Six Senses Beyond Phuket. O cameră cu vedere sau o vedere cu cameră?

O vorbă din lumea turismului spune că cele mai importante trei atribute ale unui hotel sunt, în ordine: localizarea, localizarea și localizarea. Six Senses adaugă un al patrulea: localizarea.

Și chiar dacă mâncarea n-ar fi atât de bună, camerele atât de mari și personalul așa amabil, Six Senses tot ar rămâne în top 5 mondial pentru extraordinara abilitate de a-și plasa resort-urile sau spa-urile într-unele dintre cele mai frumoase – și, culmea, mai neturistice – locșoare ale Asiei, din Thailanda până în Oman.

În ultimii trei ani, am dat de câte un Six Senses unde mă așteptam mai puțin. Am găsit un Six Senses (Hideaway) în Samui, în poate singura zonă de coastă a insulei unde turismul de masă încă n-a răzbătut.

Abia debarcat de pe MOJO, când credeam că am ajuns la capătul lumii, am nimerit la Soneva Kiri în Koh Khood, resort dezvoltat tot împreună cu Six Senses. Și acum-aici, taman pe Koh Yao Noi, una dintre puținele insule din Marea Andaman care încă au scăpat de malaxorul turistic, aflu de la Mădălina (T.A.T. Balkans) că există un Six Senses. Pe care sunt invitat să-l inspectez.

Caut voluntari pentru un tratament spa de 5 stele.

– V-am fi oferi și cazare, să știți –  se scuză pe mail domnișoara Chatwarun Chusiri, reprezentantul SS – dar în perioada aceasta suntem fully booked.

E luna martie și sezonul de vârf a trecut deja și gradul de ocupare al hotelurilor ar fi trebuit să scadă la un decent 60-70%. Dar, ce să-i faci, suntem în Thailanda, care tocmai și-a bătut recordul all time de vizitatori străini: 22,5 milioane de suflete în sezonul 2012-2013. Coroborăm cifra cu orientarea tot mai evidentă a țării către turiștii înstăriți, care caută pachete spa și wellness (fenomen despre care am scris acum doi ani) și cu cele doar 108 locuri (nu camere) ale Six Senses Koh Yao Noi și nu ne mai mirăm că nu s-a găsit un pat răcoros și pentru subsemnatul.

– Nu-i nimic, domnișoară, sunt obișnuit să mă descurc singur cu cazarea.
– Dar vă așteptăm la micul dejun, facem o plimbare să vedeți vilele, apoi vă oferim un tratament spa și, în final, luăm prânzul împreună.

Ups. Asta nu e bine. Dacă pentru cazare am deja soluția – un bungallow curat la 20 de metri de plajă, ținut de un localnic – , pentru tratamentul spa îmi trebuie un voluntar. Fiindcă – domnișoara Chatwarun nu știe – nimic nu mă sperie mai tare decât să stau aproape gol pe o masă și cineva să mă frece cu uleiuri aromatice sau, mai rău, să-mi aplice vreo măscuță cosmetică. Însăși ideea de spa mă gâdilă pe dinăuntru și-mi provoacă un râs nervos. Și cum Elena nu e cu mine ca-n timpul serialului “În căutarea spa-ului perfect”, am nevoie urgent de o voluntară.

În trupa de ieri, cu care am descoperit Koh Shh Shh, sunt trei fete: australianca Fran (soția lui Paul), canadianca Tereza (iubita lui Drummond) și austriaca Johanna (prietena lui Reno). Ne vedem seara la o bere și lansez propunerea:

– Fetelor, am un tratament spa gratuit la Six Senses, care dintre voi îl vrea? Pe care dintre voi vă lasă bărbatul?
– Hm, hm, hm…și ce ne ceri în schimb?
– Doar să zăceți acolo și să mă lăsați să vă fac câteva poze în timpul supliciului.
– Eu aș merge, zice Johanna, dar poate că fetele își doresc mai mult.
– Și eu aș merge, replică Tereza, dar nu vreau să le supăr pe celelalte.
– Din păcate noi plecăm mâine, intervine Paul, deci Fran n-o să poată merge.
– Atunci să meargă Johanna, dacă vrea, sugerează, Tereza.
– A, nu, mergi tu dacă vrei, replică Johanna.
– Bine, ipocritelor, vorbiți între voi și vă decideți. Mâîne dimineața mă ia mașina din fața bungalow-ului. Care vrea, să fie acolo la nouă fără zece. Doar să nu veniți amândouă, că mă băgați în datorii.

Peste noapte am un coșmar. Se face că stau întins pe o masă de masaj și sute de mâini străine îmi fac scrubbing cu cafea. Reușesc să adorm la loc doar după trei țigări. Cum să te lași de fumat cu așa o muncă stresantă?

Firește, la nouă fără zece nici Johanna, nici Tereza nu sunt la locul de întâlnire. Poate că nu le-au lăsat bărbații. Poate că s-au invitat atâta una pe alta până au decis că ar fi mai bine să nu meargă niciuna. Poate că doar întârzie. Domnule șofer, mai așteptați un pic. Poate se întâmplă un miracol și scap neuns.

Când totul pare pierdut, inclusiv răbdarea conducătorului auto, o motoretă trece pârâind pe lângă noi și frânează brusc, într-un norișor de nisip, la 15 metri mai în față. Tereza sare din șa.

– A venit Johanna?
– Nu. Trebuia să vină?
– Nu știu. N-am mai vorbit aseară. Deci vine?
– Habar nu am.
– Atunci vin eu. Se poate?
– Bineînțeles că se poate. Mă rog de voi de douășpe ceasuri și tu mă întrebi dacă se poate?
– Atunci merg. Drummond, iubitule, ne vedem mai încolo. Găsește-ți și tu ceva de făcut. Nu te superi, nu?

Îl lăsăm pe bunul și dragul de Drummond în mijlocul drumului, călare pe motoreta roz închiriată pentru 10 dolari pe zi și pornim către Six Senses, unul dintre cele mai exclusiviste resorturi din Thailanda.

Domnișoara Chatwarun ne întâmpină în parcare și ne conduce către înăuntru la volanul unei mașinuțe de golf. Până la restaurant nu întâlnim pe nimeni. Resortul fully booked pare pustiu. Ciudat.

– E din cauză că noi n-avem camere sau bungalow-uri ca în alte părți, mă lămurește gazda. Avem doar vile, mai mari sau mai mici, toate private. Oaspeții noștri se bucură de toată intimitatea posibilă. Nici dumneavoastră nu-i vedeți pe ei, nici ei pe dumneavoastră.
– Înțeleg. Dar de ce atâta privacy? Aveți vizitatori celebri, care se ascund de presă?
– Anul trecut, de pildă, i-am avut ca oaspeți pe Cristiano Ronaldo și pe prietena lui. Am avut și altețe regale în vizită, dar nu pot să dau mai multe detalii.

Am făcut destule lucruri bune în viața asta, zic eu, ca să pot spera la o reîncarnare în fotbalist. Mi s-a părut, așadar, mai mult decât util să văd de pe-acum unde mi-aș putea petrece vacanțele sub noua întrupare.

O cameră cu vedere sau o vedere cu cameră?

Six Senses Yao Noi oferă cinci patru tipuri de vile, pentru jucători din toate campionatele.

Cea mai mică este Pool Villa, 154 de metri pătrați, complet îngrădită, cu piscină proprie și outdoor bathroom (cine-a făcut duș sub cerul liber al tropicelor apreciază amănuntul). Lux suficient pentru un fotbalist din campionatul Albaniei, plătit binișor.

Avem apoi așa numita Ocean Deluxe Pool Villa  care se remarcă prin mai mult spațiu (181 de metri pătrați), o piscină mai mare și un etaj separat pentru dormitor. Aici ar putea veni în luna de miere băieții din Liga lui Mitică, de la Petrolul Ploiești în jos.

Pentru fotbaliști din campionate mai spălate (să zicem Belgia, Ucraina, Steaua), există Pool Villa Suite, 228 metri pătrați, două etaje și tot atâtea dormitoare.

În fine, băieții din Primera Division (de-alde Cristiano Ronaldo), Bundesliga, Serie A sau Premiere League au pregătit “The Retreat”, un mansion de 645 de metri pătrați (din care 107 mp are doar piscina) cu două dormitoare decomandate și butler la dispoziție. De aici chiar nu trebuie să ieși nici ca să mănânci. Comanzi în cameră, iar chef-ul special amenajat vine și-ți gătește sub nas, în bucătăria complet echipată a vilei. Singurul dezavantaj al “The Retreat” este că nu există două. Campionii din Italia, Spania, Germania sau Anglia trebuie să își programeze vacanțele în așa fel încât să nu se suprapună.

Indiferent de liga din care vii la Six Senses, un lucru este comun la majoritatea vilișoarelor, vilelor și viloaielor de mai sus: perspectiva picturală asupra dantelei de insulițe stâncoase din Phang Nga Bay. Când intri în curticica oricărei proprietăți, ai impresia că cineva ți-a făcut o glumă de prost gust și a pictat un peisaj fantasmagoric pe peretele din față. Dar nu e niciun perete. Nu e nicio pictură. E doar location, location, location și iar location.

Ocean Hideaway Villa.

– Khun Chatwarun, “The Retreat” este cea mai mare proprietate din resort?
– Acum, da. Până de curând, Hilltop Reserve a fost cea mai mare, dar managementul a decis s-o scoată din oferta de cazări.
– De ce?
– Era prea mare. Peste 1000 de metri pătrați. Am transformat-o în restaurant. Se deschide la 11, adică peste un sfert de oră. Dacă vreți să-l vizitați, acum e momentul. După 11 se umple ochi. E cel mai populat loc din tot resort-ul.

Am urcat din nou în mașinuța de golf și, după o tură deloc lipsită de adrenalină pe aleile abrupt-șerpuitoare ale Six Senses, am ajuns la poarta Hilltop Reserve. Am intrat. Acum, să mă ierte Dumnezeu, era și păcat să păstrezi locșorul ăsta pentru un singur oaspete, fie el Cristiano Ronaldo sau Regina Angliei. Nimeni nu merită atâta frumusețe doar pentru sine. Plus că nu face bine la psihic. Stai singur aici o jumătate de oră și îți vine să te arunci în hău, convins că poți zbura. Pe mine m-a luat senzația după zece minute. Dacă nu mă trăgea Tereza de mână, mă căutau patrulele și acum pe fundul Mării Andaman. Sau pe cerul ei, cine știe?

Haidem la spa.

La spa, ca la spa: flori proaspete, muzică în surdină, havuzuri cu pești colorați, mirosuri amețitoare, o obscuritate plăcută și o plictiseală infinită. Meniul e o compilație internațională de decadență și indulgement: tratamente faciale cu mătase naturală, champissage indian, masaj Lomi-Lomi hawaiian, scrub cu jojoba și lavandă, precum și altele pe care numai evocându-le simt că mi se face pielea catifelată ca a găinii. Am lăsat-o pe Tereza să iasă din haine și să intre în atmosferă și am revenit în salon când era deja pe jumătate adormită pe burtă de binele ce i se făcea. Am scos camera și am apăsat pe declanșator. O voce a răsunat ascuțit de sub cârpe.

– Brad, înainte să-mi faci poză asigură-te că nu mi se vede fundul.
– Nu ți se vede, dragă, niciun fund.
– Jură-te.
– Mă jur.
– Bine. Dacă mi se vede fundul, când ies de aici te omor.

M-am mai chinuit câteva minute să scot o fotografie cât de cât decentă din obscuritatea spa-ului. Decentă și ca lumină și ca absență a fundului mai sus menționat. Apoi am ieșit la aer curat să fumez o țigară. Prea mult wellness îmi face rău. Ingrata mea fotomodelă m-a urmat, treizeci de minute mai târziu. Mă bazam pe ea nu doar ca personaj principal al fotografiilor, ci și ca tester al serviciilor de spa.

– Ei, cum a fost? Ți-a plăcut?
– Nu știu. Cât am stat pe masa aia m-am gândit la un singur lucru.
– Care lucru?
– Că mi-am vândut trupul pentru un tratament spa.
– Ce???
– Da. Chiar așa. Știu eu ce-ai fotografiat tu acolo și ce imagini cu mine o sa pui pe internet?
– Tereza, ești nebună cumva? Ce-ți închipui despre mine? Înțeleg că arăt ca un barbar, dar zi și tu: dacă aș fi cu adevărat un barbar, m-ar mai fi invitat oamenii ăștia drăguți aici, la frumusețea asta de resort?
– Nu știu, nu mă simt deloc confortabil cu ce-am făcut.
– Bine, uite cum facem. Când terminăm aici eu mă duc direct la mine în bungalow și selectez fotografiile. La ora 4, să vii cu Drummond de mână să ne uităm la ele. Care nu-ți place o șterg direct și fără putință de recover. Public doar imaginile cu care ești de acord. De acord?
– De acord.

Am încheiat inspecția cu The Den, superbul lounge-bar scufundat în lotuși mov, de unde am plecat pe șapte cărări deși băusem doar limonadă. La ora 4 fix, Tereza s-a prezentat la vizionare. Toate fotografiile selectate au primit aviz pozitiv, iar pe cele în care i se vedea fundul le-am șters fără să i le mai arăt.

Model: Tereza C. Cameră foto: SONY NEX-7 echipat cu o lentilă SONY 18-200 (3.5-6.3). Mulțumiri: Autoritatea pentru Turism a Thailandei și Six Senses Yao Noi.