Nici service-urile nu mai sunt ce-au fost.

Mai ţii tu minte aparatul pe care n-am reuşit să-l distrug? Felicită-mă: până la urmă am reuşit. După o şedinţă de snorkeling în Pulau Banyak, micuţul TX5, waterproof până la 3 metri, a început să moară încet. După două zile în care mi-a dat tot felul de mesaje dubioase, n-a mai pornit deloc. La  mine pe insulă nu ştia nimeni să-l repare. Patronul unui magazin de electronice l-a consultat cu un aer îngrijorat şi a emis:

– I think it’s broken. You must go to service.

Când am ajuns la Chiang Mai – oraş mare – l-am luat pe micuţ şi m-am înfipt în primul service SONY din Pantip Plaza. Mai erau două zile şi începea Songkranul. Cum să fotografiezi atâta apă fără un aparat waterproof?

– My boss him not here, zice fata. But him come later. (Engleza îi aparţine)

I-am lăsat aparatul şi numărul de telefon, să mă sune şi să-mi zică dacă se poate face ceva. În mod normal, ar fi trebuit să se poată, că de aia există service-uri. M-a sunat după o oră.

– My boss here. Him say can fix. 1500 baht, tomolow at 12 come take your camera, ok?

Perfect. A doua zi urma să plec abia după amiază, Pantip era în drumul meu, luam aparatul reparatul şi îmi vedeam de drum spre Mae Hong Son. Am petrecut o seară frumoasă, fantazând la gândul imaginilor superbe pe care urma să le realizez aruncându-mă fără teamă în şuvoiala Songkranului.

La 10 dimineaţa îmi sună iarăşi telefonul. Să vezi că au terminat mai repede. Ce oameni, ce profesionişti!

– Hello, Mr. Brat?
– Yes. Have you fixed my camera already?
– No, sorry. My boss say him cannot fix your camera.
– But yesterday you said he can.
– Yes, but today him look into the camera. Him said cannot fix camera.
– Why?
……………………..(pauză de respiraţie)…………………………………….

– Because camera broken. If broken, him cannot fix.