Când domnul Panu, starostele barcagiilor de pe râul Tapi, mi-a propus într-o doară să mă ducă la licurici, inițial am strâmbat din nas. Licurici văd și de la mine de pe verandă, mai ales când beau peste măsură.
Turul Thailandei
Turul Thailandei pe o motocicleta cu atas. Un proiect sustinut de Autoritatea de Turism a Thailandei.
Surat Thani: teatru, dans și oameni buni
Copiii lui Thepsin au cântat și au dansat până târziu, spre bucuria trecătorilor care, în drumul spre casă, opreau să-și reamintească cine sunt și de unde vin. Un spectacol, un oraș, o seară care spun despre Thailanda mai multe decât aș putea spune eu vreodată.
Din Koh Phangan la Surat Thani
Mi-a luat puțin peste o oră să străbat cei 70 de kilometri până în oraș. Prăfos, poluat și aglomerat ca orice oraș din Asia, Surat Thani își confirma statutul de transportation hub al provinciei. Aici, lumea vine ca să plece mai departe.
Faceți cunoștință cu “Unirea”
Gata, am decis. Frumusețea din imagine se va numi UNIREA. Iată câteva motive:
Alerg alergic
Ideal, zice el, ar fi să am la mine injecții cu adrenalină. Doar că adrenalina, dacă n-o injectezi cum trebuie, îți face praf cordul. Am optat pentru o soluție mai puțin eficientă, dar și mai puțin riscantă.
Thai bagaj
Traseul e gata, eu sunt gata, tu ești gata, aștept să fie și actele gata. Haideți, big chief, că ne grăbim.
Transport prin Thailanda: Cum să prinzi un saleng și la ce să-l folosești
Animalul din imagine, cunoscut sub numele de saleng, poate fi văzut adeseori pe străzile, străduțele și bulevardele din Thailanda. Mai rar pe autostrăzi. Mândrii proprietari de saleeng sunt, de cele mai multe ori, oameni cu familii numeroase sau vânzători se clătite, pulpe de pui și înghețată. Salengul este un animal încăpător.