Dacă am avea 500 de pensiuni ca Enisala Safari Village, problema turismului românesc s-ar rezolva de la sine.

Un sat idilic din regiunea franceză Limousine a fost scos la vânzare pentru 327,000 de euro.

Pentru că n-am văzut prea multe filme de groază, nu am cu ce să compar drumul până aici. Cele o mie de curbe dintre Chiang Mai şi Mae Hong Son sunt o glumă. În doar 20 de mile, am urcat de la 400 la 1800 de metri, pe pante interminabile de 25-30 de grade. motorul icnea şi pocnea, de câteva ori am crezut că o să cad pe spate, am uzat de toate trucurile posibile ca s-o conving pe Unirea să treacă şi de hopul ăsta.

Ce ţară! Ce oameni! Sunt şocat să descopăr un nivel extraordinar de ospitalitate şi bun gust în cele mai ascunse coţuri ale Thailandei. Îţi dau mai jos trei exemple, toate culese doar în ultima săptămână. Atenţie: nu vorbim despre Mandarin Oriental sau Banyan Tree sau alte lanţuri hoteliere de 5 mii de stele! Vorbim despre nişte oameni simpli, care s-au apucat de turism ca să câştige un ban în plus.

Deşi pe dinafară par mititele rău, căsuţele ascund două paturi queen size, aer condiţionat, ventilator (să fie), duş cu apă caldă şi un televizor, pentru cine e atât de nebun încât să nu-şi petreacă toată ziua drogându-se cu frumuseţea locurilor.

Nu mai departe de acum 20 de ani, dealurile din jurul Ban Rak Thai erau cultivate cu mac. Heroina şi Yaa Baa se plimbau dincolo şi dincoace de graniţă ca la mama lor acasă. Localnicii zăceau ore întregi în transă, ghemuiţi lângă lulele uriaşe, iar când se trezeau puneau mâna pe mitraliere şi se împuşcau cu clanurile de traficanţi din Burma.