Roz Avel în jurul Lumii (2). Dincolo de Capătul Pământului. Spania celților.

Prima Ria în care am legat parâmele la ponton, primul nostru contact cu lumea celților din sud a fost Viveiro. Un contact rugos, așa cum ne așteptam. De la Gijon am plecat în după-amiaza de 4 iulie domol, călare pe o adiere care ne atingea cu douăsprezece noduri. Planul era să ajungem direct în A Coruna.

Din travers, înainte de Cabo de Penas, exact când am dat colțul, vântul s-a făcut portant – aproape direct din pupa. Până la lăsarea serii cele 12 noduri crescuseră la 18-20. Jurnalul de bord spunea « cap compas 289°, cap GPS 300° », derivă pricinuită în parte de curentul alternativ generat de maree, în parte de hula sistemică din aceste părți ale lumii, care-ți îndeasă doi-metri de apă sub pupa la fiecare val.

Pe vremea aceea Heidi nu funcționa încă. La fel ca o grămadă de alte accesorii de pe Roz Avel. Am plecat, cum ziceam, pe fugă, spunându-ne că o sa mai finalizăm lucrurile pe parcurs. Nu mai suportam să o lungim în Estuarul La Vilaine. O lungiserăm deja timp de doi ani.

Flash back. Vineri, 05 Iulie 2013, 6h30.

Vânt 20 de noduri. Cap 289°. Vizibilitate medie, 2-5 mile, ceva mai putin sub averse. Velatura: doar vela mare, redusa la a doua banda. Genovezul rulat complet de la 4h30 dimineata. Hula 1,5 – 2m, din pupa.

Raymond, pilotul automat hidraulic, păstrează cu greu capul la alura prezentă, cu vânt din pupa și cu hula care ne destabilizează la fiecare val. Problema cu mașinăriile astea e că, la fiecare tur de bară, înghit o căciulă de amperi. Și noi avem amperii cam măsurați.

Aglaé se trezește să mă înlocuiască nițel în cockpit. Aș vrea să dorm o oră-două, că am început să văd vase de pescuit în jur deși nu-i țipenie de barcă nicăieri.

Când ajunge lângă mine, încotoșmănată în vesta de cart, cu mânuși groase în mâini și cizme în piciore, îi spun:

– Mă gândesc serios să ne oprim la Viveiro. E la patru, cinci ore de-aici, portul nu-i scump, e ușor de intrat în ria. Stăm o noapte la ponton, dormim și noi ca lumea, bateriile se încarcă și mâine pornim mai departe. Ce zici?

Trec curajos  sub tăcere faptul că bucata de coastă între Cabo Ortegal – un pic la sud de Viveiro – și Cabo Finisterre poartă numele îmbietor de Costa de la Morte (în gailicană, “de la Muerte” în spaniola castiliană; de parcă ar mai conta). Trec sub aceeași tăcere și întâmplarea că Navtex-ul a vomitat mai devreme un fax meteo care anunța vreme îngrozitoare în zona Finisterre…Argumente puse deoparte în caz că…

– OK, Căpitane, haidem la Viveiro.
– Bine, atunci poți să te întorci în cabină. Mi-a sărit somnul peste bord. Dar înainte, rogu-te, fă-mi o cafea.

O jumătate de oră mai târziu, cu un mug aburind în mână, fac viraj spre babord. Din 289° capul se duce între 180° și 200°. Plin sud. Vântul rămâne același, 20-22 de noduri și, imediat ce învârt timona spre stânga, Roz Avel bandează vertiginos la 20°. Zgomote de vase și tacâmuri prost aranjate îmi aduc aminte că navigația cu vele presupune, înainte de toate, o ordine riguroasă pe tot vasul. Ne îndreptăm în zdrăngănit de farfurii spre prima noastră ria galiciană.

Ploaia s-a întețit. Un vas de pescuit destul de masiv stă la capă, cu etrava în hulă. Oare așteaptă să trecem noi? O ține cont căpitanul că vasele cu vele au prioritate în fața celor cu motor ? Dar dacă n-o ține cont ?

Conform GPS-ului ar trebui să zărim deja coasta. Cum o arăta? Parcă acolo, în spatele desișului de burniță, se zăresc siluetele unor coline. Roz Avel progresează curajos, cu babordul în hulă. Din ceață răsar două umbre uriașe. Cargoboturi la ancoră. Intrarea în Ria de Viveiro se face printre ele.

Viveiro. Marea e aceeași pentru toți.

Pe cele două maluri ale golfului, pădure de pini și o mixtură de miresme cum n-am mai auzit din vara lui 2004, când am ajuns la două mile de coasta Corsicăi, pe la trei dimineața. Același amestec de fân proaspăt cosit, de rășină de pin și eucalipt. Bienvenidos en Galicia, Roz Avel.

Marina de Vivieiro e la două mile în amonte, după dig. Până acolo avem e parcurs un întreg aliniament de vase pescărești. Unul dintre ele stă la capă, cu etraval spre hulă, dis de dimineață. Pe cheu, instalații de încărcat-descărcat, lăzi frigorifice și mormane de năvoade. Noi navigăm de plăcere. Oamenii ăștia o fac ca meserie. Dar marea e aceeași pentru toți.

– Marina de Viveiro, marina de Viveiro, do you read me ? Over !
– I read you, Roz Avel.
– Am vrea să petrecem noaptea în port. Aveți loc pentru un vas de 13 metri ? Recepție.
– 13 metri nu-i problemă. Când intrați în port luați-o spre unul dintre primele pontoane pe stânga. Care vă e poziția acum ?
– Sunt în fața intrării. Fac cam 15 minute până la ponton. Recepție.
– Bine, o sa vă aștept acolo. Hasta luego.
– Marina Viveiro, aici Roz Avel.
– Da, Roz Avel.
– Puteți să-mi spuneți pe ce parte va veni pontonul ?
– Pontonul va fi…pontonul va fi la tribord.