Satun. How bizarre!

Deschide gura ca și cum ai spune “O” și spune “U”. Sătooon. Așa se pronunță numele celui mai ciudățel oraș thailandez în care mi-a fost dat să stau. Aș fi tentat să-i zic “misterios”, dar nu vreau să-mi las ignoranța să pună etichete.

Primul lucru ciudat despre Satun este definiția pe care localnicii o dau conceptului de “behind”. Rose Inn, unde-mi aranjase T.A.T.-ul să stau, nu avea adresă nicăieri pe internet. Toate referințele îl plasau “behind the City Hall”. După ce-am orbecăit o oră prin tot orașul – dealtfel mic – am oprit la o cafenea să cer directive.

“You go behind, to the main road, behind the hospital you turn right, then behind the police you go left, then you get to the City Hall. Rose Inn is behind.”

După logica satuneză, și Craiova e behind the City Hall, la doar 8000 de kilometri. Mai mult la intuiție decât ținând cont de instrucțiuni, am găsit hanul, dar City Hall-ul nici acum nu știu unde e. Şi l-am căutat din ambiție două zile. Îți zic ca la fratele meu, ăștia din Satun nu au primărie. Au doar behindul primăriei.

Paranteză: Rose Inn e un bungallow resort drăgălaș la marginea orașului. Pentru 500 THB primești o căsuță mare și curată într-o zonă liniștită, la 50 de metri de râu și de stâncile spectaculoase sculptate în calcar de măiastra natură. Apă caldă, duș și baie în cameră, pat spațios, minibar, internet pe bani.

Obiectivele turistice din Satun

Sunt trei, mari și late. Casa Spiritelor, clădirile vechi de pe Wanicha Road și Muzeul Local. Totul e să le găsești. Nu te lua după semne, nu duc nicăieri. Nu te lua nici după sfaturile localnicilor, că intri iar în vertijul lui behind. Eu am găsit două din trei (muzeul trebuie să fie plasat în aceeași dimensiune inaccesibilă ca și primăria). Permiteți să raportez.

Casa Spiritelor

La ce te gândești când auzi asta? Te gândești la o casă cu spirite, nu? Ăsta e gândul care – pardon – m-a bântuit și pe mine. Mamă, ce-o fi acolo, ce fantome, ce chestii, deja mi se furnica pielea. Dar nu. House of  Spirits nu e o locație despre care Stephen King sau Lovecraft s-ar obosi să scrie măcar două vorbe pe un șervețel. N-are nicio treabă cu fantomele în accepțiune europeană.

Casa Spiritelor din Satun (Sătooon, da?) e un pavilion împrejmuit cu gard de sârmă, amplasat în curtea mânăstirii budhiste, unde vei avea prilejul să te înspăimânți groaznic de câteva statuete scorojite. Din ce-am înțeles de la tânărul călugăr care mi-a dat niște atenție, Casa Spiritelor e dedicată unor strămoși care au venit la Satun pe corăbii și au fondat templul. Cam atât. Un memorial, în cel mai bun caz. Nimic spooky sub cearșaf.

Wanicha Road

Se face din strada principală, cotește pe lângă moscheea Mambang vis-a-vis de care operează un senzual salon de masaj și se topește în strada secundară. Nimic mai simplu, nimic mai complicat. Clădirile vechi, că după ele am venit până aici, sunt vechi, într-adevăr, dar nu atât de vechi încât să justifice un interes turistic. Par construite în secolul XX și nerenovate până în veacul prezent. Ca blocurile din Militari.

Nu vreau să mă înțelegi greșit: Satun are farmec cu duiumul. Cea mai fermecătoare chestie sunt stâncile de calcar care-l întrerup brusc din avântul urban. Aici ai o bancă, un supermarket și o bodegă, 50 de metri mai încolo ai jungla tutelară, unde mâna omului nu a pus niciodată piciorul. Dacă urmezi semnul către House of Spirits (și faci o greșeală crezând că te duce unde promite), o să ajungi într-o suburbie bizară, ghemuită la poalele unor versanți înalți și abrubți, unde am înțeles că mai vin nebuni să facă ceva cățărări. Fermecător de ciudată.

Pe lângă asta, cine vine în Satun ca să stea în Satun? Provincia omonimă se mândrește cu unele dintre cele mai sălbatice și mai frumoase locuri din Thailanda, începând cu Ko Tarutao, Ko Lipe, Ko Bulon sau Ko Adang, jdemii de peșteri și cataracte și continuând cu Capul Than Yong Po și alte nebunii despre care o să îți scriu în zilele ce vor urma.

O clarificare. Satun e deservit de 3 porturi. De la cel mai apropiat la cel mai îndepărtat sunt 80 de kilometri. Ca să nu faci o navetă cretină așa cum am făcut eu, ține minte următoarea regulă: portul cel mai sudic, Tammalang, are cele mai bune legături cu sudul (sunt feriboturi zilnic către insula malaeziană Langkawi), iar portul cel mai nordic – Pakbakara – e perfect pentru transfer către insulele Lipe, Tarutao și mai departe, spre Ko Lanta și Ko Phi Phi, în provincia Krabi.

Agenții de turism nu prea găsești în orașul propriu-zis, ci doar în porturi. Băieții sunt vioi, săritori, vorbesc engleza și te rezolvă de orice nevoie, de la bilet de autobuz către Bangkok la un visa run scurt în Alor Star. Dacă mergi spre insule, va trebui să-ți lași salengul în port. Behind the port, ca să fiu mai exact.