Indonezia-Papua 2009 (Ep. 2) – Cum l-am înmormântat pe Ne’Buyang.

Un bărbat de 25-30 de ani, îmbrăcat într-un strai tradițional, a urcat lângă sicriu și a început să vorbească.

– Cine e?

– E Aluk Tomina, preotul.

– Păi nu pare preot creștin. Voi sunteți protestanți, nu?

– Da, dar Rambu Tuka trebuie oficiată în vechiul nostru cult, Aluk Todolo (credința strămoșească).

– Şi Biserica Protestantă ce zice?

– Biserica zice că religia e una și tradiția e alta, așa că ne lasă să ne înmormântăm răposații în ritul vechi. Mai pe seară va veni un preot protestant și îi va face mortului slujba în rit creștin.

Împins de la spate de credința strămoșească, Ne’ Buyang pornise către cer. În curte au început să curgă băieți tineri aducând pe umeri purcei. 5, 10, 15, 20 de godaci. I-au depus în noroi, pe locul unde stătuse până atunci sicriul. Daruri din partea invitaților. Purceii au guițat a protest două minute, apoi s-au oprit și s-a făcut liniște.

Un flaut și o voce tragică de femeie au umplut curtea. Din spatele casei, a apărut un cortegiu de 30-40 de oameni . În fruntea lor, un cuplu tânăr cu aer princiar. Nobili locali. Semăna cumva cu cortegiul elfilor din Lord of The Rings, dacă mi se permite comparația.

– Acesta este primul grup de invitați. Pe parcursul zilei, vor tot veni, în grupuri de 25 până la 50 de persoane. Per total, vor fi peste o mie de oameni.

Grupul s-a instalat în pavilionul oaspeților, în care nimeni nu avusese voie să intre până atunci. Într-o oră, pavilionul era aproape plin, dar grupurile continuau să sosească, aducând daruri și onoruri pentru Ne’ Buyang. De la microfon, un bărbat cu alura de ranger, striga lista ofrandelor primite de la fiecare familie vizitatoare. Cam ca la noi la nuntă, dar cu ceva mai multă deferență.

Trupul lui Ne’ Buyang a rămas în vârful turnului încă 3 zile și trei nopți. În timpul acesta, au fost sacrificați ceilalți 24 de bivoli și toți purceii cumpărați sau primiți în dar.  Familia a împărțit carnea celor săraci și, în ultima zi de Rambu Tuka, a luat pe sus sicriul și l-a dus să îl îngroape. Nu în pământ, așa cum ne-am fi așteptat, ci în munte.

În Toraja, morților li se sapă cripte direct în stâncile care străjuiesc orezăriile. Familiiile bogate au propria stâncă-cimitir. Pentru morții de seamă, se cioplesc statui care-i reprezintă și care sunt plasate pe zidurile stâncilor, la înălțime, să aibă vedere frumoasă peste câmpurile verzi. La fiecare 10 ani, mortul este scos din sicriu și îmbrăcat în straie noi.

Două vorbe mai vreau să spun despre tradițiile și religiile din Tana Toraja. La bază, oamenii de-aici practicau o formă de animism cu rădăcini în hinduism, peste care misionarii au grefat preceptele creștine. Aluk Todolo, credința  strămoșească,  spune că fiecare ființă vie – om, animal, copac – are un zeu al său. De aceea, înainte de a tăia un copac, localnicii înalță rugăciuni de iertare zeului copacului.

Printre arborii cei mai respectați se numără Tara, un exemplar înrudit cu arborele de cauciuc. Atunci când moare un bebeluș, trupușorul neînsuflețit este îmbălsămat și depus într-o scobitură din trunchiul arborelui. Credința spune că Tara îi va fi ca o mamă, că îl va hrăni cu latexul său și că, astfel, pruncul va trăi veșnic. După o vreme, scobitura se resoarbe și trupurile micuțe sunt, literalmente, absorbite în trunchiul arborelui-mamă.

Practicalități:

Tana Toraja este o regiune situată în centrul insulei Sulawesi din Indonezia.

Cum se ajunge:

Zburați fie la Jakarta, fie la Kuala Lumpur, apoi luați avionul spre Makassar.

De la Makassar până la Rante Pao (cel mai important oraș din Tana Toraja) se ajunge cu mașina în aproximativ 8 ore (cu două opriri pentru prânz și pentru un snack).

Unde dormiți:

Există 5-6 resorturi care oferă condiții decente și prețuri OK (50 de Euro pe noapte). Puteți dormi și acasă la localnici, dar trebuie să faceți un rabat serios la confort.

Ce e de văzut:

–               O ceremonie Rambu Tuka, dacă aveți noroc și se întâmplă în perioada în care sunteți voi. Cele mai multe Rambu Tuka au loc în iulie-august. Nu pentru că mor mai mulți oameni, ci pentru că familiile răposaților își pot lua concediu pentru a participa la eveniment.

–               Mormintele de la Londa. Aici, morții sunt puși într-o grotă naturală, care se poate vizita.

–               Cel puțin un copac-mamă. Sunt câteva sute în toată regiunea.

–               Cel puțin două-trei sate. Terasele plantate cu orez sunt absolut spectaculoase.

Ce să mâncați:

Există 3 specialități marca Tana Toraja pe care ar fi păcat să nu le încercați, că-s bune.

» Pui sau porc Pa’Piong, înăbușit în coajă de bambus.

»  Pui sau porc Pamarassan, condimentate cu un sos specific locului.

» Supă Buntut din coadă de bivol.

» O altă bunătate a locului este Bobo Lotong (orez negru), mult mai gustos decât cel alb. Ţineți doar cont de faptul că trebuie comandat cu câteva ore în avans, pentru că fierbe mai greu.

Când să mergeți: între mai și septembrie, ca să evitați anotimpul ploios.