Vipassana, arta de a trăi în pace cu tine însuți și de a obține libertatea. Prin muncă.

Crezi că dai 800 de dolari și gata? În trei luni te liniștești și devii supra-om? Tu nu ai aflat încă ce înseamnă să fii om. Tu nu empatizezi cu oamenii.

Controlul presupune un conflict, o luptă aprigă. Tu vrei să controlezi gândurile, iar ele se opun, devenind și mai puternice, alimentate fiind cu energia ta. Și lupta asta nu te lasă să îți iei vacanță.

Poate cineva să tragă o linie și să spună până aici ești tânăr și de aici încolo ești bătrân? Nici între viață și moarte nu există demarcație. Demarcația e o iluzie cultivată de societate. Despre un om care a murit, nu putem spune decât atât: iată, nu mai e așa cum a fost până ieri. Cine e atent în clipa morții sale, cine a învățat să observe, va constata că moartea e o minciună…

Meditația în întuneric simbolizează moartea și renașterea. Când lumina se stinge ne dizolvăm în negrul infinit. După care se aprinde lumina și iată-ne născuți din nou.

Râdeți, râdeți… Unii dintre voi se vor întoarce și vor sărbători, iar alții… poate că au râs pentru ultima oară…

În Buddha Grove, soarele se hârjonește cu norii, Curcubeul îmi mai arată niște mișcări de Tai-Chi, iar Bucuria își vede mai departe de piruetele ei.

Occidentalii pot să-şi suprime tusea, strănutul, sughiţul şi vânturile. Şi indienii pot, dar nu văd rostul.

Sunt lucruri care ne plac, altele care nu ne plac. Alergăm mereu după ce ne place și fugim de ceea ce nu ne place, respingând sau ascunzându-ne. Fiți cu totul în ceea ce nu vă place.

E genul care se aruncă pe tine fără inhibiții, dar nu știe prea bine ce să facă atunci când ajunge acolo. Se poartă ca o fetișcană dornică, însă fără experiență, și asta te stârnește și mai și.

Capul îmi ajunsese cât o stea, corpul cât o galaxie. Și continuam să cresc, amețitor de repede. Mai aveam puțin și dădeam pe-afară din univers.

La un moment dat, când încetezi să mai împărți lucrurile în pozitive și negative, începi să vezi altfel. După mintea mea, asta înseamnă să te iluminezi.

Ți-e frică să îți scoți inima la iveală. Însă pe lângă teamă îți simt și curiozitatea. Asta te împinge înainte. Vrei să afli. Ți-e sete. Ești un căutător ca și mine.

Fără să sar vreun detaliu, mângâi cu o privire atentă și obiectivă pielea netedă, bronzată și perfect întinsă pe trupul bine proporționat.

De-acum altfel se aşează practica pe sufletul meu. Îmi întind tendoanele şi limba, după cum cer indicaţiile lui Mantak, fără să mă jenez. Sar în sus cu detenţă şi râd cu toată gura la aterizare, executând The Healing Laughing, ca un puşti dezinhibat.

Deși nepoftită, răceala s-a instalat de azi noapte și mai confortabil în corpul meu. Sper să o izgonesc până mâine, ca să respect angajamentul pe care l-am luat față de mine însumi: 7 dimineți consecutive de meditație dinamică.

Sega, nu o să te eliberezi dacă spargi oglinzile, îmi vorbește înțeleapta casă a lui Osho. Așa doar o să te tai, îmi șoptește Chuang Tzu.

Copleșit, tânărul mai are puțin și leșină de emoție, dar se luptă din răsputeri să rămână sfinx. Eu și Dev râdem pe înfundate, ca niște ne-sannyasini ce suntem.

Nota lui Brăduţ Au trecut mai bine de trei luni de când publicam al 16-lea fascicul din “Romanul de Aventuri Spirituale.” Sega ajungea în India, intra în retreat-ul lui OSHO, descoperea sursa extravaganţelor acestuia, se iniţia în înfricoşătoarea meditaţie dinamică, […]

Deodată, muzica se oprește și începe balamucul. Parcă s-ar scufunda Atlantida sau s-ar nărui Pompeiul. La urechile mele ajung urlete inumane și vaiete înfiorătoare și trag concluzia că dacă tot sunt în iad, măcar să nu fac notă discordantă. Încerc să mă alătur sinistrului cor, dar nu îmi iese nici măcar un scâncet. Glasul meu scârțâie timid, ca o clanță ruginită.

Un om hotărât ar trebui să simtă că s-a întâmplat ceva cu el după 7 zile de meditație dinamică. Ar trebui să fie alt om la sfârșitul celor 7 zile.

Un indian cu plete cărunte, despărțite de o chelie generoasă, traversează aleea și se apropie de poarta mea. Mă frec la ochi. Nu se poate: Osho?! Misteriosul personaj îmi zâmbește plăcut, ca și cum m-ar cunoaște de când lumea și îmi arată legitimația. E în regulă, îl las să treacă, dar inima continuă să îmi bată cu putere.

Toate tehnicile de meditație elaborate științific de Osho nu au decât un singur scop: să vă trezească din visul continuu al minții, să vă trezească în prezent. Simplu, nu?

Important este ce faci tu. Ia aminte la asta, Sega: ceilalți nu sunt decât o oglindă în care te vezi pe tine, așa cum ești.

Dintr-o dată știu că nu sunt nici vorbele și nici gândurile mele. Sunt acela care le observă. Și tot trecutul îmi apare ca un vis gata să se destrăme în zori. Un vis din care mă trezesc, încetul cu încetul.

Sega, here everybody’s cooked up eventually. E într-adevăr un secret îngrozitor. Amiaza mea tihnită se topește într-o clipă, ca o bucată de celofan aruncată în foc.

Osho spune că dacă întârzii chiar și un minut înseamnă că nu-ți pasă, continuă Aishwarya pe același ton. Programul nostru începe la 9 fix, ai înțeles, Sega? Am înțeles, Aishwarya, răspund eu cu un zâmbet docil.

Osho nu s-a născut și nu a murit. Doar a vizitat planeta Pământ între 11 decembrie 1931 și 19 ianuarie 1990.

Mi-e tare frică de călătoria asta, părinte, dar nu mai pot da înapoi acum. Aici, pe Athos, nu am găsit adevărul pe care îl căutam. Căci doar atât vreau eu: să ies din închipuire și să trăiesc în adevăr. Pentru toate zilele, câte îmi vor fi rămas. Iertați-mă, părinte. Vă rog să nu mă afurisiți sau să mă anatemizați.

Ritmuri sălbatice de tobe, urlete sinistre mixate pe fundal, instrumente stridente. Iadul pe pământ. De frică, respir pe nas, așa cum mi s-a spus. Respir din toate mădularele, profund, repede și haotic.