Într-un clasament al destinațiilor nedreptățite de ghidurile turistice, Surat Thani s-ar clasa lejer în primele 10 locuri.

Când domnul Panu, starostele barcagiilor de pe râul Tapi, mi-a propus într-o doară să mă ducă la licurici, inițial am strâmbat din nas. Licurici văd și de la mine de pe verandă, mai ales când beau peste măsură.

Copiii lui Thepsin au cântat și au dansat până târziu, spre bucuria trecătorilor care, în drumul spre casă, opreau să-și reamintească cine sunt și de unde vin. Un spectacol, un oraș, o seară care spun despre Thailanda mai multe decât aș putea spune eu vreodată.

Cuba nu este o insulă, ci un arhipelag, format din insula mare, Isla de la Juventud (Insula Tineretului) și mai multe insulițe. E aproape cât jumătate din România la fel de mare ca Bulgaria, cu 110.860 kilometri pătrați și 11 milioane de locuitori. Dar mai are și un lider maximo în persoana lui Fidel Castro, care a instaurat revoluția socialistă în 1959. Așteptați-vă, așadar, la multă propagandă și magazine goale, sau magazine în valută cu prețuri prohibitive pentru cetățenii cubanezi.

La etajul 33 se afla atractia hotelului: pool-barul de pe acoperis. In timp ce sorbi linistit o Cuba Libre, de jur imprejur curge tot orasul. Vezi pozele.

Ramada Plaza e un hotel de 5 stele, așezat pe malul râului Chao Praya. Accesul la hotel se face fie pe șosea (dar durează mai mult), fie cu vaporașul care face gratuit transferul de la cea mai apropiată stație de metrou (Taksin). Are 550 de camere și suite, fără să dea senzația aceea neplăcută de coteț de păsări. E suficient spațiu pentru toată lumea și suficiente locuri în care să-ți savurezi în liniște cocktailul, privind bărcile care mângâie senzual apele râului.

Sunt momente într-un an în care e bine să mergeți în locuri anume. Pentru că atunci e mai ieftin, mai puțin aglomerat, mai convenabil din orice punct de vedere.

Voi încerca, însă, să vă ofer scurte informaţii despre locuri minunate dintr-o ţară cu soare orbitor şi case colorate. Lisabona nu o pun în top, cum nu pun nici Porto şi nici oraşele mari sau turistice.

Munții Hajar care se prăvălesc în apă de la 3.000 de metri înălțime sunt cei care alcătuiesc fiorduri cum n-am mai văzut nicăieri în alt loc. Apele care fac slalom printre munți sunt înțesate de bărcuțe mici din lemn (landj sau batil), pe care le puteți închiria ca să experimentați zona de aproape. Să nu vă speriați de delfinii care o să țâșnească din apă lângă barcă, atunci când vă așteptați mai puțin!

O străduță lungă și îngustă ca o poveste din trecut, cu case vechi și colorate și cu restaurante de ambele parți, asta am văzut. Se numea Çapari Sokak. Şi am intrat pe ea. “Hello, mister! Russian? Italian?” m-au întâmpinat imediat.

Belgradul mi-a dovedit încă o dată că prejudecățile cu care suntem infestați permanent nu fac decât să ne priveze de experiențe care ne-ar putea îmbogați viața. Belgradul este un oraș superb, care și-a lins bine rănile războiului și privește încrezător spre viitor. Am văzut doar două clădiri care mai purtau urmele bombardamentelor de acum 9 ani. Multe clădiri afectate de război au fost reparate între timp.

Ce vreau să spun, de fapt, e că distanțele nu se calculează în kilometri, ci în timp. Pentru că și vacanțele se calculează tot în timp (nu primim 10.000 de kilometri de concediu). Prin această prismă, deși România pare cea mai apropiată destinație, de multe ori nu este.

Pe afară, hotelul arată ca o clădire istorică, tradițională, piesă din spectaculosul design arhitectural spaniol. Înăuntru, modern ca în 2007 (anul în care hotelul a fost complet renovat).

Există niște tărâmuri despre care pun pariu că nu știți cum sunt cei care se duc acolo sau de ce merită să mergeți, chiar dacă asta poate însemna ceva de rău. Hai sa vedem.

Varianta 2: Să nu vizitezi nimic. Să îți alegi un hotel mic, cald, de epocă. Să faci dragoste în fiecare zi și, în restul timpului, să scrii romane de dragoste.

Construită în 1905 de Primărie, această reședință de lux a adăpostit familii de nobili înstăriți, iar acum aparține familiei Sevcik, care a restaurat clădirea, dar i-a păstrat aerul de “mansion”.

Trezirea la 6.00 dimineața. Taxiul s-a strecurat greoi printre partenerii de trafic și am făcut o oră și un sfert până la Otopeni. Aeroportul era destul de pustiu la ora aia, așa că în 10 minute am făcut check-in și am trecut prin formalitățile vamale. Am făcut poze tuturor avioanelor de pe pistă, până când mi-a zis un domn ca “nu e voie”.