După 10 zile petrecute prin munți și deșerturi, constituția mea de proaspăt european începuse să-și ceară dreptul la puțină civilizație. Trebuia s-o iau din loc. În acest scop, mai aveam 3 zile până la avion și o hartă Michelin a Marocului.

Pe afară, hotelul arată ca o clădire istorică, tradițională, piesă din spectaculosul design arhitectural spaniol. Înăuntru, modern ca în 2007 (anul în care hotelul a fost complet renovat).

La 30 de kilometri de Zagora, un neamț bogat și excentric s-a hotărât să se retragă pentru restul vieții lui. Pasionat de astronomie, și-a construit un mic observator. Apoi a făcut și un hotel lângă el, pentru cei care vor să se bucure de cerul limpede al Saharei.

Drumul de la Marrakech până aici a fost o experiență fenomenală. Kazbah Road, șoseaua care traversează Munții Atlas e un fel de Transfăgărășan de-al nostru, cu cel mai înalt punct pe la 2.200 de metri. E greu să conduci nu din cauza asfaltului sau a traficului (foarte decente amândouă), ci pentru că peisajele ireale îți fură atenția permanent.

Pentru vânzătorii marocani, negocierea prețului nu e o povară, ci o plăcere. Nu evitați negocierile, pentru că ele fac parte dintr-un ritual social străvechi. E ca o conversație. Purtați-o cu plăcere. Şi nu uitați că un târg bun începe după ce-ați reușit să scădeți prețul inițial la 30-40%.

Am decolat cu 40 de minute întârziere. Am ajuns la Madrid tot cu 40 de minute întârziere, după cel mai drept zbor pe care l-am făcut în viața mea. Avionul a decolat de pe Otopeni pe pista 24 și nu a virat nici stânga, nici dreapta timp de 3 ore. La Madrid, a mers drept înainte și s-a pus pe pistă fără niciun viraj.

Construită în 1905 de Primărie, această reședință de lux a adăpostit familii de nobili înstăriți, iar acum aparține familiei Sevcik, care a restaurat clădirea, dar i-a păstrat aerul de “mansion”.

Insula a fost timp de mulți ani folosită ca plantație de palmieri și loc de refugiu pentru pescari. În momentul în care am ajuns noi pe ea, populația locului era compusă din cei 6 membri ai staff-ului, o familie de pescari și familia dive-masterului care opera micul dive-shop de pe mal. Masterul era neamț, se însurase cu o localnică și aveau un băiețel scump foc, pe nume Andrey.

Primul loc pe care îl aveam de vizitat era Hanging Coffin la Batu Putih, la 2 ore de mers cu mașina. Locul respectiv: o stâncă în care e scobită o peșteră. Aici erau aduse acum mii de ani niște coșciuge dintr-un lemn la fel de tare ca fierul. În ele erau cadavrele celor mai de seamă oameni din comunitățile din jur: războinici, conducători, fruntași ai comunității și oameni care s-au sacrificat pentru binele celorlalți.

Trezirea la 6.00 dimineața. Taxiul s-a strecurat greoi printre partenerii de trafic și am făcut o oră și un sfert până la Otopeni. Aeroportul era destul de pustiu la ora aia, așa că în 10 minute am făcut check-in și am trecut prin formalitățile vamale. Am făcut poze tuturor avioanelor de pe pistă, până când mi-a zis un domn ca “nu e voie”.

Am stabilit deja că Arbanassi se află la 180 de kilometri de București. 2,5 – 3 ore cu mașina, cronometrând aici și drumul din centrul Capitalei până la ieșirea spre Giurgiu, la o oră cu trafic intens. De la Giurgiu faceți o oră și jumătate cel mult. Odată ajunși, vă veți pune următoarele întrebari: unde dorm, unde mănânc și ce fac aici? Hai să raspundem la toate aceste întrebări pe rând.

Weekend-ul nostru n-a fost atât de liniștit ca al tău, pentru că noi ne-am dus cu treabă. Am străbătut 1.200 de kilometri de vineri noaptea până duminică seara și-am descoperit câteva locuri. Azi îți vom povesti despre unul dintre ele. Se numește Nessebar.