Amazing Asia 2007 (Ep. 1) – Primele 24 de ore.

Doha

Am ajuns în capitala Qatarului la 20.20, cu două ore întârziere. Era deja întuneric, așa că n-am putut admira orașul proptit în deșert. Aeroportul era măricel, modern și scump, dar foarte neprietenos. La ora la care am ajuns noi era full și semăna cu turnul Babel, plin de asiatici, arabi, africani și caucazieni, lipseau doar pieile rosii. Sau poate nu ne-am uitat noi destul de atent.

Singurul duty-free din aeroport era – vorba știrilor ProTV – luat cu asalt de sute de pasageri care încărcau țigări și băuturi cu sacul.

Camerele de fumat erau impracticabile chiar și pentru cei mai fanatici fumători; mici, prost luminate și neventilate. Am ieșit de acolo înotând în fum.

Restaurantele erau și ele pline, oamenii stăteau la cozi de zeci de metri ca să cumpere hamburgeri, cheesburgeri și hot dogs de oaie. Porcul n-are ce căuta în Qatar.

Fix la miezul nopții a început îmbarcarea pentru zborul de Singapore. De data asta, majoritatea pasagerilor erau – sau cel puțin păreau – indonezieni. Oameni de treabă, cu frica lui Allah.

Bineînțeles, și de data asta decolarea a întârziat; am stat 20 de minute în autobuz lângă avion, iar când s-au deschis ușile, toată lumea s-a năpustit pe scară. Ajunși sus, la ușa avionului, am spus la plesneală “sărutmâna” unei stewardese. O chema Alina și era și ea româncă.

Ne-am așezat pe locurile noastre și am adormit aproape instantaneu. Când ne-am trezit, zburam peste o mare de nori luminoși. Era deja 9 dimineața (ora destinației) și, în principiu, mai aveam 3 ore din cele 8 și jumătate cât durează în mod normal zborul.

La 13.30 am început coborârea spre Singapore; printre norii răzleți am văzut mai intâi junglele Malaeziei, apoi, încet-încet, porturi, cartiere cochete și zgârie-nori. O frumusețe!

Singapore

Am aterizat pe Singapore Changi cu o oră și jumătate întârziere dar asta n-a părut să o deranjeze deloc pe reprezentanta hotelului nostru, care ne-a întâmpinat imediat după debarcare.
Am avut noroc la bagaje, prima geantă care a venit pe rampă era a noastră. Am înhățat-o și am luat-o spre vamă. Aici am avut din nou noroc – vameșul știa unde este România (ne-a spus și că ne învecinăm cu Ungaria și Bulgaria!), motiv pentru mine de a-l acoperi cu complimente. Pe chestia asta, nu ne-a mai întrebat dacă aveam ceva de declarat. Dacă ar fi făcut-o, ar fi trebuit să-i spun că am câteva pachete de țigări aduse din țară. În Singapore țigările sunt marfă de lux, iar fumatul este considerat aproape o infracțiune.

Ne-am urcat în Mercedesul hotelului Pan Pacific și, după 25 de minute, eram la recepție. Am fost conduși în cameră de o filipineză îmbrăcată impecabil, cu un zâmbet până la urechi. De pe balcon se vedea legendarul skyline al orașului. Not bad, am zis.

Am făcut repede un duș și am intrat pe internet. Conexiunea pentru o zi costă 12 Euro. A trebuit să ne facem un cont. Am intrat pe chat și am căutat-o pe prietena noastră Hana, care venise din Kuala Lumpur ca să ne vadă. Am găsit-o și am stabilit să ne vedem în 60 de minute la barul hotelului, lângă piscină.

Hana a venit la timp. Am băut câteva beri Tiger (un fel de Ursus al Peninsulei), apoi câte două Cuba Libre. Ospătărița a insistat să comandăm și niște pizza: “we have the best pizza in Singapore”, ne-a zis ea. “Wow, that really means something, as Singapore is famous for being the home of pizza” i-am răspuns noi. A zâmbit, deși nu sunem siguri că a înțeles ironia.

Am luat-o apoi pe străzi, ghidați de Hana (care știa deja orașul). Voiam să fotografiem skyline-ul și a trebuit să ne plimbăm ceva până când am găsit o poziție bună. Timp de o oră am încercat câteva zeci de expuneri. În jurul nostru, pe malul râului, zeci de oameni își pierdeau timpul pe internet. În Singapore există internet wireless cum există la noi semnal GSM, și e gratuit.

La zece ne-am întors în cameră, am descărcat pozele, am aruncat o ultimă privire fantasticului peisaj urban, am citit pe net ce se mai intâmplă prin țară (nimic) și ne-am culcat.
Ne-am trezit fix la 7 dimineața, am privit pe geam și am văzut orașul. Ne-am făcut repede un duș și, înainte de a porni către prima zi plină în Asia, am scris acest articol.

Acum e 9.30 și tocmai am răspuns la un SMS unui prieten. După ce-am dat send, am realizat că în țară e 3.30 noaptea. Sper să nu-l fi trezit.

Revenim mai pe seara, seara noastră.