Ploua literalmente cu caise. Mirosea a caise. Toți copiii satului aveau bărbiile portocalii de la molfăit caise. Ca-n Paradisul originar, am întins și eu mâna și am luat. Inspirat de gustul fructului moale și parfumat, am reușit să descâlcesc printre ulițele satului drumul spre primul meu obiectiv.

Există niște oameni pe lumea asta care și-au dorit să fie păsări. Şi pentru că nu pot, pentru că au mâini în loc de aripi, pentru că nu pot zbura cu păsările, aleargă după ele prin toată lumea. Norocul lor e că mai există niște oameni, care-i ajută să-și împlinească pasiunea. Fie că iubiți sau nu gâștele cu pieptul roșu sau pelicanii dalmațieni, citiți mai departe. E posibil ca, până la sfârșitul acestui articol, imaginația voastră să prindă, pardon, aripi.

Dragi pescari, dragi iubitori ai naturii, bun găsit. În primul rând, dați-mi voie să mă prezint. Numele meu complet este Rezervația Biosferică Srebarna, dar prietenii îmi spun Srebarna, ceea ce vă doresc și vouă.

Lacul e presarat cu insule și insulițe. Pe multe dintre ele se găsesc mănăstiri, fortificații sau mici așezări pescărești. Grmzour, “Alcatrazul Muntenegrului”, o fostă închisoare construită de turci, e o ruină albă, strălucitoare, pe ale cărei ziduri stau de gardă zeci de pescăruși cu simțul datoriei.