. Genni Gori. Omul care a dat o viaţă pentru o plajă.)
Afacerea
Pot să te întreb cu câţi bani ai venit?
Cu 10 milioane de lire care, pe vremea aia, însemnau vreo 4.000 de euro. Bine, şi Thailanda era mai ieftină. Am pornit afacerea cu trei mese şi două camere pentru oaspeţi. Pheet gătea mâncare thailandeză, eu o ajutam cum puteam, că nu aveam permis de muncă.
Şi cum v-a mers?
Pe 19 noiembrie 2000 semnam actele de închiriere. De Crăciun aveam 25 de prieteni italieni în vizită. Veniseră să mă vadă. Eram cu toţii pe terasă, bătea un vânt de abia te ţineai pe picioare, şi noi luam masa de Crăciun împreună pe ţărmul Golfului Thailandei. Îţi dai seama cum m-am simţit. Prietenii mei au fost şi primii mei clienţi. M-au ajutat să pornesc cu dreptul. După şase luni, am decis că e mai bine să trecem de la specific local la bucătărie italiană. Mi-am luat permis de muncă, am deschis caietul cu reţete de la mama şi, de atunci şi până azi, gătesc pizza, paste, lasagna, tiramisu, panna cotta.
Stai un pic, că nu pricep. Primul tău restaurant e şi actualul tău restaurant? Nu te-ai mutat? Nu te-ai extins?
Am desfinţat doar cele două camere de oaspeţi, pe care le-am transformat în bucătărie. De 9 ani şi jumătate suntem aici, în acelaşi loc. Sigur, aş putea să mă extind, să cumpăr un cuptor mai mare, să servesc de 10 ori mai mulţi clienţi. Dar ştii ce? Nu vreau. Trebuie să laşi loc să trăiască toată lumea. Şi restaurantul de vis-a-vis, şi cele de lângă tine. Eu deschid abia la 6 seara. Dacă vrei mic dejun sau prânz, te duci la vecini. Dacă vrei fructe de mare sau peşte la grătar, te duci la vecini. Mie mi-e suficient cât câştig şi voi rămâne la nivelul ăsta, la care muncesc din bucurie, nu din lăcomie.
Să înţeleg că nu prea ai duşmani
Nu. Şi niciodată în 9 ani nu am avut vreo problemă. Am făcut totul, absolut totul, conform legilor, nu am călcat pe nimeni pe cap sau pe coadă, mi-am văzut de treaba mea şi nu am avut nici cea mai mică problemă cu nimeni.
Genni, din povestea ta lucrurile par simple. E vreun secret? Vreo cale anume de urmat?
Aş fi trufaş să spun că deţin vreun secret. Eu m-am ghidat mereu după ce am învăţat de acasă: dacă ştii să faci un lucru, fă-l cât de bine poţi şi răsplata va veni.
Familia
Zi-mi de fete
Non Nu are 11 ani, e fata lui Pheet din prima căsătorie, dar pentru mine e copilul meu. Învaţă la Surat Thani, la Colegiul Catolic. Vine acasă două zile la două săptămâni. Sincer să-ţi zic, n-am fost de acord cu Pheet s-o trimitem aşa departe. Şcoala e bună, e utilă, dar cele mai importante lucruri le înveţi acasă, în familie. După colegiu o să plece la Bangkok, o să facă facultatea şi mă tem că n-o să ne mai recunoască.
Şi cea mică?
Nata Li are 7 ani. Ştie deja să gătească italieneşte. Nu mă apuc de piadina până n-o chem şi pe ea. Nata Li şi fetele vecinului de la dive shop au un plan secret, dar pe care eu îl ştiu. Şi-au propus să preia ele restaurantul, să mă zboare din bucătărie şi să mă trimită la pescuit. Sper din tot sufletul să aibă suficientă pasiune şi ambiţie încât să le reuşească planul ăsta. Că mă tot invită cumnatu-meu să merg la peşte cu el şi niciodată nu am timp.
Chaloklum
Cum e satul de azi faţă de cel pe care l-ai găsit acum nouă ani?
În ediţiile vechi ale Lonely Planet scria aşa: “Chaloklum este un loc neinteresant, lipsit de atracţii turistice”. Oamenii care nu voiau „atracţii turistice” fugeau încoace. În Chaloklam au venit mereu oameni foarte interesanţi, cu care am avut ce vorbi şi de la care am avut ce învăţa. Aşa fost mereu, de când sunt eu aici, până anul trecut.
Ce s-a întâmplat?
A apărut o nouă ediţie Lonely Planet!, care zicea că Chaloklum e frumos şi că la pizzeria mea se mănâncă bine. De-atunci au început să apară alt soi de oameni, de-ăştia care aleargă să bifeze, să le încerce şi să le vadă pe toate în trei zile, chiar dacă nu ştiu ce caută.
De pildă, într-o seară, mă cheamă un client la masa lui, supărat tare. Zic “ce problemă aveţi?”. Zice “Pizza dumitale nu e bună.” “De ce nu e bună?” “Nu seamănă cu cea de la Pizza Hut. Ar trebui să faceţi rost de reţetă”. Am crezut că glumeşte, dar omul vorbea serios. Sau mai sunt clienţi care nu înţeleg diferenţa dintre un restaurant de familie, unde totul e făcut în casă de mâna unui om, şi un restaurant unde se găteşte pe bandă rulantă. Eu nu pot să fac o pizza în 3 minute, că mi-aş bate joc de client. Vrei mâncare ca la mama acasă? Atunci aşteaptă, că mama nu e fast food.
Ce-o să faci când vei avea tot mai mulţi clienţi de genul ăsta?
Dacă nu faci lucrurile cu bucurie, n-are rost să le mai faci. O să-mi iau familia şi o să plecăm în alt loc, unde bucuria încă există.
Chaloklum, Koh Phangan, Thailanda. Luni seara
Doar şase perechi de papuci mai aşteaptă în pragul „Cafe della Moca”. Clienţii grăbiţi au terminat de mâncat şi s-au dus spre alte atracţii. Pe terasă, o mână de muşterii fideli, consăteni cu pielea albă, deapănă eternele amintiri despre cum era Chaloklum-ul odată. Genni stinge cuptorul, agaţă şorţul în cuiul de lângă uşă, îşi desface o sticlă de Singha rece şi se trânteşte lângă noi, cu faţa la mare.
– Vedeţi? E 11 noaptea şi pot să stau pe plajă.
Comentarii - 35 Comentarii
Lasă un comentariu
Este absolut superb…Fascinant!
Imi amintesc si acum cand am venit in ko phangan si ne-a facut Bradut introducerea pe insula, iar primul restaurant recomandat a fost pizzeria asta. noi am facut ochii mari, adica suntem in thailanda si sa mancam de la italian?! dupa 7 zile de mancare thai, cine incerca cu disperare sa rezerve o masa, indiferent de ora, la restaurantul italian? 🙂
excelenta pizza, iar privelistea de pe terasa perfecta pt o cina romantica 🙂
prima oara am ajuns pe la 5, inainte de ora de deschidere, si am crezut ca trebuie sa revenim, dar Genni ne-a umplut 2 pahare cu vin rosu si ne-a oferit o masa pe terasa de unde am privit apusul, in asteptarea momentului culinar. n-a stat prea mult la discutii cu noi ca trebuia sa pregateasca aluatul de pizza, dar emana exact atitudinea care se citeste din articol…
hai ca m-a luat valul la scris 🙂
“De 9 ani şi jumătate suntem aici, în acelaşi loc. Sigur, aş putea să mă extind, să cumpăr un cuptor mai mare, să servesc de 10 ori mai mulţi clienţi. Dar ştii ce? Nu vreau. Trebuie să laşi loc să trăiască toată lumea. Şi restaurantul de vis-a-vis, şi cele de lângă tine. Eu deschid abia la 6 seara. Dacă vrei mic dejun sau prânz, te duci la vecini. Dacă vrei fructe de mare sau peşte la grătar, te duci la vecini. Mie mi-e suficient cât câştig şi voi rămâne la nivelul ăsta, la care muncesc din bucurie, nu din lăcomie.”
Citatul asta trebuia sa il scrii cu bold. Frumoasa poveste.
Anul oamenilor… Acum inteleg si mai bine.
Deci in Chaloklum s-au dus oamenii cand s-au dus.
Ferice de voi!
Minunata poveste.
pur și simplu.
Un om care mi-a mers drept la inima!
Adunand povesti despre italienii stabiliti aici in Mexic, la malul marii, gasesc povestirea aceasta absolut fermecatoare! Si da, Bogdan are dreptate, fragmentul acela e definitoriu! Cu toate ca italienii nu prea stiu ei sa priveasca inspre viitor, Genni, poate si datorita unui trai printre orientali, STIE.
Berlusconi priveste, el, spre viitor. Al lui. Cu banii altora. Fiara aia are culcus pregatit, si face rusine natiei lui. Cei care mai au umanitate se duc pe unde pot, ori fizic, ori cu sufletul. Dar bine, acum, exista oameni si oameni…
Cat priveste legea plajelor, e drept ca n-ai voie, teoretic, dupa 20h30, dar si daca-i un politist poti sa-i dai un cap in gura. M-am plimbat noaptea pe plajele franceze, am si dormit pe, plaja, am si facut foc, am si mancat, am si baut, si nu m-a intrebat nimeni de sanatate altii decat cei cu care eram. E drept ca odata s-a coborat primarul (zicea el ca este) unei comune unde era situata plaja respectiva sa urle la noi si sa ne ceara buletinele (unii nebuni le-au dat !) – dar asta demonstreaza cat de apropiati de poporul alegator sunt alesii acestuia din urma.
Omul nu va fi avut noroc cu politaiul – era poate dintre cei zelosi. Dar in foarte multe cazuri esti infinit mai bine in alta parte decat in dobitocia de acasa.
Am mai invatat ceva. Am mai trait o emotie.
Pai ce sa mai zic..multumesc.
Civis, imi pare rau ca deturnam discutia la taica Silvio,cand povestea de mai sus e cu final linistit, dar sa stii ca spre trecut priveste B., la cate operatii estetice isi face:) Eu cred ca povestea cu politaiul a fost picatura care i-a umplut paharul: in Italia domneste o gerontocratie cum rar am mai vazut si atunci unde sa fie loc pentru el, in Sardinia, colt cu vila premierului italian?
pana cand si acolo? :(…Romania acum 10 -15 ani-Romania azi…Europa de Vest acum 30-40 de ani-cea de azi…
wow, super articol..
marele meu vis este sa ajung si eu sa traiesc acolo, sa muncesc vreo 10 ani prin europa, ca sa strang niste banuti.. si apoi sa ma mut de tot .. abia astept, deja ma vad cum stau pe plaja si privesc apusul 🙂
Acest site e asa educativ . Pe langa obiective turistice iti ofera si lectii de viata.
…si eu am crezut ca au murit aproape toti visatorii… exceptionala lectie de viata si nu numai… un adevarat blog
O poveste foarte frumoasa! Imi pare bine ca am descoperit acest site excelent.
si eu ma bucur ca l-ai descoperit 🙂 multumesc.
Astazi ti-am descoperit site-ul datorita Oliviei Steer. Este minunat. Nu ma pot opri din citit; descopar povesti si locuri frumoase, pe gustul meu. Felicitari! Stiu deja cum vor fi viitoarele vacante.
Da…! Eram convinsa ca oamenii frumosi exista…si am si simtit ca au cam plecat de pe meleagurile noastre spre lumi mai bune! Ma bucur mult ca v-am gasit…si sper in curind sa ma alatur voua daca ma primiti…..!
Admir pe oricine care viaţa de la capăt în altă parte a lumii, ştiu că nu uşor deloc. Dar am o problemă cu motivarea plecării – dacă exista aşa o restricţie cu mers pe plajă noaptea, sunt sigură că putea protesta oficial sau găsi alt loc în Italia unde să fie liber să fie pe plajă la orice oră. Nu cred că a plecat din Italia doar că nu i s-a dat voie pe o plajă, mai e şi altceva.
“Trebuie să laşi loc să trăiască toată lumea.” 🙂
dragilor, va admir, va urmaresc din cand in cand. ma enervez, va invidiez, ma bucur pentru voi si pentru cei care va citesc. de la voi oamenii pot afla ca se poate si altfel. ca de cele mai multe ori este o chestiune de alegere. va pup si va astept si pe la mine.
Articolul semnaleaza ceva alarmant, si Romania clar nu invata din asta.\ Plec uneori turist si pe cate 4 luni, dar niciodata in Vest in ultimii 10 ani, lipsa libertatii e de-a dreptul insuportabila inca de la granita dintre Montenegro si Croatia pana in Portugalia fara portofel nu prea ai ce sa cauti nici macar in mijlocul naturii. Turist inseamna strain ce trebuie jupuit, apoi facut sa inteleaga dupa ce i se termina finantele ca trebuie cat mai repede sa dispara.
Romania o ia si ea pe drumul asta, traditiile dispar dezamagitor, libertatile tot mai restranse, chiar si daca nu lasi gunoi nicaieri, ori faci zgomot, nu mai ai voie sa pui un cort in locuri unde altadata era ok, si asa mai departe. Ne industrializam si noi. Tot mai multe locuri unde ti se spune ce anume ai de facut si cum trebuie sa te dostrezi ori sa te simti bine….hm…Thailanda se indreapta si ea intr-acolo.
Eu cred ca exagereaza. Am batut toata Italia si am stat noaptea pe plajele lor fara sa ma deranjeze nimeni. Daca a vrut sa stea pe o plaja care ziua e aglomerata e posibil ca paznicul sa nu-l fi lasat ca o masura de siguranta. De obicei in zori plaja e luata la batut de utilajele care curata nisipul, au fost cazuri in care astfel de utilaje au lovit diversi adormiti si nu le-a fost bine nici adormitilor si nici administratorilor de plaja.
@Andreas: mai mult ca sigur utilajele.
Desi traim o “democratie” avem din ce in ce mai putine libertati … pana si simplul stat pe plaja nu mai e ce a fost … acum in loc sa te bucuri de nisip si apa vezi sezlonguri si plaje private
[…] This post was mentioned on Twitter by Tedoo.ro, blogdvilasantar. blogdvilasantar said: Omul care a dat o viaţă pentru o plajă | Tedoo http://bit.ly/i2h7HC […]
[…] în fiecare miercuri seara, la Omega Bar, din plăcere, fără bani. Dacă sunt chiar buni, le face Genni cinste cu o bere. Share […]
[…] au crescut valurile care, împinse de vântul turbat, mătură toată coasta. La Lost Dog şi la pizzeria lui Genni sacii cu nisip abia dacă reuşesc să oprească […]
[…] a şters paşii, pisicile au lins mângâierile de pe blana lor, Ben, Genni, George au şi uitat chipurile […]
[…] Saga lui Genni Gori, bucătarul italian de pe Koh Pha Ngan: Omul care a dat o viață pentru o plajă. (în seria Duși […]
[…] buni. Şi că e important să nu ne pierdem niciodată legătura cu pământul.” Omul care a dat o viaţă pentru o plajă sau Toate au timpul lor, pot fi doar nişte titluri ale unor poveşti. Sau pot fi vieţi trăite. […]
[…] s-ajung jurnalist, nu-i de mine, dar mi-ar plăcea atât de mult să fiu capabilă să fac genul ăsta de interviuri, cu întrebări simple și de bun-simț, neîntortochete, cu răspunsuri fără dublu înțeles, cu […]
[…] satul de pescari și expați unde am viețuit, lucrurile sunt neschimbate. Restaurantul lui Genni servește în continuare cea mai bună pizza și cea mai bună lasagna din lume. E lucru atestat de […]
[…] a şters paşii, pisicile au lins mângâierile de pe blana lor, Ben, Genni, George au şi uitat chipurile […]
[…] Gori, riminezul care coace pizza și paste pe insula Phangan după rețetele iubitei sale mame. Povestea lui am spus-o acum 7 ani, dar și după atâta vreme, ori de câte ori ne reîntâlnim, îl regăsesc pe Genni așa cum l-am […]