Tedoo cu Brad Florescu

insule

Insule exotice. Vacante in insule. Calatorii in insule. Concediu in insule.

vezi toate articolele

Tot ce vrei să știi despre Ko Phi Phi

Dacă mergi în Thailanda și nu ajungi în Ko Phi Phi, vei avea de dat explicații acasă. Phi Phi e o destinație obligatorie pe circuitul backpackerilor care vor să vadă cât mai multe locuri în cât mai puțin timp.

Sumatra Tsunami Cafe (Ep. 8) – Cafeaua care l-a omorât pe Tolo.

Lolo, Molo și Tolo sunt 3 zibete care, fără consimțământul lor, contribuie la edificarea societății capitaliste. De dimineață până seara sunt hrănite cu boabe de cafea pentru ca, a doua zi, din intestinul lor gros să reiasă deliciosul Kopi Luwak, cea mai scumpă cafea din lume: până la 600 de dolari kilogramul.

A început cursa pentru cele 7 minuni ale naturii. Să votăm, deci.

Campania de promovare a minunilor este în plină desfășurare. Fiecare țară își susține obiectivul cum știe mai bine, unii au desemnat vedete locale ca ambasadori, alții au organizat campanii de comunicare prin care oamenii să găsească cel mai bun slogan. Echipa New7Wonders face un tur al tuturor celor 28 de destinații și oricine poate să-i însoțească.

Hvar, Croaţia. Revelion pe insula de lavandă.

Hvar este o insulă de numai 300 km² așezată inspirat în marea Adriatică, la câteva minute cu vaporul de coasta Croației. Binecuvantată de Dumnezeu cu o climă senzațională, are în medie cele mai multe ore cu soare din toată regiunea dalmată și mediteraneeană, respectiv 7.7 pe zi. Vara temperaturile nu depășesc 30°C, iar în miezul iernii stagnează în jur de 10°C.

Sumatra Tsunami Cafe (Ep. 4) – Alcool, Cafea, Droguri si Treabă Mare.

La primul restaurant din Tuk-Tuk, cum treci de curbă, dai de alt semn, care pare să îl contrazică pe cel din aeroport: „We Sell Magic Mushroom”. Textul e însoțit de imagini suggestive: o ciupercă gigantică și niște norișori psihedelici, ca să fie clar. Al doilea restaurant afișează aceeași ofertă. Al treilea – la fel. Magic Mushroom, Magic Mushroom. Sunt celebrele ciuperci halucinogene, care răsar după ploaie din balega de bivol. Nu glumesc și nu încerca asta la țară. Funcționează doar în baligi tropicale.

Sumatra Tsunami Cafe (Ep. 3) – Bun venit în iadul șoferilor!

Dacă ești nemulțumit de șoselele de la noi, te iau să conduci o săptămână prin Sumatra. Sau o zi. Sau o oră. După ce te vei fi dat jos de la volan – în cazul în care ești încă viu și nu ți-ai pierdut mințile – vei mulțumi Cerului că te-ai născut în România.

Sumatra Tsunami Cafe (Ep. 1) – De la o cafea la Ecuator.

O poveste despre una dintre cele mai mari insule ale Planetei. Despre cea mai scumpă cafea din lume și despre cel mai devastator tsunami din istorie. Despre natura umană și despre oamenii naturii. Despre drumuri de apă și drumuri de coșmar. Sumatra, Indonezia, Insula Nebună. Un foileton de Brăduț Florescu.

În căutarea SPA-ului perfect (Ep. 10) – New Body and Mind, Koh Samui

Programele noastre nu sunt ușoare. Trezirea la 6.30, exerciții fizice, yoga, meditație, Pilates, box thailandez, volei în fiecare zi. Fără carne, pâine, sau alte sucuri îmbuteliate. Şi fără gheață și cafea, după cum v-am spus. Deși e greu, nimeni nu renunță. Oamenii respectă programul și pleacă aici cu 6 până la 12 kilograme mai puțin. Sau, după caz, se lasă de țigări, băutură, droguri.

În căutarea SPA-ului perfect (Ep. 9) – Samui Wellness Spa, Koh Samui

Ştiți proverbul: dacă-ți dau un pește te ajut să trăiești o zi, dar dacă te învăț să pescuiești, te ajut să trăiești o viață. Așa e și cu munca noastră. Nu putem face tot. Îi învățăm pe clienți cum să trăiască sănătos. Apoi, trebuie doar să respecte câteva reguli simple.

În căutarea SPA-ului perfect (Ep. 8) – Eranda Herbal Spa, Koh Samui

Am intrat într-un pavilion privat, împrejmuit cu copăcei și flori și liniște. Aș fi putut jura că suntem la o mie de kilometri de lumea civilizată, deși “paradisul turistic” al Samui-ului își vedea de treabă 5 minute mai jos. Terapeuta – pe numele ei Tam – a pregătit toate cele necesare și, înainte de a se apuca de treabă, a stat două minute cu ochii închiși. Intrarea în starea de a face bine.

În căutarea SPA-ului perfect (Ep. 7) – By the Tree Spa, Destination Samui

Deși nu afișează luxul de la Six Senses, inovativitatea Kamalaya sau super-atitudinea Silavadee, By The Tree este un spa fermecător și cinstit, care-și face treaba bine la prețuri decente. Cum nu toată lumea își permite să dea niște mii de euro pentru o săptămână de relaxare și alint, vă prezentăm By The Tree Spa ca o opțiune foarte interesantă pe segmentul mediu de preț.

În căutarea SPA-ului perfect (Ep. 6) – Bandara Spa, Koh Samui.

“Am conceput spa-ul și pachetele de tratament pentru oameni tineri, în căutare de frumusețe și inimitate”, ne explică gazda noastră. “Cea mai mare parte a meniului cuprinde tratamente de infrumusețare și pachete pentru cupluri. Se vând ca pâinea caldă. 4 dintre cele 5 camere de masaj sunt ocupate în acest moment.”

În căutarea SPA-ului perfect (Ep. 5) – Absolute Sanctuary, Koh Samui.

Dacă te simți obosit și lipsit de energie, dacă ai pus ceva kilograme pe tine din senin, dacă ai probleme cu digestia și cu somnul, dacă ți-au apărut pete pe piele și nu mai reușești să scapi de cearcăne, toate acestea sunt semne că organismul tău e plin de toxine. Cum poți scăpa de ele? Logic, printr-un program de detoxifiere. Unde? La Absolute Sanctuary, pe insula thailandeză Koh Samui.

În căutarea SPA-ului perfect (Ep. 4) – Silavadee, Koh Samui.

Prima oprire o facem la Pool Villa, o minunăție cu vedere la mare, piscină infinity, două dormitoare și tot atâtea băi. Clădirea e înconjurată de un zid înalt. Doar pasărea cerului poate trage cu ochiul. Spectaculos, romantic și foarte intim.

În căutarea SPA-ului perfect (Ep. 3) – Beach Republic, Koh Samui.

Resortul nu e construit din lemn și cărămidă, ci din tentații și păcate. Pe post de mortar s-a folosit sex appeal. Piscina se curăță cu tequila și se umple cu Bombay Sapphire. Ventilatoarele împrăștie mireasmă de pierzanie. Pentru pavaj s-au folosit inhibiții, pe care pașii dansatorilor le sfărâmă nemilos. Dacă ții la virginitatea ta, nu veni la Beach Republic. O s-o pierzi. Punem pariu pe-o bere?

În căutarea SPA-ului perfect (Ep. 2) – Six Senses Hideaway, Koh Samui

Programele de wellness sunt calibrate după profilul fiecărui client în parte. Uleiurile esențiale sunt alese funcție de data nașterii, care corespunde unui anumit element al naturii: apă, foc, pământ, aer (nicio treabă cu zodiacul apusean). Astfel încât, dacă ești „de foc”, vei fi masat cu un ulei “de apă”, care te va stinge întru relaxare sau cu un ulei de “aer” care te va ațâța întru mai multă energie. Depinde ce nevoi ai.

În căutarea SPA-ului perfect (Ep. 1) – Kamalaya Wellness Sanctuary, Koh Samui

Karina și John Stewart au avut nevoie de numai 4 ani pentru a aduce Kamalaya pe lista celor mai importante centre de spa și wellness din lume. Distincția “Best Asian Spa”, nominalizarea în “Top 10 spas of the world” și titlul de “Spa personality of the year” obținute în 2009, sunt motivele pentru care călătoria noastră în lumea turismului sănătos începe de la Kamalaya.

Thailanda do-it-yourself. Prima parte, Surat Thani.

Azi călătorim în Surat Thani. Surat este cea mai mare provincie din Sudul Thailandei și una dintre cele mai bogate în atracții turistice. Din păcate – sau din fericire – turismul de masă reduce complexitatea provinciei la două-trei destinații mai cu moț, în timp ce restul minunilor îi așteaptă, modeste și cuminți, pe cei cu adevărat curioși.

Koh Kradan. Viața ca un platou cu prăjituri.

Thailanda se numără printre cele mai frumoase țări din lume. Trang e una dintre cele mai frumoase provincii ale Thailandei. Iar Ko Kradan e considerată drept cea mai frumoasă insulă din Trang.

Ko Sukorn. Povestea singurului pepene de pe insula pepenilor.

La ce te gândești când spui “insulă tropicală”? Exact, la asta mă gândesc și eu: nisip alb, palmieri, câteva bungalowuri pe plajă, baruri reggae sau, și mai bine, pustietate totală, robinsoneală. De fapt, la asta mă gândeam până să ajung pe Sukorn. Aici am aflat că există și insule normale.

Koh Lipe: Thailanda ca în Maldive

Trebuia să stau două zile, am stat patru și am plecat doar printr-un efort titanic. S-au mai vazut cazuri. Unii au venit pentru o săptămână și au rămas 6 luni sau 6 ani. Insula pare să aibă un magnet îngropat sub nisipul alb.

Koh Yo, unde am descoperit că sunt un om de succes.

Songkhla este cel mai mare lac natural din Thailanda, care acoperă o suprafață de 1000 de kilometri pătrați. Tehnic vorbind, lacul nu e chiar un lac, ci o un complex de lagune în care se amestecă apele dulci venite dinspre munți cu cele sărate ale Golfului Thailandei.

Din Koh Phangan la Surat Thani

Mi-a luat puțin peste o oră să străbat cei 70 de kilometri până în oraș. Prăfos, poluat și aglomerat ca orice oraș din Asia, Surat Thani își confirma statutul de transportation hub al provinciei. Aici, lumea vine ca să plece mai departe.

Asia la întâmplare (Ep. 6) – Corul de îngeri de la Lacul Toba.

Când povestesc despre locuri ca Toba, mă frustrează teribil faptul că nu pot să spun tot. Că, de oriunde aș alege să încep povestea, va trebui să renunț la o parte din întâmplări. Trebuie să selectez, să prioritizez, să tai și să spânzur evenimente, stări, imagini. Altfel n-aș mai termina niciodată. Vă avertizez, deci, că ceea ce veți citi mai departe e doar o bucățică din ce am trăit acolo și că, pentru a vă putea imagina ce veți trăi voi, trebuie să înmulțiți totul cu o sută.