Talumphuk Cape. Dincolo de hartă.

Locație: Talumphuk Cape, provincia Nakhon Si Thammarat
Kilometri parcurși: 710

La prima vizită în Pak Phanang, l-am cunoscut pe Sean, un scoțian de 34 de ani. Se dădea cu bicicleta. Am zis “ia uite, sinugigașul” și am oprit să-l întreb dacă nu vrea apă.

Sean predă engleza la o școală din Pak Phanang și e singurul farang din localitate. E un om foarte interesant, i-am dedicat un articol întreg pe Daily Business. Profitând de faptul că mă puteam înțelege, în sfârșit, cu un localnic, i-am cerut informații despre Capul Talumphuk, situat în punctul cel mai nordic al peninsulei.

– Cum e locul? E frumos? Merită vizitat?
– Dacă mă crezi, sunt de un an aici, dar n-am fost niciodată. N-am avut cu cine. Iar singur mi-era urât.

A doua zi, după ce mi-am lăsat bagajele la hotelul găsit tot cu ajutorul lui Sean, am pornit împreună spre cap. În stânga, păduri de mangrove. În dreapta, ferme de creveți și o mare înspumată. Bătuse vântul în ultimele zile. Drumul era complet pustiu, cu excepția șerpilor care-l traversau din kilometru în kilometru, unduindu-se colorat ca niște iluzii optice.

După 25 de kilometri de șosea, am ajuns în sat. Firește, expresiile curioase și strigătele “Hello, mister” ne-au asaltat din fiecare curte. Am trecut de “popas” și am luat-o pe un drum forestier, printr-o pădure fenomenală, care mi-a amintit de Lord of The Rings. Încă 5 kilometri. Unirea a mers strună.

Ca să ajungem pe plajă, a trebuit să traversăm per pedes două canale care leagă marea de pădurea de mangrove. Apa sălcie și caldă trebuie să fi avut aceeași compoziție ca supa primordială. Avea cam un metru adâncime și eram abia la începutul fluxului. Trebuia să ne mișcăm repede dacă nu voiam să rămânem izolați prin nisipurile mâloase pentru următoarele 12 ore. Ţânțarii nu păreau să fie deranjați de vânt. Ne ciupeau din orice poziție, mai ales pe Sean.

Aș putea să încerc acum să vă descriu cum e Capul Talumphuk. Să vă povestesc despre liniștea sălbatică, despre valurile care, venind turbate spre plajă, se îmblânzeau deîndată ce atingeau nisipul fin. Despre păsările albe care împărțeau cerul în spații de joacă, despre năvoadele vechi aduse de curenți te miri din ce adâncuri. Despre nori, despre soare și despre un asfințit frumos ca o pictură ieșită din mâna unui înger.

Dar ce rost are să vă povestesc când am făcut atâtea poze? Priviți-le fără invidie: Capul Talumphuk e frumos de fiecare dată.