De ce mă bufnește râsul când aud de yoga. Două povești amuzante.

Răspunsuri la toate întrebările legate de economie, infrastructură, vize, transport, mâncare, internet, vaccinuri, pericole în Thailanda.

Ai auzit vreodată de Srithanu? Posibil să da, cel mai probabil că nu. Mai multe șanse sunt să fi auzit de Chiang Mai, Ubud, Goa. Toate aceste locuri au ceva în comun – sunt casă pentru o comunitate mare de […]

Imagini necenzurate de la Full Moon Party, celebrul dezmăț de pe Koh Phangan, Thailanda. Interzis persoanelor peste 22 de ani.

De trei ani de zile, Ioan și Roxana duc o viață dublă. Jumătate la Iași, jumătate în Asia. Hai să vedem cum un timp și o insulă pot schimba inimile unor oameni.

Despre cum m-am împrietenit cu yoga și ce am învățat de la ea.

După doi ani și jumătate de absență m-am întors la Koh Phangan ca să-mi iau rămas bun.

Permite-mi să te mint cu tot ce știu despre vremea din regiunea unde trăiesc de trei ani și jumătate.

Povestea a două luni de vacanță în care Theodor a aflat că fericirea se servește cu lingurița clipei.

“Ah, ce-l invidiez pe Brăduţ, băiatu’ ăla care a plecat în Thailanda, stă într-un hamac pe plajă şi scrie pe blog când are el chef.”

Am fost ieri pe plajă să-i spun ei şi mării că nu ne vom mai vedea atât de des. Sclipeau amândouă vesele în soare şi îmi place să cred că sărbătoreau decizia mea de a merge mai departe.

Un metru din nisipul plajei a fost luat de ape şi mutat pe fundul mării. Valurile şi-au schimbat forma şi dinamica. Laguna arată ca un lac liniştit. Păsărelele cântă, fluturii zboară, turiştii se scaldă. Avioanele şi feriboturile şi-au reluat cursele. Zici că nu s-a întâmplat nimic.

Nimeni nu înţelege ce se întâmplă. Martie şi aprilie sunt cele mai secetoase luni din an, cu temperaturi urcând spre 38 de grade şi precipitaţii coborând spre zero. Anul trecut ni se topeau creierii din cap. Nu bătea niciun pic de vânt, puţurile secaseră, stăteam cu capul în găleata cu gheaţă.

Thailandezii nu gătesc acasă. E mult mai comod şi mai ieftin să mănânce la food market.

M-am urcat pe acoperişul pavilionului unde se face yoga şi am descoperit plaja perfectă: curată, cu nisip alb, apă turcoaz şi complet pustie.

Mi s-a parut important, aşa că a doua zi la două m-am întors la templu. Am ascultat discursuri şi incantaţii timp de două ore, încolonată între zeci de doamne thailandeze îmbrăcate în alb.

A încercat de două ori să fugă din lagărul comunist. A construit capitalismul cu mâinile lui. Şi-a luat mâinile şi le-a pus pe chitară.

Bărbatul de 49 de ani, masterand în ştiinţe politice, economie şi finanţe, fost copywriter de senator american, fost ghimpe în coasta lui IBM, fost angajat de vârf al unei companii din Top 500 Forbes, sfătuitor personal şi prieten apropiat pentru bogaţii Americii, jucător la bursă şi probabil multimilionar, singurul farang autorizat să predea gastronomie thailandeză în Thailanda, se spală pe mâini, bea un pahar zdravăn de apă şi se aşează în faţa mea, pregătit pentru interviu.

Doi italieni, un neamţ şi un canadian într-un jam session de mare efect la Omega Bar.

Deşi era printre cei mai bine plătiţi 5% dintre americani, posesiunile lui William P. Pitts constau dintr-o chitară, un pat, o colecţie de vinuri şi 300 de cărţi de bucate, înghesuite în mica sa garsonieră. A, şi să nu uităm motocicleta pe care am întâlnit-o mai devreme pe Golden Gate Bridge.

Salomeea e sănătoasă şi cuminte pentru că a fost născută acasă, în dragoste şi pentru că a fost cu mine din prima secundă. Dacă o năşteam la spital, mi-o aduceau s-o văd cinci minute, dar aşa a stat cu mine în fiecare clipă a vieţii ei. Eu mă ghidez după ideea de grijă naturală.

Povestea unui om care-a plecat din Europa pentru că nu mai avea voie pe plajă.

În fiecare miercuri seara, muzicienii şi melomanii din Koh Phangan se adună la Omega Bar, în Chaloklam.

Cătălin şi Adina au lucrat în presă până de curând, şi-au dat demisia şi şi-au oferit 3 luni sabatice în Thailanda.

Pentru turişti răspunsul ar fi Phad Thai, Coconut Soup, king prawns sau Papaya Salad. Dar nu pot să mint, nu ne place atât de tare mâncarea thailandeză; abia odată la două-trei zile mergem la un orez prăjit sau un Tom […]

– Ce mâini moi ai, lucrezi pe calculator? Îţi foloseşti doar cele 10 degete?
– Mai rău. Sunt fotograf. Folosesc doar unul.

Acum leneveşte pe băncuţe, se freacă de picioarele turiştilor şi caută prin tomberon. Într-o seară una dintre vânzătoare a trebuit să-l măture spre ieşire pentru că-şi făcuse culcuş pe un raft.

Azi călătorim în Surat Thani. Surat este cea mai mare provincie din Sudul Thailandei și una dintre cele mai bogate în atracții turistice. Din păcate – sau din fericire – turismul de masă reduce complexitatea provinciei la două-trei destinații mai cu moț, în timp ce restul minunilor îi așteaptă, modeste și cuminți, pe cei cu adevărat curioși.

Mi-a luat puțin peste o oră să străbat cei 70 de kilometri până în oraș. Prăfos, poluat și aglomerat ca orice oraș din Asia, Surat Thani își confirma statutul de transportation hub al provinciei. Aici, lumea vine ca să plece mai departe.

Gata, am decis. Frumusețea din imagine se va numi UNIREA. Iată câteva motive: