. Genni Gori. Omul care a dat o viaţă pentru o plajă.)
Rimini, Italia. Anul 1991, ora 9 seara
Un tânăr blond se plimbă pe plaja oraşului natal, aşa cum face în fiecare seară de când a învăţat să meargă. Mâna stângă numără firele de nisip. Mâna dreaptă ţine o ţigară aprinsă. Blondul expiră fumul şi inspiră marea. Se întinde pe plajă şi tace din toate puterile. În spatele lui, nişte paşi apăsaţi îi strivesc liniştea. Un jandarm.
– Tinere, ce faci aici la ora asta?
– Nimic. Mă uit la mare.
– Nu ştii că nu e voie?
– De când?
– De azi. Vezi semnul? “Accesul pe plajă interzis după ora douăzeci.” Sau nu ştii să citeşti?
Blondul se ridică, se scutură de nisip, îşi cere scuze şi pleacă acasă. Cu fruntea în pământ, scuipă ţigara într-un coş de gunoi şi icneşte: “Basta!”
Chaloklum, Koh Phangan, Thailanda. Anul 2011, duminică seara
Pe străduţa îngustă care dă spre plajă nu mai ai loc să parchezi o bicicletă. O mare de papuci şi sandale se întinde în prag. În Thailanda nu se intră încălţat nicăieri, cu atât mai puţin acolo unde oamenii mănâncă.
Clienţii care n-au mai prins loc la una dintre cele 8 mese de pe plajă ocupă terasele din stânga şi din dreapta pizzeriei. Deal-ul e simplu: dacă bei de la noi, poţi să mănânci de la italian. Câştigă toată lumea.
Chiar lângă uşă, bucătarul învârte pe degete aluatul proaspăt, îl presară cu brânzeturi, roşii, vinete, salam, capere, anşoave şi-l zvârle în micul cuptor care poate coace doar 3 pizza odată. E echipat ca un Ismail din “Toate pânzele sus!”. Picioare goale, pantaloni albi de doc, tricou marinăresc şi bonetă. Două asiatice negricioase gravitează în jurul lui, aducând comenzile şi preluând pizzele deja coapte. Ospătăriţele îi vorbesc într-o italiană cu accent thailandez. Bărbatul le răspunde într-o thailandeză cu accent italian.
E Genni Gori, poreclit Boscow, Signor, Mister şi Khun, patron al “Casa Famiglia Caffe della Moca”, autor al celei mai bune pizza din lume, toboşar priceput, chitarist începător, soţ devotat şi tată a două fete, plecat de acasă acum 20 de ani în căutarea unei plaje pe care să aibă voie şi după ora opt.
Chaloklum, Koh Phangan, Thailanda. Luni dimineaţa
Muncind l-am lăsat, muncind îl găsim. De fapt, Genni munceşte şi când nu munceşte. Azi-noapte a închis la ora unu, pe urmă s-a apucat să prepare aluatul pentru a doua zi, cel mai probabil s-a culcat pe la trei. Acum e 11 dimineaţa şi Genni meştereşte o lasagna. Pune cafeaua la făcut şi ne invită să şedem pe lada de bere.
– Prego, luaţi loc. E cel mai bun loc din tot restaurantul. Rezervat doar pentru prieteni.
Elena face ultimele setări la aparatul foto, eu pornesc reportofonul şi încep un carnet nou de notiţe, pe care povestea lui Genni urmează să-l umple până la jumătate. Chiar şi aici, în satul de pescari aflat la mii de kilometri de Europa, nu-i poţi cere unui italian să vorbească puţin.
Italia
Ai plecat din Italia doar pentru că nu mai aveai voie pe plajă noaptea?
Italia e cea mai frumoasă ţară din lume. Asta n-o spun eu, o spun toate milioanele de turişti care ne vizitează an de an. Avem de toate: munţi, mare, istorie, cultură, tot ce vrei. Nu poţi să îţi imaginezi cât de mult iubesc eu Italia. Nu ţara e problema. Sistemul e problema.
Ştiu că o să-ţi pară o prostie că am ales să plec din cauza fazei cu plaja. Dar trebuie să înţelegi un lucru: oamenii din Rimini sunt oameni ai mării. Depindem de mare. Toată viaţa noastră are loc pe malul mării, pe plajă. Acolo ne plimbăm, acolo stăm de vorbă, jucăm fotbal, acolo ne ducem iubitele sau soţiile, acolo mergem cu copiii. Noaptea nu ai voie. Ziua trebuie să plăteşti 25 de euro pe un şezlong şi două umbreluţe, că nu ţi se permite să vii cu ale tale de acasă. De ce? Pentru că am intrat în UE şi, cică, ne-am civilizat? Civilizaţie înseamnă să-i iei unui copil al mării dreptul la plajă? Atunci nu, merci, prefer să plec în altă parte, unde să pot să mă plimb pe plajă fără să dau socoteală nimănui. Fiecare om trebuie să aibă dreptul la plajă.
Înainte, aveam serile noastre dansante, Bandiera Gialla. Veneau familii întregi, cu bătrâni, cu copii, se cânta şi se dansa până la 10 seara, muzică de-a noastră tradiţională. Acum avem discoteci, sute de discoteci, 25 de euro intrarea, 10 euro o băutură, nu poţi să mergi cu familia acolo. Nici să stai de vorbă cu un vecin sau un prieten nu poţi, e prea multă gălăgie. S-a terminat şi cu Bandiera Gialla.
Când eram puşti mă plimbam prin toată Italia, împreună cu amicii. Nu aveam bani, mergeam cu ocazia, cu naşul, campam unde voiam, umblam pe unde voiam. Ce ţară frumoasă era Italia pe-atunci! Aveai voie să faci orice. Acum nu mai voie nimic. Italia de azi copiază sistemul american, care e evident cel mai greşit sistem din lume. Eu nu vreau să trăiesc şi nici să-mi cresc copiii într-un sistem ca ăsta.
Comentarii - 35 Comentarii
Lasă un comentariu
Este absolut superb…Fascinant!
Imi amintesc si acum cand am venit in ko phangan si ne-a facut Bradut introducerea pe insula, iar primul restaurant recomandat a fost pizzeria asta. noi am facut ochii mari, adica suntem in thailanda si sa mancam de la italian?! dupa 7 zile de mancare thai, cine incerca cu disperare sa rezerve o masa, indiferent de ora, la restaurantul italian? 🙂
excelenta pizza, iar privelistea de pe terasa perfecta pt o cina romantica 🙂
prima oara am ajuns pe la 5, inainte de ora de deschidere, si am crezut ca trebuie sa revenim, dar Genni ne-a umplut 2 pahare cu vin rosu si ne-a oferit o masa pe terasa de unde am privit apusul, in asteptarea momentului culinar. n-a stat prea mult la discutii cu noi ca trebuia sa pregateasca aluatul de pizza, dar emana exact atitudinea care se citeste din articol…
hai ca m-a luat valul la scris 🙂
“De 9 ani şi jumătate suntem aici, în acelaşi loc. Sigur, aş putea să mă extind, să cumpăr un cuptor mai mare, să servesc de 10 ori mai mulţi clienţi. Dar ştii ce? Nu vreau. Trebuie să laşi loc să trăiască toată lumea. Şi restaurantul de vis-a-vis, şi cele de lângă tine. Eu deschid abia la 6 seara. Dacă vrei mic dejun sau prânz, te duci la vecini. Dacă vrei fructe de mare sau peşte la grătar, te duci la vecini. Mie mi-e suficient cât câştig şi voi rămâne la nivelul ăsta, la care muncesc din bucurie, nu din lăcomie.”
Citatul asta trebuia sa il scrii cu bold. Frumoasa poveste.
Anul oamenilor… Acum inteleg si mai bine.
Deci in Chaloklum s-au dus oamenii cand s-au dus.
Ferice de voi!
Minunata poveste.
pur și simplu.
Un om care mi-a mers drept la inima!
Adunand povesti despre italienii stabiliti aici in Mexic, la malul marii, gasesc povestirea aceasta absolut fermecatoare! Si da, Bogdan are dreptate, fragmentul acela e definitoriu! Cu toate ca italienii nu prea stiu ei sa priveasca inspre viitor, Genni, poate si datorita unui trai printre orientali, STIE.
Berlusconi priveste, el, spre viitor. Al lui. Cu banii altora. Fiara aia are culcus pregatit, si face rusine natiei lui. Cei care mai au umanitate se duc pe unde pot, ori fizic, ori cu sufletul. Dar bine, acum, exista oameni si oameni…
Cat priveste legea plajelor, e drept ca n-ai voie, teoretic, dupa 20h30, dar si daca-i un politist poti sa-i dai un cap in gura. M-am plimbat noaptea pe plajele franceze, am si dormit pe, plaja, am si facut foc, am si mancat, am si baut, si nu m-a intrebat nimeni de sanatate altii decat cei cu care eram. E drept ca odata s-a coborat primarul (zicea el ca este) unei comune unde era situata plaja respectiva sa urle la noi si sa ne ceara buletinele (unii nebuni le-au dat !) – dar asta demonstreaza cat de apropiati de poporul alegator sunt alesii acestuia din urma.
Omul nu va fi avut noroc cu politaiul – era poate dintre cei zelosi. Dar in foarte multe cazuri esti infinit mai bine in alta parte decat in dobitocia de acasa.
Am mai invatat ceva. Am mai trait o emotie.
Pai ce sa mai zic..multumesc.
Civis, imi pare rau ca deturnam discutia la taica Silvio,cand povestea de mai sus e cu final linistit, dar sa stii ca spre trecut priveste B., la cate operatii estetice isi face:) Eu cred ca povestea cu politaiul a fost picatura care i-a umplut paharul: in Italia domneste o gerontocratie cum rar am mai vazut si atunci unde sa fie loc pentru el, in Sardinia, colt cu vila premierului italian?
pana cand si acolo? :(…Romania acum 10 -15 ani-Romania azi…Europa de Vest acum 30-40 de ani-cea de azi…
wow, super articol..
marele meu vis este sa ajung si eu sa traiesc acolo, sa muncesc vreo 10 ani prin europa, ca sa strang niste banuti.. si apoi sa ma mut de tot .. abia astept, deja ma vad cum stau pe plaja si privesc apusul 🙂
Acest site e asa educativ . Pe langa obiective turistice iti ofera si lectii de viata.
…si eu am crezut ca au murit aproape toti visatorii… exceptionala lectie de viata si nu numai… un adevarat blog
O poveste foarte frumoasa! Imi pare bine ca am descoperit acest site excelent.
si eu ma bucur ca l-ai descoperit 🙂 multumesc.
Astazi ti-am descoperit site-ul datorita Oliviei Steer. Este minunat. Nu ma pot opri din citit; descopar povesti si locuri frumoase, pe gustul meu. Felicitari! Stiu deja cum vor fi viitoarele vacante.
Da…! Eram convinsa ca oamenii frumosi exista…si am si simtit ca au cam plecat de pe meleagurile noastre spre lumi mai bune! Ma bucur mult ca v-am gasit…si sper in curind sa ma alatur voua daca ma primiti…..!
Admir pe oricine care viaţa de la capăt în altă parte a lumii, ştiu că nu uşor deloc. Dar am o problemă cu motivarea plecării – dacă exista aşa o restricţie cu mers pe plajă noaptea, sunt sigură că putea protesta oficial sau găsi alt loc în Italia unde să fie liber să fie pe plajă la orice oră. Nu cred că a plecat din Italia doar că nu i s-a dat voie pe o plajă, mai e şi altceva.
“Trebuie să laşi loc să trăiască toată lumea.” 🙂
dragilor, va admir, va urmaresc din cand in cand. ma enervez, va invidiez, ma bucur pentru voi si pentru cei care va citesc. de la voi oamenii pot afla ca se poate si altfel. ca de cele mai multe ori este o chestiune de alegere. va pup si va astept si pe la mine.
Articolul semnaleaza ceva alarmant, si Romania clar nu invata din asta.\ Plec uneori turist si pe cate 4 luni, dar niciodata in Vest in ultimii 10 ani, lipsa libertatii e de-a dreptul insuportabila inca de la granita dintre Montenegro si Croatia pana in Portugalia fara portofel nu prea ai ce sa cauti nici macar in mijlocul naturii. Turist inseamna strain ce trebuie jupuit, apoi facut sa inteleaga dupa ce i se termina finantele ca trebuie cat mai repede sa dispara.
Romania o ia si ea pe drumul asta, traditiile dispar dezamagitor, libertatile tot mai restranse, chiar si daca nu lasi gunoi nicaieri, ori faci zgomot, nu mai ai voie sa pui un cort in locuri unde altadata era ok, si asa mai departe. Ne industrializam si noi. Tot mai multe locuri unde ti se spune ce anume ai de facut si cum trebuie sa te dostrezi ori sa te simti bine….hm…Thailanda se indreapta si ea intr-acolo.
Eu cred ca exagereaza. Am batut toata Italia si am stat noaptea pe plajele lor fara sa ma deranjeze nimeni. Daca a vrut sa stea pe o plaja care ziua e aglomerata e posibil ca paznicul sa nu-l fi lasat ca o masura de siguranta. De obicei in zori plaja e luata la batut de utilajele care curata nisipul, au fost cazuri in care astfel de utilaje au lovit diversi adormiti si nu le-a fost bine nici adormitilor si nici administratorilor de plaja.
@Andreas: mai mult ca sigur utilajele.
Desi traim o “democratie” avem din ce in ce mai putine libertati … pana si simplul stat pe plaja nu mai e ce a fost … acum in loc sa te bucuri de nisip si apa vezi sezlonguri si plaje private
[…] This post was mentioned on Twitter by Tedoo.ro, blogdvilasantar. blogdvilasantar said: Omul care a dat o viaţă pentru o plajă | Tedoo http://bit.ly/i2h7HC […]
[…] în fiecare miercuri seara, la Omega Bar, din plăcere, fără bani. Dacă sunt chiar buni, le face Genni cinste cu o bere. Share […]
[…] au crescut valurile care, împinse de vântul turbat, mătură toată coasta. La Lost Dog şi la pizzeria lui Genni sacii cu nisip abia dacă reuşesc să oprească […]
[…] a şters paşii, pisicile au lins mângâierile de pe blana lor, Ben, Genni, George au şi uitat chipurile […]
[…] Saga lui Genni Gori, bucătarul italian de pe Koh Pha Ngan: Omul care a dat o viață pentru o plajă. (în seria Duși […]
[…] buni. Şi că e important să nu ne pierdem niciodată legătura cu pământul.” Omul care a dat o viaţă pentru o plajă sau Toate au timpul lor, pot fi doar nişte titluri ale unor poveşti. Sau pot fi vieţi trăite. […]
[…] s-ajung jurnalist, nu-i de mine, dar mi-ar plăcea atât de mult să fiu capabilă să fac genul ăsta de interviuri, cu întrebări simple și de bun-simț, neîntortochete, cu răspunsuri fără dublu înțeles, cu […]
[…] satul de pescari și expați unde am viețuit, lucrurile sunt neschimbate. Restaurantul lui Genni servește în continuare cea mai bună pizza și cea mai bună lasagna din lume. E lucru atestat de […]
[…] a şters paşii, pisicile au lins mângâierile de pe blana lor, Ben, Genni, George au şi uitat chipurile […]
[…] Gori, riminezul care coace pizza și paste pe insula Phangan după rețetele iubitei sale mame. Povestea lui am spus-o acum 7 ani, dar și după atâta vreme, ori de câte ori ne reîntâlnim, îl regăsesc pe Genni așa cum l-am […]