Cum să nu omori elefanții din prea multă iubire.

Acum 100 de ani, în Thailanda trăiau între 100.000 și 200.000 de elefanți. Astăzi, specialiștii estimează un efectiv de 3.000-5.000 și un spor negativ de 3,5% pe an. Peste 25 de ani, când copii noștri vor face poate prima lor vacanță în Thailanda, nu vor mai putea vedea elefanți. Vor găsi, cel mult, oameni care să le povestească despre un elefant-legendă, ultimul văzut în pădurea tropicală.

Problemele au început cu secole în urmă, când căpeteniile regatelor din zonă au decis să transforme elefanții în mașini de luptă. Nu conta că pădurile din care erau “recrutați” aparțineau Burmei, Siamului, Laosului sau Cambogiei. Elefanții nu au putut alege nici pacea, nici tabăra; au luptat până la ultima suflare.

Mai târziu, elefanții au fost folosiți în agricultură, construcții și înrăutățiri funciare.  În 1945, 61% din teritoriul Thailandei era acoperit cu păduri. Procentul a scăzut la 21% în 1989, când guvernul de la Bangkok a decis, în sfârșit, să interzică exploatarea pădurilor, până atunci tăiate pentru lemn și pentru extinderea zonelor cultivabile. Practic, elefanții și-au distrus habitatul cu mâna lor. Pardon, cu trompa lor.

O situație fără ieșire?

Catch-ul e următorul:

a) elefanții care trăiesc în libertate nu mai au feeding grounds, trec în lanul de porumb în căutare de hrană și sunt pedepsiți cu un glonț în frunte.

b) încurajați de cererea tot mai mare din partea turiștilor, thailandezii înființează așa numitele elephant camps, unde vizitatorii pot interacționa cu elefanții. Problema, în cazul celor mai multe astfel de centre, e că animalele sunt dresate prin metode de o maximă cruzime, muncite dincolo de limitele fizice și ținute în condiții execrabile.

Pentru ca paradoxul să meargă până la capăt trebuie spus că, în cazul elephant camp-urilor, chiar iubitorii de elefanți sunt cei care contribuie la perpetuarea chinului acestor animale. Dacă nimeni n-ar vrea să se plimbe cu elefantul, aceste centre de tortură ar dispărea.

Cum o dai, cum o întorci, elefanții thailandezi sunt condamnați la dispariție: cei liberi, prin împușcare, cei captivi – prin cruzime și nepăsare. Asta în condițiile în care, dintre toate țările Asiei în care mai există elefanți, Thailanda are cel mai solid program de protecție și conservare.

Putem face noi ceva?, ai să mă întrebi. În cazul a) nu prea multe; există deja demersuri bine structurate ale autorităților. În schimb, putem ajuta enorm în cazul b). Putem contribui la o viață mai bună a acestor animale pe care le iubim.

De fapt, noi suntem singurii care pot face cu adevărat ceva. Nu peste noapte, desigur, ci în timp, așa cum se fac toate lucrurile care contează. Afaceriștii din domeniu vor găsi întotdeauna o cale de a fenta legile sau standardele impuse dinafară. Dar nu vor putea să ne oblige să cumpărăm de la ei. Dacă publicul cere drepturi pentru elefanți, proprietarii acestor centre vor trebui fie să ofere aceste condiții, fie să dea faliment. Legea pieței e mai eficientă în astfel de cazuri decât legea statului sau legea bunului simț.

Iată câțiva pași pe care te sfătuiesc să-i faci dacă vrei să te asiguri că vizita ta la elefanți înseamnă o viață mai bună pentru aceștia:

De unde vin banii?

Verifică dacă centrul pe care vrei să-l vizitezi se finanțează exclusiv de pe urma elefanților sau nu. Dacă există fonduri suplimentare de la ONG-uri sau guvern, șansele ca elefanții să fie tratați cu respect și să aibă condiții bune de trai sunt mult mai mari. Asta și pentru că centrele care primesc fonduri sunt monitorizate atent de sponsorii lor, în baza unor criterii stricte. Nu le respectă, pierd sponsorizarea.

Un exemplu este Thai Elephant Conservation Center de lângă Lampang, despre care îți povestea Brăduț acum 2 ani. Centrul, aflat sub înaltul patronaj al Familiei Regale, nu duce niciodată lipsă de fonduri și asta se reflectă în tot ceea ce se întâmplă acolo.

Niciun elefant nu este dresat prin metode violente, animalele care muncesc au un program fix de la  10 la 15 și apoi merg în pădure să-și vadă de tabieturile lor. Au și concedii de odihnă. Fiecare elefant beneficiază de cel puțin doi îngrijitori cu care are o relație lungă bazată pe încredere și respect. Angajații de la centru au experiență și sunt plătiți bine. N-au motive să-și urască munca și cu atât mai puțin să urască elefanții.

Ieftin și rău.

Îngrijitorii buni, medicamentele, mâncarea, apa costă mult. Nu opta pentru ce e mai ieftin – tu plătești puțin, puțin le va reveni și elefanților. Și aici nu-i vorba numai de milă, ci și de siguranța ta. Elefanții sunt animale foarte sensibile. Tratamentul prost îi trimite imediat în depresie și de la depresie la o criză de furie nu e decât un pas. Iar când criza are 4 tone, nu-i bine să fii prin preajmă, cu atât mai puțin călare pe situație. Un elefant tratat prost este o bombă cu ceas.

Un exemplu că se poate face o afacere și profitabilă și sustenabilă este Patara Elephant Farm (pe drumul Chiang Mai – Samîng). Centrul vinde un singur program, cu preț fix – Elephant Owner for a Day, 5.800 thb. (aprox. 150 EUR). Fiecare turist primește în grijă un elefant și își petrece ziua învățând despre el și interacționând cu el într-o manieră pe cât posibil nederanjantă pentru acesta.

Fă inspecție. Raportează.

Ai ajuns la un elephant camp, fă un pic de inspecție. Dacă tu te-ai ars, măcar poți să-i pui pe alții în gardă. Iată câteva lucruri la care ar trebuie să te uiți:

• Spațiul în care stau elefanții este curat?
• Câtă libertate de mișcare au? Lanțurile cu care sunt legați elefanții ar trebui să fie cât mai lungi, cel puțin 5 metri.
• Au hrană și apă în uluc? Elefanții mănâncă până la 18 ore pe zi, deci mâncarea ar trebui să fie prezentă în abundență.
• Sunt ținuți în soare sau la umbră? Umbră este varianta bună, pentru că elefanții sunt sensibili la lumina și căldura soarelui.
• Au răni sau urme de sânge pe corp? Oricare dintre ele trădează, evident, un tratament inadecvat din partea îngrijitorilor.
• Se balansează de pe un picior pe altul cu privirea pierdută în gol sau sunt activi și stabilesc ușor contact vizual cu oamenii din apropiere? Nu dansează! Balansul este primul semn al depresiei. Elefanții cad în depresie din diverse motive: pierderea unui pui, despărțirea de un prieten, plictiseală sau traume legate de violență aplicată în repetate rânduri.
• Cât timp muncesc pe zi? Poți întreba ghidul sau îngrijitorii. Elefantul este un animal puternic dar nici chiar el nu rezistă la nesfârșit să plimbe turiști 10 ore pe zi prin junglă, fără apă și fără mâncare.

Dă mai departe informația – scrie recenzii, spune prietenilor. TripAdvisor are și el avantajele sale. Și nu te jena să atragi atenția personalului de la camp. E bine ca oamenii să știe că știm și să înțeleagă că, dacă nu se vor schimba, își vor pierde clienții.

O ultimă notă separată despre elefanții pe care i-ai putea întâlni pe străzi: nu da bani ca să pui mâna pe ei sau să-i hrănești. Știu că e greu să reziști tentației. Adu-ți aminte, însă, că agitația și zgomotele străzii sunt un factor de stres major pentru elefanții născuți pentru liniștea pădurii. Azi nu plătești tu, mâine nu plătesc prietenii tăi, până când stăpânul va trebui să scape cumva de elefant.

Stai liniștit, alternative există și sunt la îndemână: proprietarii de elefanți pot oricând să-și pensioneze animalele ducându-le la Thai Elephant Conservation Center sau le pot vinde către Elephant Reintroduction Foundation – o altă fundație a Familiei Regale, care reintegrează elefanții în habitatul natural.

Poate-ți pare că sunt prea vehementă și că văd totul în alb și negru. E așa pentru că stau aici, am vizitat multe tabere de elefanți, am aflat adevărul de la oameni pricepuți, care iubesc aceste animale până la adorație. Fiecare ființă de pe lumea asta are un loc și un rol al său. Locul animalelor sălbatice nu este în cuști, iar rolul nostru nu e să băgăm mâna printre gratii.