Astăzi, premierul Prayuth Chan-Ocha, citat de Bloomberg, a anunțat că granițele Thailandei se vor redeschide din luna octombrie pentru turiștii străini care doresc să petreacă o perioadă de minimum 90 de zile în Țara Zâmbetelor.
Conform noilor reglementări, se va introduce un nou tip de viză, valabilă pentru șederi de 90 până la 270 de zile în Thailanda. Se poate extinde de două ori cu câte 90 de zile.
Pentru a aplica, este nevoie ca turistul să prezinte dovada unei cazări pentru cel puțin 90 de zile. Această dovadă poate fi o rezervare la hotel sau un contract de închiriere. Reglementarea îi vizează și pe cei care merg în Thailanda pentru tratament medical, transmite Bangkok Post.
Primele 14 zile de ședere vor fi petrecute în carantină într-una dintre instituțiile acreditate de statul thailandez (hotel sau spital).
La acest moment, nu se cunosc mai multe detalii despre procedura de obținere a respectivei vize sau despre taxa aferentă. Voi reveni cu amănunte atunci când acestea vor fi date publicității.
De unde până la începutul pandemiei, turiștii nu știau cum să facă să stea mai mult în Thailanda, acum se văd practic obligați să șadă cel puțin trei luni. De aceea e bine să ai grijă ce-ți dorești.
UPDATE, 16 Septembrie: Bangkok Post publică o declarație a adjunctului purtătorului de cuvânt al Guvernului Thailandei, declarație din care reiese că noua viză costă 2000 THB (aproximativ 55 EUR). Același adjunct mai afirmă, conform Bangkok Post, că toată treaba e de fapt o propunere a Ministrului Tineretului și Sportului.
(Îi mulțumesc neobositului Dragoș Grigore, care mi-a semnalat știrea.)
Comentarii - 2 Comentarii
Lasă un comentariu
Cine vrea sa stea 3 luni acolo când se poate merge ca înainte 2 săptămâni fără carantina sau izolare?
Cam tardiv mesajul meu…Insa ai uitat sa mentionezi :
– cele 14 zile de carantina, pe cheltuiala turistului.
– asigurarea medicala de calatorie este obligatorie si scumpa pentru cei trecuti de o varsta
– viza asta, numita si STV, mai presupune sa detii o anumita suma de bani in cont
– este o porcarie de viza, foarte scumpa, pana acum au intrat vreo 200 de chinezi, cel mai probabil, oameni de afaceri, nu turisti
– Thailanda nu se va deschide pentru turismul de masa, atata timp cat se impune carantina;acum o vor reduce la 10 zile, insa doar pentru vreo 6 tari(Coreea de Sud, Australia, NZ, parca)
Numai bine si, daca nu te superi, intreaba-i pe baietii de la TAT, ce dreaq fumeaza, ca zi de zi le citesc proiectiile lor fantasmagorice cu privire la numarul de turisti, cat vor cheltui chinezii astia cu STV, sunt de circ, nu alta.