Roz Avel în jurul Lumii (2). Dincolo de Capătul Pământului. Spania celților.

Ai auzit, Aglaé, pregătim parâmele și baloanele la tribord. A, ia stai un pic. Îl văd pe tip, am văzut la ce ponton vrea să ne pună. Cred că noțiunea lui de tribord e un pic diferită de-a noastră. Scuze, drago, trecem totul pe partea cealaltă. “On port”, cum zice englezul.

– Uite un Supermercado GADIS, la  cinci minute de birourile căpităniei. Hai să încercăm sortimentul ăsta de brânzeturi. Să vedem și noi, dacă tot am ajuns aici, cum e brânza gallego. Luăm și o sticlă de vin?
– Nu, mai bine o sticlă de cidru, răspunde armatoarea Aglaé. Din ăla efervescent, nu din ăla cu mere putrede care-ți place ție.

Ajunși îndărăt în careul bărcii punem masa. Desfacem pachetul și citim: “Platou de degustare cu brânzeturi franțuzești”.

– Ți-am zis că n-am ochelarii la mine.

În ciuda burniței câinești, Viveiro e în plină sărbătoare. Orașul vechi, cu un caracter arhitectural tipic galician, e plin de tarabe cu tot felul de specialități, de la herboristerie și ceaiuri artizanale la feronerie medievală. În piața centrală, chiar lângă primărie, trei sau patru terase invită trecătorii să ia loc în fața unei farfurii cu carne friptă.

O jumătate de porc se învârte pe un proțap imens. Suntem în plin târg renascentist, toată lumea poartă costume medievle. Înfulecăm versiunea gallego a hot-dog-ului, un cârnat roșu și picant înghesuit într-o chiflă lunguiață. Delicios. Și mai lasă-mă cu prostia aia de colesterol!

Pe drumul spre port, cârciumile populare sunt pline ochi. Unde-i criza despre care-am citit în ziare ? Orice gallego care se respectășade seara la terasă și ronțăie niște tapas. Sau se dedulcește la delicatesa locală pulpo o gallego, bucăți de carne de caracatiță într-un sos foarte parfumat, cu mult ustori, pătrunjel, bulion și ardei iute.

Ori la un blid cu creveți plus niște cartofi prăjiți într-un sos care le justifică supranumele de patatas bravas. Sau la bucățele de empanadas, plăcinte umplute cu ton, cu anșoave sau orice o avea bucătarul la îndemână. La final, un gallego stropește masa cu o Estrella Galicia sau cu un pahar de Albarinho. Cidrul ? Sidra ? Sunte pentru cheflii ăia de asturieni. Aici e Galicia, claro?

Celți fără rugby, fără bere neagră, dar cu pulpo o gallego, chipirinos a la plancha, Estrella Galicia și Albarinho de Rias Baixas, un vin alb excepțional. Notați, că nu se știe.

Fiordurile Spaniei.

Provincia Galicia, parte a Spaniei, e constituită din patru regiuni care gravitează în jurul capitalei provinciale, Santiago de Compostella. A Coruna, principalul port, înregistrează un trafic comercial și pescăresc printre primele în Europa (e numărul 1 pe continent ca volum de marfă în pescuitul oceanic). Provincia se întinde între Portugalia (la sud), Marea Cantabrică și Golful Gasconiei (la nord), Asturias și Oceanul Atlantic la vest.

Santiago de Compostella este unul dintre centrii spirituali ai lumii creștine, destinație de pelerinaj consacrată încă din Evul Mediu, sursa mondială și definitivă a expresiei “ați compostat biletul?”

Toată coasta galiciană e brăzdată de estuare (rias) supuse efectului mareelor. În timpul refluxului, râurile împing apa dulce spre ocean, iar la reflux oceanul răspunde umplând estuarele cu apă sărată.

Rezultat al eroziunii produse de maree, curenți, hulă și furtunile care lovesc dinspre Nord Vest, rias arată ca niște adevărate fiorduri în care munții granitici, nu mai înalți de 500 de metri, se aruncă direct în mare.

Liga Celtică.

În imaginația cititorului de Tolkien din Europa Centrală și de Est, lumea celtică reprezintă un tărâm bizar, semi-fictiv, populat de indivizi cu bască cu pampon roșu și fustă ecosez sub care nu-i mare lucru, care beau într-una litri de bere neagră, practică jocuri ciudate în care mingea nici măcar nu e rotundă și vorbesc, înafara unei engleze cu accent imposibil, niște idiomuri ciudate care nu seamănă cu nimic.

Adevărul este că există o Celtic League, asociație a ținuturilor populate de celți, care se prezintă ca o țesătură complexă de legături paralele și para-naționale între câteva regiuni din Europa extrem occidentală, țesătură în care se pot prinde un număr limitat de membri.

Oficial, țările celtice sunt Irlanda (Eire, inclusiv Ulster), Scoția (alba), Țara Galilor (Wales), Cornwall, Isle of Man și Bretagne. Limbile celtice consacrate sunt Irish (gaelic irlandez), Scottish (gaelic scoțian), Welsh (limba velșă, galeza), Cornick (Cornwall), Mannic sau Mannish (din Isle of Man), Brezhoneg, bretona (înrudită cu Welsh și Cornick). Un singur ținut galic nu are ca limbă oficială engleza și nu oferă cetățenilor săi dreptul de a-și practica, studia și dezvolta limba în școlile publice: Bretagne.

Limbile celtice își duc în continuare traiul, fiecare în țara ei, cu mai mult sau mai puțin succes. În mod bizar Irlanda, oficial țară bilingvă, reușește cu mare greutate să-și conserve patrimoniul lingvistic pe când în Bretagne, unde brezhoneg supraviețuiește exclusiv datorită rețelei de școli Diwan, cu învățământ integral în bretonă, limba câștigă încet-încet teren

Pe lângă cele șase “țări” admise oficial în Celtic League există o a șaptea, unanim considerată a fi celtică, deși limba sa regională nu mai poartă nicio urmă din celta vorbită acum două mii de ani. E vorba despre Galicia și al său idiom, limba Galego, apropiată portughezei, suprinzător de apropiată dacă vii ajungi aici după o vizită mai lungă prin restul Spaniei.

Pe panourile care indică plaja nu mai scrie Playa, ci Praza. Numele orașului La Coruna (în castiliană) devine A Coruna. Galego este consierată limba oficială a provinciei, iar administrația are posibilitatea legală de a opera în castiliană, în galego sau în amandouă. Dacă politic provincia ține de Spania, în celelalte privințe – origine istorică, afinități culturale, apartenență etnică – Galicia face parte integrantă din lumea celtică.

Oamenii au un temperament diferit de cel al asturienilor sau andaluzilor, iar privilegiul de a-și folosi liber limba, precum și alte privilegii comerciale, fiscale, religioase și culturale decupează întrucâtva Galicia de pe coasta Spaniei și o împing o idee mai sus, spre nordul Atlanticulul, lângă surorile ei de sânge.

(Va urma.  Fotografii și desene de Florin Drăghici. Acuarelele lui Florin pot fi vizualizate și cumpărate aici)