely Planet, Wikipedia și alte surse care cântă același prohod, au dreptate. Mergând pe drumul principal, care străbate așezarea de la est la vest, Surat Thani ți se prezintă la toți parametrii nefericiți ai urbanismului asiatic: aglomerație, praf, haos și băzărism, cu prea mulți oameni și prea multe motorete care par a se revărsa către nicăieri.

Către lumea aceasta am pornit ieri dimineață, la ora 7, după numai 4 ore de somn (cine-a zis că travel writing-ul e un dream job de invitat să-și retragă cuvintele).

Râul Tapi

Dar, dacă te îndeamnă norocul și faci dreapta, descoperi un alt Surat Thani. Descoperi râul Tapi, coloana vertebrală și dătătorul de rost al acestui oraș. Faleza e liniștită, punctată ici și colo de mici terase care vând piept de rață, porc la grătar și supă de legume. Copiii dansează și se joacă pândiți atent de vânzătorii de sirop și dulciuri. Iar luminițele de pe celălalt mal, de pe insula Bangla și satul Nai Bang, promit o altă lume.

Am mers pe râu în sus și în jos, apropiindu-ne când de un mal, când de celălalt, rătăcindu-ne printre sutele de canale care-i dau lui Tapi înfățișarea unui arbore rămuros. Căsuțele pescarilor se înșirau una după alta, la distanță, umbrite de coroanele palmierilor, ornate cu flori și mici altare, prevăzute obligatoriu cu o barcă sau un vaporaș, după posibilități.

La nici jumătate de kilometru de Surat Thani, toată zarva, tot fărăderostul urban dispar, spălate de apa mieroasă și caldă a râului. Viața e curată și sinceră, de la zborul păsărilor la saluturile partenerilor de trafic fluvial. Dacă aș fi știut din timp că există un program de homestay pe Bangla, cu siguranță aș fi rămas aici o noapte. Sau mai multe. Sau de tot.

Dar n-am știut, deci va trebui să mă întorc la Surat Thani, orașul unde nu e nimic de văzut. Sper să vii cu mine.