Meditația în întuneric simbolizează moartea și renașterea. Când lumina se stinge ne dizolvăm în negrul infinit. După care se aprinde lumina și iată-ne născuți din nou.

Râdeți, râdeți… Unii dintre voi se vor întoarce și vor sărbători, iar alții… poate că au râs pentru ultima oară…

În Buddha Grove, soarele se hârjonește cu norii, Curcubeul îmi mai arată niște mișcări de Tai-Chi, iar Bucuria își vede mai departe de piruetele ei.

Occidentalii pot să-şi suprime tusea, strănutul, sughiţul şi vânturile. Şi indienii pot, dar nu văd rostul.

Sunt lucruri care ne plac, altele care nu ne plac. Alergăm mereu după ce ne place și fugim de ceea ce nu ne place, respingând sau ascunzându-ne. Fiți cu totul în ceea ce nu vă place.

E genul care se aruncă pe tine fără inhibiții, dar nu știe prea bine ce să facă atunci când ajunge acolo. Se poartă ca o fetișcană dornică, însă fără experiență, și asta te stârnește și mai și.

Capul îmi ajunsese cât o stea, corpul cât o galaxie. Și continuam să cresc, amețitor de repede. Mai aveam puțin și dădeam pe-afară din univers.

La un moment dat, când încetezi să mai împărți lucrurile în pozitive și negative, începi să vezi altfel. După mintea mea, asta înseamnă să te iluminezi.

Ți-e frică să îți scoți inima la iveală. Însă pe lângă teamă îți simt și curiozitatea. Asta te împinge înainte. Vrei să afli. Ți-e sete. Ești un căutător ca și mine.

Fără să sar vreun detaliu, mângâi cu o privire atentă și obiectivă pielea netedă, bronzată și perfect întinsă pe trupul bine proporționat.

Deși nepoftită, răceala s-a instalat de azi noapte și mai confortabil în corpul meu. Sper să o izgonesc până mâine, ca să respect angajamentul pe care l-am luat față de mine însumi: 7 dimineți consecutive de meditație dinamică.

Copleșit, tânărul mai are puțin și leșină de emoție, dar se luptă din răsputeri să rămână sfinx. Eu și Dev râdem pe înfundate, ca niște ne-sannyasini ce suntem.

Nota lui Brăduţ Au trecut mai bine de trei luni de când publicam al 16-lea fascicul din “Romanul de Aventuri Spirituale.” Sega ajungea în India, intra în retreat-ul lui OSHO, descoperea sursa extravaganţelor acestuia, se iniţia în înfricoşătoarea meditaţie dinamică, […]

Deodată, muzica se oprește și începe balamucul. Parcă s-ar scufunda Atlantida sau s-ar nărui Pompeiul. La urechile mele ajung urlete inumane și vaiete înfiorătoare și trag concluzia că dacă tot sunt în iad, măcar să nu fac notă discordantă. Încerc să mă alătur sinistrului cor, dar nu îmi iese nici măcar un scâncet. Glasul meu scârțâie timid, ca o clanță ruginită.

Un om hotărât ar trebui să simtă că s-a întâmplat ceva cu el după 7 zile de meditație dinamică. Ar trebui să fie alt om la sfârșitul celor 7 zile.

Toate tehnicile de meditație elaborate științific de Osho nu au decât un singur scop: să vă trezească din visul continuu al minții, să vă trezească în prezent. Simplu, nu?

Important este ce faci tu. Ia aminte la asta, Sega: ceilalți nu sunt decât o oglindă în care te vezi pe tine, așa cum ești.

Sega, here everybody’s cooked up eventually. E într-adevăr un secret îngrozitor. Amiaza mea tihnită se topește într-o clipă, ca o bucată de celofan aruncată în foc.

Osho spune că dacă întârzii chiar și un minut înseamnă că nu-ți pasă, continuă Aishwarya pe același ton. Programul nostru începe la 9 fix, ai înțeles, Sega? Am înțeles, Aishwarya, răspund eu cu un zâmbet docil.

Osho nu s-a născut și nu a murit. Doar a vizitat planeta Pământ între 11 decembrie 1931 și 19 ianuarie 1990.

Mi-e tare frică de călătoria asta, părinte, dar nu mai pot da înapoi acum. Aici, pe Athos, nu am găsit adevărul pe care îl căutam. Căci doar atât vreau eu: să ies din închipuire și să trăiesc în adevăr. Pentru toate zilele, câte îmi vor fi rămas. Iertați-mă, părinte. Vă rog să nu mă afurisiți sau să mă anatemizați.

Ritmuri sălbatice de tobe, urlete sinistre mixate pe fundal, instrumente stridente. Iadul pe pământ. De frică, respir pe nas, așa cum mi s-a spus. Respir din toate mădularele, profund, repede și haotic.

Închid ochii și mă las în voia armoniilor divine. Ritmul se întețește. Sunt luat pe sus de trilurile fermecate ale fluierului de bambus și înălțat spre ceva ce presimt că va fi apoteotic.

Nu mai contează cine am fost, ce am făcut şi de unde am venit. De acum nu mai contează nimic. Sunt doar o robă care se va pierde în curând printre celelalte robe.

Omul acesta m-a adus în India. Nu prin forța magnetică a privirii, ci prin cuvinte simple. Cuvintele au pătruns adânc în mine, ca semințele într-un pământ reavăn, vorbind inimii mele într-o limbă tainică, demult uitată. Osho mi-a vorbit dintr-o carte, dar așa cum nimeni nu a mai făcut-o vreodată.

Aventurile spirituale prin India şi Nepal continuă. Sega îşi cumpără bilet pentru a ajunge la retreat-ul lui OSHO şi se alege cu un pachet de marijuana şi cu o vizită la bordel.

A lucrat 12 ani în publicitate, le-a făcut pe toate creativele, inclusiv regie de reclame. În 2008, a predat ultima emisie şi ultima îndoială şi a plecat spre Miazăzi în căutarea unui Dumnezeu. Acesta e primul capitol din Cartea lui Sega.

Cum se înmulțesc stelele în Malaezia. Ultimul vapor pentru Medan. De ce nu stau asiaticii la plajă. Cea mai bună mașină din lume. Singur împotriva a 600.000 de chinezi. Lacrima lui Antony.

O poveste despre una dintre cele mai mari insule ale Planetei. Despre cea mai scumpă cafea din lume și despre cel mai devastator tsunami din istorie. Despre natura umană și despre oamenii naturii. Despre drumuri de apă și drumuri de coșmar. Sumatra, Indonezia, Insula Nebună. Un foileton de Brăduț Florescu.